ICCJ. Decizia nr. 5683/2004. Civil. Lg 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5683
Dosar nr. 9864/2004
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 mai 2002 reclamanţii S.Z. şi P.A.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Primăria Rădăuţi pentru a se constata că o cotă de 5/16 părţi din imobilul înscris în C.F. 9320 Rădăuţi a fost trecută fără titlu valabil în proprietatea statului, să fie obligată pârâta să restituie în natură imobilul.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 747 din 21 noiembrie 2002 a respins acţiunea ca nefondată.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că prin Decizia nr. 257/1989 a fostului Consiliu Popular al Judecătoriei Suceava, s-a aprobat preluarea şi trecerea din proprietatea statului, cu plată, a cotei de 5/16 părţi indivize din casa de locuit din suprafaţa de 451 mp şi anexe 63 mp din Rădăuţi aparţinând în cotă de 2/16 lui P.E. şi respectiv 3/16 V.A.P. ca urmare a plecării definitive în străinătate a celui de mai sus. S-a constatat că pentru cota de 5/16 reclamanţii nu au făcut dovada proprietăţii, proprietar fiind statul pe această cotă.
În paralel, aceiaşi reclamanţi la 11 noiembrie 2002 au formulat o contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 376 din 28 octombrie 2002 a Primarului Municipiului Rădăuţi, solicitând în contradictoriu cu Primăria anularea dispoziţiei prin care li s-a respins revendicarea cotei de 5/16 din imobilul situat în Suceava.
În proces a intervenit în interesul reclamantelor V.A.P. care a arătat că împreună cu tatăl său, în prezent decedat, a cedat reclamanţilor cota de 5/16 din imobil.
Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 133 din 25 februarie 2003 a admis această acţiune a reclamantei S.Z. şi cerere de intervenţie a V.A.P. A fost desfiinţată dispoziţia nr. 376 din 28 octombrie 2002 şi s-a dispus restituirea în natură către reclamanta S.Z. a cotei de 5/16 din imobil.
A fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia formulată de P.A. cu motivarea că acest reclamant este proprietarul unor cote indivize nepreluate de stat şi deci nu are interes în promovarea acţiunii.
Pe rolul Curţii de Apel Suceava aflându-se două dosare în care s-au declarat de către pârâtul Municipiul Rădăuţi, apel împotriva sentinţei civile nr. 133 din 25 februarie 2003, şi respectiv, de către reclamanţii S.Z. şi P.A.M. apel împotriva sentinţei civile nr. 747 din 21 noiembrie 2002, s-a dispus conexarea lor pentru soluţionarea împreună a celor două cauze în care s-au pronunţat soluţiile contractului.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 440 din 1 martie 2004, a admis apelul pârâtului Municipiului Rădăuţi împotriva sentinţei civile nr. 133 din 25 februarie 2003, a schimbat în tot sentinţa şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 747 din 21 noiembrie 2002 pronunţată de Tribunalul Suceava.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că acţiunea promovată de reclamanţi la 8 noiembrie 2002 este inadmisibilă, ea referindu-se la un obiect care era deja pe rolul instanţei în curs de judecată între aceleaşi persoane. Ca urmare s-a admis apelul Primăriei Rădăuţi.
Cât priveşte apelul reclamanţilor împotriva sentinţei civile nr. 747/2002 s-a reţinut că s-a făcut dovada că statul a preluat în proprietate cota de 5/16 din imobil pentru care a plătit o justă despăgubire proprietarilor de 25.000 lei care primiseră aprobarea de plecare definitivă în străinătate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii care au criticat soluţia în temeiul art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., Legea nr. 10/2001 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În susţinerea motivelor de recurs reclamanţii au arătat că în mod greşit s-a respins prima acţiune ca inadmisibilă iar a doua acţiune ca nefondată cu motivarea că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate. Probele administrate au dovedit partajul voluntar şi cesiunea cotei indivize făcută în favoarea lor de către V.A.P. s-a mai arătat că s-a interpretat greşit Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 213/1998 în sensul că Decretul nr. 223/1974, în baza căruia a fost preluat imobilul, ar fi constituit titlu valabil pentru stat, în realitate acest decret fiind neconstituţional şi contrar reglementărilor proprietăţii. Deşi nu s-a făcut nici o dovadă a plăţii despăgubirilor, reclamanţii au declarat că sunt de acord cu restituirea sumei actualizate, dacă se va face dovada plăţii lor efective.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Reclamanţii au intentat cererea de revendicare adresată instanţei la 17 mai 2002 în condiţiile în care Primăria Rădăuţi nu dăduse curs notificării adresate de ei acesteia, în temeiul Legii nr. 10/2001.
După apariţia dispoziţiei nr. 376 din 28 octombrie 2002 prin care li s-a respins notificarea, reclamanţii au contestat măsura la instanţă.
Curtea de apel a considerat în mod eronat că prima acţiune este inadmisibilă ea fiind întemeiată pe Legea nr. 10/2001, soluţia instanţei de fond pronunţându-se la o dată când încă nu fusese dat un răspuns la notificarea transmisă pârâtei încă din 4 februarie 2002.
Nici soluţionarea apelului îndreptat împotriva sentinţei nr. 133 din 25 februarie 2003 care a soluţionat contestaţia la dispoziţia primarului nu este legală şi temeinică câtă vreme instanţa de apel a plecat de la premisa neconfirmată de datele speţei că trecerea imobilului din proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost legală şi temeinică.
Pe cale de consecinţă se va admite recursul reclamanţilor şi se va casa Decizia nr. 440 din 1 martie 2004, a Curţii de Apel Suceava, urmând a se trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor, instanţa de trimitere urmând a analiza criticile formulate în raport de împrejurarea că acţiunea iniţială a reclamanţilor este admisibilă.
Cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere criticile formulate în recursul reclamanţilor printre acestea şi cu privire la stabilirea situaţiei privind plata sau nu a despăgubirilor prevăzute de Decretul nr. 223/1974.
Este de reţinut că sub acest aspect modificările ulterioare legislative nu obstrucţionează revendicarea de încasare de către persoanele îndreptăţite a unor despăgubiri băneşti. Măsurile de restituire în natură pot fi condiţionate de obligaţia restituirii acestor sume.
Pentru considerentele arătate şi constatând că sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ., se va admite recursul reclamanţilor şi se va casa Decizia curţii de apel şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.Z. şi P.A.M. împotriva deciziei nr. 440 din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea în fond a apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5680/2004. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 5663/2004. Civil → |
|---|
