ICCJ. Decizia nr. 5755/2004. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5755
Dosar nr. 12694/2004
Şedinţa publică din 30 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 aprilie 1998 sub nr. 1251/1998 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii D.C.R. şi D.I.D. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată să înceteze contrafacerea brevetului de invenţie R.O. nr. 107092 intitulat „Compoziţie medicamentoasă, procedeu de obţinere a acesteia şi metoda pentru SIDA" ai cărui autori şi titulari sunt reclamanţii, obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000.000 lei reprezentând despăgubiri cuvenite reclamanţilor urmare a folosirii fără drept a brevetului de invenţie de către pârâtă, obligarea pârâtei la publicarea hotărârii ce se va pronunţa în cauză, pe cheltuiala sa, în 5 cotidiene de răspândire naţională, indicate de reclamanţi, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamanţii au arătat că sunt titularii brevetului de invenţie R.O. nr. 107092, ceea ce le conferă un drept exclusiv de exploatare a produsului protejat pe acest brevet, cu obligarea tuturor celorlalte persoane de a se abţine a aduce atingere drepturilor lor.
Prin sentinţa nr. 431 din 17 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut concluziile expertizei de specialitate efectuată în cauză, din care rezultă că soluţia tehnică conţinută în brevetul de invenţie al reclamanţilor nu a fost aplicată în procesul de producţie folosit de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanţii D.I. şi D.C.R., invocând nulitatea hotărârii primei instanţe pentru faptul de a fi fost pronunţată în contradictoriu cu reclamantul D.C.R., decedat la data de 20 decembrie 1999.
În subsidiar, pentru ipoteza în care instanţa de apel ar trece peste excepţia menţionată, au invocat nelegalitatea hotărârii pentru faptul de a fi fost pronunţată în exclusivitate doar pe baza raportului de expertiză întocmit în cauză, contestat de reclamanţi şi care nu răspundea obiectivelor stabilite de instanţa de judecată.
S-a susţinut de către reclamanţi că invenţia acestora presupune o compoziţie medicamentoasă (produs), un procedeu de obţinere a compoziţiei şi o metodă de tratament SIDA, iar pretinsa utilizare de către pârâtă a unui procedeu diferit pentru producţia industrială a compoziţiei chimice protejate nu face inaplicabilă noţiunea de contrafacere în înţelesul art. 59 din Legea nr. 64/1991.
S-a arătat că cererea de revocare a brevetului de invenţie al reclamanţilor, formulată de pârâtă a fost respinsă de instanţa de judecată, definitiv şi irevocabil, aspect de care instanţa de fond nu a ţinut seama, iar dispoziţiile art. 37 lit. b) din Legea nr. 64/1991, invocate de intimata pârâtă, nu sunt aplicabile în cauză.
La data de 10 mai 2002 a decedat apelanta D.I.D. locul în proces fiind luat de moştenitorul acesteia M.Ş.A.
În apel, cale devolutivă de atac, apelanţii-reclamanţi au solicitat, iar instanţa a încuviinţat potrivit art. 295 pct. 2 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, expertiză de specialitate care să stabilească dacă medicamentul fabricat şi comercializat de pârâtă are sau nu compoziţia chimică protejată prin brevetul de invenţie al reclamanţilor şi expertiză contabilă care să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru folosirea fără drept de către pârâtă a brevetului de invenţie.
La 25 noiembrie 2002 apelanţii-reclamanţi şi-au majorat pretenţiile la suma de 5.000.000.000 lei reprezentând dauna efectivă şi beneficiul nerealizat rezultând din folosirea fără drept a invenţiei.
La termenul de judecată din data de 8 martie 2004 intimata-pârâtă prin apărător a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului apelantului reclamant a lui M.Ş.A., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei F.M.T., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş.A. şi excepţia inadmisibilităţii cererii de majorare a despăgubirilor formulată de apelanţii-reclamanţi în apel.
Excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului apelantului reclamant M.Ş.A. a fost motivată de intimată prin faptul că delegaţia avocaţială a apărătorului acestui apelant a fost semnată de apelanta-reclamantă F.M.T., iar la dosar nu există o procură prin care apelanta-reclamantă să fi fost împuternicită în acest sens.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante F.M.T. a fost motivată pe lipsa de la dosar a actelor care să dovedească gradul de rudenie între aceasta şi defunctul D.C.R.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului-reclamant M.Ş.A. a fost argumentată prin invocarea contractului de donaţie autentificat sub nr. 2131 din 14 mai 2002 a B.N.P. Asociaţia „L.L., E.C." din care rezultă că drepturile de autor moştenite de acest apelant-reclamant de la mama sa, au fost donate apelantei-reclamante F.M.T.
Ultima excepţie invocată de intimată, privind inadmisibilitatea cererii de majorare a câtimii pretenţiilor formulate de apelanţii-reclamanţi direct în apel, a fost argumentată pe dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., susţinându-se că aceasta reprezintă de fapt o completare de acţiune formulată direct în apel, inadmisibilă în raport de dispoziţiile textului de lege menţionat anterior.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 617 A din 29 martie 2004, a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului apelantului M.Ş.A., excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante F.M.T., excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M.Ş.A., şi excepţia inadmisibilităţii cererii de majorare a câtimii pretenţiilor solicitate de apelanţii-reclamanţi prin acţiune, ca fiind nefondate.
A admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 431 din 17 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a anulat-o şi evocând fondul în condiţiile art. 297 C. proc. civ.".
A admis în parte acţiunea precizată, formulată de autorii reclamanţilor-apelanţi în sensul respingerii cererii de obligarea intimatei-pârâte la încetarea contrafacerii brevetului de invenţie R.O. nr. 107092, ca rămasă fără obiect.
A obligat intimata-pârâtă la plata despăgubirilor cuvenite apelanţilor-reclamanţi pentru folosirea fără drept a produsului protejat prin brevetul de invenţie R.O. nr. 107092, în cuantum de 12.960,66 dolari SUA, echivalentul în lei al acestei sume de la data efectuării plăţii.
A respins cererea apelanţilor-reclamanţi privind publicarea prezentei hotărâri în cinci cotidiene de răspândire naţională, ca fiind nefondată.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, cu privire la excepţiile invocate de către intimata-pârâtă, următoarele:
La fila 90 din dosarul instanţei de apel, se află împuternicirea avocaţială a apărătorului apelantului-reclamant M.Ş.A., semnată de apelanta-reclamantă F.M.T. iar la fila 383 din acelaşi dosar, se află procura autentificată sub nr. 2132 din 14 iunie 2002 prin care apelanta-reclamantă F.M.T. a fost împuternicită de către apelantul-reclamant M.Ş.A., atât pentru reprezentarea cu deplină putere în prezenta cauză, cât şi pentru angajarea unui apărător în cazul în care va fi necesar.
În raport de aceste înscrisuri şi de dispoziţiile art. 67 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului acestui apelant a fost respinsă ca nefondată.
În raport de actele de stare civilă depuse în apel, din care rezultă că apelanta-reclamantă F.M.T. este fiica defunctului D.C.R., coautor al invenţiei în litigiu şi mai ales în raport de actul de donaţie autentificat sub nr. 2131 din 14 iunie 2002 prin care apelantul-reclamant M.Ş.A. îi donează acesteia ½ din drepturile ce decurg din brevetul de invenţie în litigiu, moştenite de la mama sa, D.I.D., prin certificatul de moştenitor nr. 89 din 14 iunie 2002, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante.
În ceea ce priveşte cererea de majorare a câtimii despăgubirilor solicitate, a reţinut că apelanţii-reclamanţi nu şi-au modificat obiectul cererii introductive de instanţă, ci doar au precizat cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune, în raport de devalorizarea monedei naţionale, dar şi de faptul că acţiunea de contrafacere a pârâtei, a continuat şi după pronunţarea hotărârii instanţei de fond, cerere perfect admisibilă în raport de dispoziţiile art. 294 pct. 2 C. proc. civ.
Referitor la excepţia nulităţii hotărârii instanţei de fond, a constatat că instanţa de fond a soluţionat cauza în contradictoriu cu reclamantul D.C.R., decedat la 20 decembrie 1999, aspect adus la cunoştinţa instanţei de judecată la 11 septembrie 2000, astfel că a pronunţat o hotărâre nulă absolut.
Evocând fondul, conform prevederilor art. 297 pct. 1 C. proc. civ., Curtea a reţinut că, autorii apelanţilor-reclamanţi au fost titularii brevetului de invenţie R.O. nr. 107092 intitulat „Compoziţie medicamentoasă, procedeu de obţinere a acesteia şi metoda pentru SIDA".
Cererea de revocare a acestui brevet formulată de intimata-pârâtă, a fost respinsă prin hotărârea nr. 21 din 18 iunie 1995 a Comisiei de reexaminare a OSIM, iar Tribunalul Bucureşti a respins recursul împotriva acestei hotărâri, astfel încât problema valabilităţii acestui brevet nu mai poate fi pusă în discuţie.
Conform art. 59 din Legea nr. 64/1991 constituie contrafacere, în sensul acestei legi, folosirea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de brevetul de inventator, iar pentru prejudiciile cauzate în acest mod, titularul invenţiei are dreptul la despăgubiri în condiţiile dreptului comun.
Din probele administrate, a rezultat că intimata-pârâtă SC S. SA a produs şi comercializat medicamentul numit „Rodilemid" despre care reclamanţii au susţinut că reprezintă o contrafacere a produsului protejat prin brevetul lor de invenţie, susţinere confirmată de expertiza efectuată în apel de farmacist-farmacolog dr. C.E.
La aceeaşi concluzie a ajuns şi expertul chimist C.N., motiv pentru care, Curtea a reţinut concluziile expertizei efectuate în apel.
Expertiza contabilă efectuată în apel a calculat despăgubirile cuvenite apelanţilor-reclamanţi în două variante, una propusă de apelanţi în care dauna suferită de aceştia era calculată la venitul brut obţinut de intimata-pârâtă şi alta propusă de către aceasta din urmă, în care dauna era calculată în funcţie de venitul net obţinut prin comercializarea produsului farmaceutic.
Încălcând dreptul de autor, ocrotit de dispoziţiile Legii nr. 64/1991, Curtea a reţinut că, intimata-pârâtă are în mod evident obligaţia reparării integrale a prejudiciului cauzat autorilor reclamanţilor.
Prejudiciul efectiv suferit de apelanţii-reclamanţi se concretizează în mod evident în venitul net pe care aceştia l-ar fi obţinut prin valorificarea produsului protejat prin brevet, la care se adaugă prejudiciul suferit ca urmare a devalorizării acestor sume rezultând din aplicarea coeficientului de devalorizare a leului în raport cu dolarul.
Curtea, a mai reţinut că stabilirea prejudiciului efectiv suferit de apelanţii-reclamanţi nu poate fi făcută în raport de venitul brut obţinut de intimata-pârâtă din comercializarea produsului protejat de invenţie fără a se ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză a acestora.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC S. SA Bucureşti, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
- caracterizarea litigiului ca fiind de natură civilă şi nu comercială reprezintă o greşeală gravă a instanţei de apel întrucât are calitate de comerciant şi potrivit dispoziţiilor legale în vigoare toate actele sale sunt supuse regulilor comerciale;
- constatarea nulităţii sentinţei civile nr. 431 din 7 aprilie 2001 pentru intervenirea decesului unuia dintre reclamanţi pe parcursul procesului este greşită, întrucât certificatul de deces a fost depus la dosarul cauzei, la mai bine de 4 ani de la decesul reclamantului D.C.R.;
- nulitatea apelului declarat de un terţ faţă de proces.
Sub acest aspect, intimata recurentă a susţinut că singurele persoane care pot formula apel împotriva unei hotărâri judecătoreşti sunt părţile din proces, succesorii în drepturi ai părţilor sau reprezentaţii lor, ori persoanele şi organele cărora legea le ocroteşte legitimare procesuală activă.
În speţă, declaraţia de apel a fost formulată de avocatul foştilor reclamanţi, dar în mod ciudat, delegaţia ataşată declaraţiei de apel este semnată de o altă persoană decât aceştia, client fiind trecut D.C. decedat cu circa doi ani înainte, iar prin motivele de apel se susţine nulitatea hotărârii tocmai pentru decesul acestuia.
- excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant pentru Ş.M.A. a fost greşit soluţionată;
În dezvoltarea acestui motiv, a arătat că delegaţia avocaţială aflată la dosarul de apel, este o delegaţie semnată de F.T. exclusiv în numele ei, nefiind făcută nici o menţiune cu privire la Ş.M.A., ceea ce face ca excepţia invocată să fie pe deplin admisibilă.
Procura cu nr. 2132 din 14 iunie 2002, este într-adevăr dată de Ş.M.A. pentru F.T., dar are ca obiect dosarul nr. 2412/2000 aflat pe rolul secţiei a IV-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, nicidecum dosarul nr. 3363 aflat pe rolul secţiei a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, care avea ca obiect prezenta cauză.
- pretenţiile apelanţilor sunt neîntemeiate datorită inexistenţei contrafacerii invocate de aceştia.
Astfel, în anul 1982 recurenta a devenit titulara unui brevet de invenţie pentru compoziţia şi procedeul de obţinere a medicamentului Rodilemid care avea ca scop tratamentul unor neuroviroze.
După obţinerea brevetului, personalul specializat a îmbunătăţit conţine tehnologia de fabricaţie a acestui produs, dovada în acest sens constituind-o autorizaţiile de fabricaţie nr. 211/1984 şi nr. 1727/1998 emise de Ministerul Sănătăţii, certificatul de înregistrare nr. 7098/1998, a mărcii de fabrică nr. 12396/1982 şi nr. 12396/1993 acordate de OSIM, a Normei tehnice de ramură NTR nr. 111.95–84 şi S.T. nr. 11195–98, care specificau compoziţia îmbunătăţită a acestui produs.
Că, în anul 1993, autorii reclamanţilor care figurau pe acest proiect au reuşit să obţină un brevet de invenţie pentru un medicament cu o denumire identică, dar care avea ca scop, printre altele şi tratamentul persoanelor bolnave de SIDA, medicament ce nu a fost produs din anul 1993 şi până în prezent.
- instanţa de apel a respins în mod neîntemeiat cererea de efectuare a unei contraexpertize chimico-farmacologice, întrucât concluziile experţilor au fost contradictorii.
În subsidiar, intimata-recurentă a susţinut că instanţa de apel a acordat reclamanţilor o sumă exagerată faţă de profitul realizat de subscrisa, din comercializarea medicamentului „Rodilemid", cel mult ar putea fi obligată la plata unui procent din profitul net obţinut din comercializarea medicamentului prin deducerea taxelor şi impozitelor din suma de 101.950.615 lei, întrucât cererea de majorare a pretenţiilor de la 200.000.000 lei la 5.000.000.000 lei în apel, este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce succed.
Conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 61/1991 constituie contrafacere, în sensul acestei legi, folosirea sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice altă încălcare a drepturilor conferite de brevetul de inventator.
Reclamanţii, prin acţiunea introductivă de instanţă au susţinut că pârâta SC S. SA a produs şi comercializat medicamentul numit „Rodilemid", reprezentând o contrafacere a produsului protejat prin brevetul de invenţie.
Din raportul de expertiză întocmit de expert D.P., efectuat în primă instanţă rezultă că, produsul „Rodilemid" protejat sub marca nr. R 12396 (în vigoare) proprietate a S. SA, autorizat a fi fabricat prin autorizaţia nr. 221/1984 a Ministerului Sănătăţii, în comparaţie în conţinutul revendicărilor cuprinse în brevetul de invenţie nr. 107092, nu poate fi considerat ca făcând obiectul unei contrafaceri.
Concluzia expertului este susţinută de următoarele argumente:
- data depozitului cererii de brevet de invenţie nr. 93-00414 în urma căreia a rezultat brevetul R.O. 107092 adică 26 martie 1993 este anterioară autorizării de fabricare a produsului „Rodilemid" intrată în vigoare la data de 20 februarie 1984;
- argumentele tehnice de specialitate, fundamentate pe experimente practice cu analize de laborator, potrivit cărora este demonstrată imposibilitatea tehnică a implementării brevetului de invenţie nr. 107092.
Din raportul de expertiză tehnică, (probă dispusă în apel) întocmit de către expert C.N. rezultă că, actualul medicament „Rodilemid" produs de SC S. SA, are compoziţia chimică protejată prin brevetul de invenţie R.O. 107092 /1993.
Procedeul folosit de SC S. SA, pentru obţinerea produsului „Rodilemid" este similar cu cel brevetat.
Or, pentru lămurirea contradicţiilor dintre rapoartele de expertiză efectuate în primă instanţă şi în apel, se impunea încuviinţarea unei noi expertize de către trei experţi, care să răspundă obiectivelor stabilite, în condiţiile în care litigiul este de mare complexitate şi de strictă specialitate.
În plus, prin această nouă expertiză se impune a se stabili dacă şi în ce măsură există coincidenţă sau similitudini între medicamentul produs de S. SA, anterior anului 1993 faţă de cel produs după anul 1993, brevetat şi protejat de autorii reclamanţilor.
Eventual instanţa de trimitere, în măsura în care va considera necesar, potrivit art. 201 alin. (3) C. proc. civ., va putea solicita şi punctul de vedere al unuia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.
Numai lămurindu-se în modul arătat toate împrejurările cauzei se poate hotărî asupra temeiniciei acţiunii.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre o nouă judecată instanţei de apel, care potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., are obligaţia administrării probelor mai sus arătate, având însă şi posibilitatea de a ordona orice probă pe care o va considera pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.
Încălcările de legi invocate în motivele de recurs, vizând constatarea nulităţii hotărârii ca urmare a decesului uneia din părţi, nulitatea apelului declarat de un terţ, excepţia privind lipsa calităţii de reprezentant pentru intimatul reclamant Ş.M., cererea de majorare a pretenţiilor reclamanţilor în apel ca şi excepţia de necompetenţă a instanţei civile, au fost corect soluţionate de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC S. SA împotriva deciziei civile nr. 617 A din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5781/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5715/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
