ICCJ. Decizia nr. 5715/2004. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5715
Dosar nr. 11900/2004
Şedinţa publică din 28 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2003 reclamanta Banca Naţională a României a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Vămilor pentru obligarea acestora la plata sumei de 6.260.900.600 lei reprezentând diferenţa de curs valutar.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că Vama „Vama Veche" a confiscat în baza unui proces verbal din 1 iulie 1997 suma de 598.900 dolari SUA de la un cetăţean turc şi a depus-o la sucursala Constanţa a BNR. La solicitarea vămii din luna august 1997 sucursala Constanţa BNR a valorificat suma şi a virat la bugetul statului contravaloarea sumei în valută confiscată şi anume 4.469.590.700 lei.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 9994/1999 a Judecătoriei Constanţa a fost anulat procesul–verbal de confiscare şi s-a dispus restituirea sumei confiscate către cetăţeanul turc.
În ianuarie 2000, în urma pornirii executării silite, sucursala Constanţa, a restituit către cetăţeanul turc echivalentul în lei al sumei de 598.900 dolari SUA. Din această sumă Direcţia Vămilor a restituit suma de 3.799.786.450 lei, restul de 6.260.900.600 lei reprezentând diferenţa de curs valutar.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 584 din 12 iunie 2003 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că a fost constituit la sucursala Constanţa a BNR un depozit legal neregulat care a încetat la momentul la care organul constatator al contravenţiei ce a ocazionat sancţiunea şi, prin urmare, depozitul, a solicitat virarea sumei confiscate la bugetul de stat.
S-a mai reţinut că nu s-au stabilit raporturi juridice între bancă şi contravenient şi nefiind parte în procesul de anulare a procesului verbal de contravenţie, banca nu era ţinută să execute dispoziţiile luate de instanţele în respectivul litigiu.
S-a considerat aşadar că sucursala Constanţa a BNR a făcut o plată nedatorată şi fără să aibă un mandat în acest sens.
Instanţa a mai apreciat că este fără relevanţă împrejurarea că reclamanta a înregistrat în evidenţele contabile propriul drept de creanţă împotriva pârâţilor, deoarece acest fapt nu este izvor de obligaţii, nici normele juridice care reglementează activitatea BNR, nu prevăd un mandat dat băncii pentru plata sumelor intrate fără titlu la bugetul statului.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 154 – A din 30 ianuarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Această soluţie a fost motivată de instanţa de apel pentru considerentul că apelanta nu poate pretinde diferenţa de curs valutar, în afara vreunui raport juridic între aceasta şi Direcţia Generală a Vămilor referitor la actul restituirii, care să conducă la angajarea vreunei răspunderi civile. S-a mai constatat că intimata nu datorează sumele nefiind în culpă, iar actul normativ în justificarea pretenţiilor este invocat greşit, în speţă nefiind vorba despre sume încasate greşit sau fără bază legală, ci o sumă reţinută în vederea confiscării în baza HG nr. 151/1996.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că nu s-a ţinut cont de dispoziţiile art. 28 din OG nr. 128/1998 modificate prin HG nr. 808/2004 pct. 34 al art. 1 care prevăd că diferenţele se acoperă de la bugetul de stat iar restituirea sumelor în natură încasate greşit sau fără bază legală se face către Banca Naţională a României.
În raport de aceste dispoziţii s-a arătat că BNR era obligată să restituie mijloacele de plată străine pretinse şi că există un mandat general dat Băncii pentru efectuarea acestor operaţiuni.
Recurenta a arătat că şi în lipsa acestor reglementări speciale pârâţii erau obligaţi să-i acopere prejudiciul, în temeiul art. 998 şi art. 1093 alin. (2) C. civ.
Recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanţele în mod corect au stabilit situaţia de fapt şi acesteia i-au aplicat dispoziţiile legale incidente.
În acest sens s-a reţinut că Banca Naţională a României a dat curs unei executări primite la 6 ianuarie 2000 prin executorii judecătoreşti în temeiul unui titlu care nu era eliberat împotriva acesteia, sentinţa civilă 9994 din 26 iunie 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 830/R din 6 decembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost pronunţată împotriva Direcţiei Generale a Vămilor. Vama Veche care a fost obligată la restituirea sumei confiscate 599.000 dolari SUA.
Potrivit datelor speţei, suma în valută confiscată de vama din Vama Veche şi depusă la BNR a fost valorificată la cererea deponentului, suma obţinută din convertirea valutei în lei fiind virată la bugetul de stat.
Au fost respectate astfel dispoziţiile pct. 1–3 din Norma nr. 11 a BNR din 18 noiembrie 1992 privind modul de aplicare a reglementărilor în vigoare referitoare la mijloacele de plată străine, devenite proprietate de stat conform legii.
Au fost respectate şi dispoziţiile pct. 5 din aceeaşi Normă când la cererea expresă a deponentului Banca a virat suma la bugetul statului.
Restituirea mijloacelor de plată străine către personalul îndreptăţit se face de către Sucursala Băncii Naţionale a României cu o procedură bine stabilită în cuprinsul actului normativ sus menţionat pct. 6 şi 7.
Aceste dispoziţii nu au mai fost respectate la momentul efectuării plăţii de către Bnr. Procedura instituită în vederea restituirii mijloacelor de plată străine al cărui echivalent în lei a fost virat la bugetul statului, cazul în speţă, obligă banca să solicite în scris acordul directorului general al finanţelor publice şi controlului financiar de stat. „După primirea acordului anterior restituirii, se efectuează reevaluarea valutei la cursul din ziua restituirii".
Această procedură, fermă şi imperativă, în termenii reglementării citate, a fost iniţiată de reclamanta recurentă (dovadă corespondenţa cu diferite birouri ale Ministerului Finanţelor) dar nu a fost finalizată, recurenta a efectuat plata înainte de confirmarea acesteia de către organul deponent.
Norma băncii, în păstrarea disciplinei financiare, indică şi numerele de cont în care urmează să se facă înregistrarea transferurilor de sume între trezorerie şi unităţile bancare pentru ca acestea din urmă să poată efectua plata. Cu alte cuvinte plata este întotdeauna precedată şi astfel posibilă, de un transfer de bani.
În cazul în speţă plata a devansat transferul de bani şi în felul acesta a încălcat dispoziţiile aplicabile în materie. Recurenta nu a făcut dovada că a obţinut avansul prevăzut de lege pentru efectuarea plăţii. Împrejurarea invocată de recurentă în sensul că Banca era cea îndreptăţită să efectueze restituirea nu justifică plata făcută cu încălcarea normelor speciale arătate mai sus. Valuta confiscată primită din depozit nu se mai afla în posesia băncii pentru că aceasta să poată dispună de ea la cererea persoanei îndreptăţite.
Dar chiar şi în aceasta din urmă situaţie, potrivit normelor mai sus amintite banca nu are libertate de dispoziţie asupra sumelor în valută (a se vedea cazurile reglementate la pct. 7 din Norma nr. 11/1992 a BNR).
Pentru considerentele expuse se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi prin urmare recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta Banca Naţională a României împotriva deciziei nr. 154/A din 30 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5755/2004. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5723/2004. Civil. Radiere intabulare drept de... → |
|---|
