ICCJ. Decizia nr. 5800/2004. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5800
Dosar nr. 7395/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 516 din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanţii petenţi A.A. şi A.M. împotriva sentinţei civile nr. 336 din 2 aprilie 2002 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Primarul Municipiului Slobozia, Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.C.F.S.J. Ialomiţa, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 336 din 2 aprilie 2002, în sensul că a admis contestaţia formulată de petenţi şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să elibereze apelanţilor petenţi titluri de valoare nominală în procesul de privatizare până la concurenţa sumei de 590.492.497 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 336 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Ialomiţa, s-a respins ca nefondată contestaţia prin care s-a solicitat să se constate dreptul petenţilor de a fi despăgubiţi cu o sumă reprezentând diferenţa dintre despăgubirea acordată ca urmare a exproprierii, actualizată conform legii, şi valoarea reală a imobilului, să fie obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei astfel determinate prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Tribunalul a constatat că petenţii sunt succesori ai defuncţilor A.C., decedat la 14 decembrie 1982 şi A.V., decedată la 26 ianuarie 1991, care au deţinut în proprietate imobilul, casă de locuit şi teren aferent, în suprafaţă de 1189,5 mp în Slobozia.
Aceste imobile au fost expropriate conform Decretului nr. 256 din 15 august 1985 pentru cauză de utilitate publică în vederea demolării, construcţiile au fost demolate în anul 1986. pe teren edificându-se blocuri de locuinţe iar autorii petenţilor au primit despăgubiri de 80.000 lei pentru construcţii şi 2.356 lei pentru teren.
Tribunalul a mai reţinut că petenţii au susţinut, fără a dovedi, că valoarea imobilului, la data demolării era de 330.000 lei, solicitând a se face aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, situaţie în raport de care a respins contestaţia ca nefondată.
Împotriva sentinţei tribunalului, au declarat apel petenţii A.A. şi A.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând sentinţa, în raport de criticile formulate şi probele administrate în apel, Curtea de Apel a constatat că în mod corect tribunalul a stabilit că petenţii, succesori ai autorilor A.C. şi V., au făcut dovada că aceştia au deţinut în proprietate imobilul - construcţie şi teren în suprafaţă de 1189,5 mp, expropriat pentru cauză de utilitate publică prin Decretul nr. 256 din 15 august 1985.
S-a mai constatat că în cauză s-a făcut dovada că în anul 1986 construcţiile au fost demolate pentru construirea unor blocuri de locuinţe şi că autorilor reclamanţilor li s-au achitat despăgubiri în valoare de 330.000 lei.
În raport de dispoziţiile art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001, Curtea a dispus efectuarea unui raport de expertiză imobiliară, reţinând că la tribunal, nici expertiza efectuată, nici suplimentul la expertiză, nu au avut în vedere aceste dispoziţii.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, D.G.F.P.J. Ialomiţa, atât în nume propriu cât şi pentru Ministerul Finanţelor Publice.
În cererea de recurs, fără a se invoca în mod explicit vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., s-a apreciat că Decizia este nelegală deoarece reclamanţii nu aveau dreptul la măsuri reparatorii, din moment ce au primit despăgubiri în cota maximă prevăzută de Decretul nr. 467/1979. Se mai arată faptul că petenţii nu au dovedit că la data demolării, imobilele au fost evaluate la 330.000 lei.
Faţă de motivele invocate, Înalta Curte va analiza recursul prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va constata că acesta este fondat, pentru următoarele motive:
Conform art. 11 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Valoarea construcţiilor expropriate în vederea demolării se stabileşte potrivit actelor normative în vigoare la data exproprierii şi se actualizează cu indicele inflaţiei la data plăţii efective. Valoarea terenurilor aparţinând imobilelor expropriate în vederea demolării se stabileşte potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, expertizele efectuate în cauză ar fi trebuit să aibă în vedere criteriile stricte de calcul stabilite de lege.
Or, se constată că în prima expertiză, efectuată din dispoziţia Tribunalului Ialomiţa, expertul L.D. a actualizat despăgubirile acordate în urma exproprierii în raport de indicele inflaţiei astfel : 124.703.010 lei pentru suma de 80.000 lei primită pentru construcţie şi 3.672.503 lei pentru suma de 2.356 lei primită pentru teren.
În suplimentul la raportul de expertiză, acelaşi expert, răspunzând obiecţiunilor petenţilor, a actualizat suma de 330.000 lei, pretinsă de reclamanţi ca fiind valoarea reală a construcţiilor la data exproprierii şi a stabilit o sumă rezultantă prin aplicarea indicelui de inflaţie de 514.399.710 lei, arătând însă „că nu există la dosar nici un raport sau orice alt document din care să rezulte această valoare de 330.000 lei".
Având ca obiectiv fixat de instanţă, stabilirea valorii actuale de circulaţie a terenului expropriat, arată că, spre deosebire de starea lui la data exproprierii, terenul a suportat, în perioada 1986 – 2001, modificări constând în amenajări de spaţii verzi, parcări, trotuare, alei betonate, etc., astfel că, în raport de toate acestea, valoarea actuală a terenului expropriat este de 416. 325. 000 lei.
În al doilea raport de expertiză, efectuat la instanţa de apel, expertul B.M. a constatat că în cadrul procedurii de expropriere, Comisia de aplicare a Decretului nr. 467/1979 a stabilit valoarea totală a imobilului, teren şi construcţii, la suma de 164.480 lei, la nivelul anului 1986 şi că autoarea petenţilor a primit despăgubiri în sumă de 82.356 lei (80.000 lei pentru construcţii şi 2.356 lei pentru teren). Scăzând suma primită (82.356 lei) din valoarea întregului imobil de la data exproprierii (164.480 lei), expertul a actualizat diferenţa de 82.124 lei la 177. 840. 000 lei.
Instanţa de apel şi-a însuşit concluziile scrise depuse de petenţi, cu motivarea că Primarul Municipiului a achiesat la pretenţiile petenţilor, astfel încât a obligat Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, să emită în favoarea reclamanţilor titluri de valoare nominală în procesul de privatizare în valoare de 590.492.497 lei, reprezentând valoarea actuală a terenului stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul L.D., diferenţa dintre valoarea imobilelor la data exproprierii şi cuantumul despăgubirilor primite, stabilită conform expertizei efectuate în apel, din care s-a scăzut suma de 3.672.503 lei, valoarea actualizată a sumei de 2.356 lei, primită de autoarea reclamanţilor pentru teren, la data exproprierii.
Se constată, astfel, că soluţia Curţii de Apel Bucureşti este nelegală deoarece a aplicat greşit dispoziţiile art. 174 C. proc. civ., atunci când a reţinut că deşi Primarului Municipiului Slobozia i s-a pus în vedere să prezinte dosarul imobilului expropriat, acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţelor. Din actele dosarului, respectiv adresa nr. 2726 din 20 mai 2002, rezultă faptul că nu Primarul este deţinătorul documentaţiei imobilului ci SC U. SA. Acest lucru duce la concluzia că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 175 C. proc. civ., în sensul că, dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane, instanţa va dispune aducerea lui la termenul fixat în acest scop.
O asemenea probă era esenţială pentru soluţionarea cauzei, fiind necesară determinarea distinctă a valorii terenului şi construcţiilor la momentul exproprierii, faţă de modalităţile specifice şi diferite de calcul a valorilor în a căror limite se pot emite titluri de valoare nominală.
Aşa cum s-a arătat, art. 11 din Legea nr. 10/2001 prevede în mod strict criteriile de calcul ce trebuie avute în vedere, aceste dispoziţii fiind de asemenea încălcate prin chiar obiectivele expertizei stabilite de instanţa de apel.
Prin urmare, se constată că la judecata în apel nu au fost lămurite împrejurările de fapt descrise, motiv pentru care Înalta Curte nu poate hotărî asupra fondului pricinii, potrivit art. 314 C. proc. civ. Se impune, aşadar, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecarea apelului după administrarea tuturor probelor, în special, după depunerea documentaţiei de expropriere în scopul stabilirii valorilor reale la data exproprierii şi stabilirea valorii măsurilor reparatorii, distinct pentru teren şi pentru construcţii, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă D.G.F.P. Ialomiţa, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva deciziei nr. 516 din 24 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 200.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5828/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5784/2004. Civil → |
|---|
