ICCJ. Decizia nr. 5828/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5828
Dosar nr. 11727/200.
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Revizuienţii-pârâţi C.T. şi C.E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P.E.M. şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 1047 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
În motivarea cererii revizuienţii au arătat că prin Decizia civilă nr. 1047 din 9 septembrie 2003 Curtea de Apel Iaşi a admis recursul declarat de intimata-reclamantă P.E.M., a casat Decizia civilă nr. 195 din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi şi sentinţa civilă nr. 8808 din 29 aprilie 2002 a Judecătoriei Iaşi şi, în fond, a admis acţiunea formulată de reclamanta-intimată P.E.M. şi a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între revizuienţi şi intimatul-pârât Consiliul local Iaşi la data de 27 februarie 1998 pentru imobilul situat în Iaşi.
Au precizat revizuienţii că Decizia menţionată este contrară deciziei civile nr. 2058 din 13 septembrie 2001 a Tribunalului Iaşi prin care a fost admis apelul declarat de pârâţii C.T. şi C.E. şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 7229 din 30 noiembrie 2000 a Judecătoriei Iaşi care a fost schimbată în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantei P.E.M. având ca obiect retrocedarea imobilului situat în Iaşi.
Cum prin declaraţiile din 11 noiembrie 2003, autentificate notarial revizuienţii C.T. şi C.E. au declarat că renunţă la judecata cererii de revizuire, Curtea, potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. va lua act de manifestarea lor de voinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunţarea la judecata cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1047 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi formulată de revizuienţii C.T. şi C.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5855/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5800/2004. Civil. LEGEA 10/2001. Recurs → |
---|