ICCJ. Decizia nr. 582/2004. Civil. Revizuire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 582.
Dosar nr. 2946/2004
Şedinţa publică din 22 octombrie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 588 din 3 octombrie 2002 Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi pentru acest considerent a respins acţiunea formulată de reclamanta T.E.M. împotriva pârâtei Primăria oraşului Pucioasa vizând restituirea unui imobil în condiţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de mandatară a persoanelor îndreptăţite la restituire.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv prin Decizia civilă nr. 14 din 3 februarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, stabilindu-se că sentinţa a fost comunicată părţii la 28 noiembrie 2002 iar aceasta a declarat apel abia la data de 19 decembrie 2002, încălcând astfel termenul prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând aspecte ce ţin de fondul dreptului dedus judecăţii şi susţinând că apelul a fost promovat în termen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 1278 din 13 februarie 2004, a respins recursul ca tardiv, reţinând că Decizia pronunţată în apel i-a fost comunicată reclamantei la data de 10 februarie 2003 iar recursul a fost depus la 10 martie 2003, deci cu depăşirea evidentă a termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Împotriva acestei ultime decizii reclamanta a formulat cererea de faţă, pe care şi-a intitulat-o „revizuire". Ea nu a indicat vreun temei de drept al solicitării sale, susţinând că „este o eroare judiciară respingerea ca tardiv a recursului, în drept şi în fapt sunt permanente implicaţii politice de tergiversare, în prezent este indicaţia pentru nesoluţionare".
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte reţine următoarele :
Reclamanta şi-a intitulat în mod impropriu cererea ca fiind „revizuire", fără să se refere la vreunul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. şi fără să fie întrunite cerinţele acestei căi extraordinare de atac.
De altfel, în tot cuprinsul cererii reclamanta aduce critici de fond soluţiei pronunţate de către tribunal, în condiţiile în care susţinerile sale din apel şi recurs nu au putut fi luate în discuţie datorită tardivităţii formulării acestor căi de atac.
În consecinţă, cererea formulată de reclamantă este vădit nefondată şi urmează să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de T.E.M. împotriva deciziei nr. 1278 din 13 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5864/2004. Civil. Anulare contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5803/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|