ICCJ. Decizia nr. 5803/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5803
Dosar nr. 21424/2004
Şedinţa publică din 1 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 1408 din 18 decembrie din 2003, pronunţată în dosarul nr. 7217 al Tribunalului Mehedinţi, s-a respins contestaţia formulată de reclamantul D.I.M. împotriva dispoziţiei nr. 494 din 8 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Turnu Severin.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa în baza probatoriului administrat în cauză a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de notariatul de Stat al Judeţului Mehedinţi sub nr. 28883/1987, reclamantul D.I.M. a cumpărat de la B.I. „o locuinţă", în suprafaţă construită de 42,83 mp situată pe un teren aferent de 153 mp, teren care nu a făcut obiectul vânzării şi care a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 158/1974.
Preţul acestei vânzări a fost de 10.000 lei.
Prin Decizia nr. 403 din 16 decembrie 1987 emisă de Biroul Permanent al fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Drobeta Turnu Severin, terenul în suprafaţă de 153 mp situat în Drobeta Turnu Severin, aferent construcţiilor suprafaţa de 100 mp a fost atribuită în folosinţă reclamantului, pe durata existenţei construcţiei, iar diferenţa de teren de 53 mp a fost închiriată acestuia, cu contractul de închiriere nr. 41 din 1 martie 1988 emis de Biroul Permanent al fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Drobeta Turnu Severin.
În acest mod, prin Decretul nr. 12 din 20 ianuarie 1989, reclamantul putea fi expropriat numai de imobilul casă, însă nu şi de terenul aferent acestei case, teren care nu a intrat în patrimoniul reclamantului şi care nu a făcut obiectul înstrăinării, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 28883/1987.
Fişa de evaluare a imobilului întocmită de I.J.G.C.L. Mehedinţi în anul 1989 (fila 2), face trimitere la numitul B.I., ce a fost proprietar al casei şi terenului, situat în Drobeta Turnu Severin, însă, în anul 1989, casa era proprietatea reclamantului iar terenul aferent în suprafaţă de 153 mp fusese preluat de la B.I., în calitate de vânzător şi trecut în proprietatea statului, astfel că, legal, reclamantului nu putea primi despăgubiri cu ocazia exproprierii pentru teren.
Cu toate acestea, din adresa nr. 5675 din 1 octombrie 2001 emisă de SC S. SA Drobeta Turnu Severin, rezultă că reclamantul D.I.M. a fost expropriat conform Decretului nr. 12/1989, şi de terenul în suprafaţă de 153 mp în valoare de 520 lei şi 23 m liniari împrejmuire, având valoarea de 5249 lei, total bunurile expropriate fiind evaluate la 6113 lei, sumă ce a fost ridicată de către reclamant şi care rezultă şi din cererea formulată de acesta şi către I.J.G.C.L. înregistrată la această unitate sub nr. 10721 din 8 noiembrie 1989 (fila 43).
În cazul dedus judecăţii, construcţiile expropriate au fost demolate total, iar terenul a fost în întregime ocupat funcţional, astfel că în raport de data exproprierii (1989), este apropriată data actului care atestă valoarea imobilului respectiv, contractul de vânzare cumpărare nr. 128883 din 6 noiembrie 1987, cu consecinţa incidenţei dispoziţiilor art. 110 alin. (2), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 10/2001, coroborată cu art. 11 pct. 7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HG nr. 498/2003 şi raportat la art. 10 din Legea nr. 10/2001, şi pct. 10.8 lit. a) din Normele Metodologice.
Reclamantul a cumpărat locuinţa la 6 noiembrie 1987, cu suma de 10.000 lei, imobilul construit în anul 1920, cu o suprafaţă construită de 42,83 mp, iar la data exproprierii, în anul 1989, s-a constatat o suprafaţă mai mică, în actele de expropriere, aspect care, la acea dată, nu a fost contestat de către reclamant, iar din menţiunile înscrise pe cererea de acordare a despăgubirilor formulată de reclamant, înregistrate la nr. 10721 din 8 noiembrie 1989 la I.J.G.C.L. Mehedinţi, rezultă că reclamantul a demolat şi ridicat o parte din materialele încorporate în construcţii.
Valoarea imobilului, la data demolării (1989) era de 10.000 lei, valoare atestată la o dată apropriată prin contractul de vânzare cumpărare nr. 28883 din 6 noiembrie 1987, imobilul fiind construit în 1920, şi având o suprafaţă construită redusă şi un grad avansat de uzură.
Din suma de 10.000 lei, reclamantul a fost despăgubit în anul 1989, cu suma de 6113 lei, aşa cum rezultă din adresa nr. 5675 din 1 octombrie 2001, emisă de SC S. SA, rămânând o diferenţă de 3887 lei, diferenţă care, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul S.G. , reprezintă suma de 243 dolari SUA, adică suma de 8.211.699 lei, în prezent, raportată la paritatea leu–dolar, din anul 1989 şi în prezent.
În ipoteza în care Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin a achiesat să acorde despăgubiri şi pentru suprafaţa de 153 mp aferentă construcţiilor, deşi acest teren nu se afla în proprietatea reclamantului la data exproprierii, teren ce a fost evaluat în raportul de expertiză la suma de 142.255.510 lei, reclamantul este îndreptăţit să primească suma de 150.464.209 lei formată din 142.255.510 lei valoare teren şi 8.211.699 lei diferenţă valoare construcţii, sumă care este, oricum, inferioară sumei de 164.000.000 lei acordată reclamantului prin Decizia nr.494 din 8 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care se aplică situaţiilor prevăzute de art. 11 alin. (2), (3) şi (4), în care se încadrează şi reclamantul, respectiv construcţiile expropriate au fost demolate total şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat; măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în proprietăţi comerciale, tranzacţionate pe piaţă de capital, în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Reclamantul era îndreptăţit să opteze pentru acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc numai în situaţia în care imobilul expropriat nu era demolat şi nu putea fi restituit în natură, potrivit motivelor prevăzute de art. 16, art. 18 lit. c) şi d), art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere considerentele arătate, instanţa a apreciat că acţiunea reclamantului, prin care contestă cuantumul despăgubirilor în echivalent, şi modalitatea de acordare a despăgubirilor reparatorii, în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, nu este fondată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul D.I.M., care, prin motivele de apel, astfel cum s-au încălcat dispoziţiile art. 129 pct. 2, 3 şi 4 C. proc. civ., în sensul că nu s-a lămurit, prin probele administrate, situaţia construcţiilor expropriate şi demolate, reţinându-se, în mod greşit, o suprafaţă construită, expropriată şi demolată, de 20,40 mp în loc de 43,83 mp, deşi nu s-a demolat nici o încăpere; pe teren au mai existat două şoproane, gard împrejmuitor, porţi metalice, nefiind evaluate nici două sobe de teracotă; procentul de uzură stabilit de comisie şi de experţi nu este corect; instanţa, în mod nelegal a făcut aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi a reţinut că terenul în suprafaţă de 153 mp nu a fost expropriat, astfel încât a menţinut despăgubirile pentru teren numai pentru că au fost acordate de comisie însă, cuantumul acestora este derizoriu; s-au calculat despăgubirile în titluri de valoare nominală, însă aceste titluri nu pot fi realizate în condiţiile în care societăţile de stat înregistrează pierdere, astfel încât despăgubirea trebuia realizată prin plata sumelor corespunzătoare sau prin acordarea unui apartament corespunzător.
În susţinerea apelului, reclamantul a depus la dosar mai multe acte şi a solicitat completarea probatoriului cu proba testimonială şi expertiză.
Instanţa de apel a respins cererea de completare a probatoriului, constatând, că la instanţa de fond, reclamantul nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză cu privire la suprafaţa construită supusă expertizării sau valorile stabilite de expert, solicitând cu ocazia judecării cauzei, omologarea raportului de expertiză şi obligarea pârâtei la plata sumei de 244.000.000 lei şi nu titluri de valoare.
Ca atare, s-a invocat şi s-a solicitat direct în apel, ceea ce nu s-a invocat în prima instanţă iar, pe de altă parte, în raport de prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., se poate dispune refacerea sau completarea probelor numai dacă sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, ceea ce nu este cazul în speţă, faţă de materialul probator administrat.
Curtea de Apel de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 3050 din 23 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul D.I.M. împotriva sentinţei civile nr. 1408 din 18 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în contradictoriu cu intimata pârâtă, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
S-a reţinut că, prima instanţă, în raport cu susţinerile contestatorului, prin cererea de chemare în judecată, a încuviinţat proba solicitată de reclamant, prin apărător, de efectuare a unei expertize, care să stabilească valoarea imobilului, conform contractului de vânzare cumpărare.
Obiectivele expertizei au fost stabilite în mod concret şi detaliat prin încheierea din 13 noiembrie 2003, şi nu au existat obiecţiuni sub acest aspect, din partea reclamantului.
De asemenea, nu au existat obiecţiuni la raportul de expertiză, deşi reclamantul a precizat expres, că a luat cunoştinţă de expertiză.
Mai mult, apărătorul reclamantului, au ocazia judecării cauzei, a solicitat omologarea raportului de expertiză şi admiterea contestaţiei, în raport de valorile stabilite de expert.
Ca atare, nu au existat obiecţiuni, cu privire la nerespectarea actului de proprietate al reclamantului, cu referire la construcţiile şi lucrările existente pe teren şi nu cu privire la evaluarea acestora.
În atare situaţie, este evident că nu se mai impunea completarea probatoriilor, mai ales că nici reclamantul, asistat de avocat, nu a formulat o astfel de cerere.
Faţă de considerentele expuse, critica vizează încălcarea de către instanţa a dispoziţiilor art. 129 alin. (3), (4) şi (5) C. proc. civ. este neîntemeiată, atâta timp cât reclamantul a fost asistat de avocat, s-a încuviinţat probele solicitate şi s-a constatat că, în raport de probele existente, se poate corect dezlega cauza.
Critica ce vizează terenul în suprafaţă de 153 mp, este, de asemenea, nefondată, întrucât, la pronunţarea sentinţei, instanţa a avut în vedere valoarea de 142.252.510 lei, stabilită de expert.
Reclamantul a fost de acord cu valorile stabilite de expert, inclusiv, în ce priveşte terenul astfel încât, nu poate fi primită, în apel, susţinerea acestuia, în sensul că terenul a fost subevaluat.
Este, de asemenea, neîntemeiată şi critica referitoare la acordarea de titluri de valoare nominală şi solicitarea reclamantului de a i se plăti despăgubiri băneşti sau de a i se atribui un apartament corespunzător, întrucât, construcţiile fiind demolate, în cauză se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care prevăd exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital în funcţie de opţiunea persoanei îndreptăţite.
Ca atare, respectând dispoziţiile legale în materie, şi sub acest aspect, instanţa a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., se va respinge apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de fond a reţinut greşit că suprafaţa de construcţii expropriată şi demolată a fost de 20,40 mp, deşi din probe rezultă că a fost de 43,83 mp, suprafaţă, pentru care, a şi plătit impozit.
În afară, de casa de locuit, pe terenul de 153 mp, se mai aflau două şoproane, care au fost edificate de el în 1987 care, în procesul verbal de predare primire, au fost omise, doar la stăruinţa sa, fiind adăugate în partea de jos a fişei.
În fişa imobilului expropriat a fost trecut garajul împrejmuitor, dar nu au fost trecute porţile metalice, care aveau o lungime de 4 m şi înălţime 1,80 m, toate construite din fier beton, ciment, ţeavă şi tablă.
În sfârşit, au fost omise de la despăgubire două sobe de teracotă care erau montate în cele două încăperi ale casei.
Deşi probele erau contradictorii şi a solicitat, să i se admită probe pentru a face dovada, fără echivoc, a respectivelor bunuri, nu i s-a admis şi nici nu s-au trecut, în întregime încăperile imobilului, în suprafaţă de 43,83 mp, suprafaţă dovedită, incontestabil.
Recurentul a criticat şi evaluarea făcută bunurilor de care a fost lipsit, ca urmare a trecerii imobilului său, în proprietatea statului.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacată şi trimiterea cauzei instanţei de apel, pentru rejudecarea cauzei.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, în raport de petitul cererii reclamantului şi de probatoriile efectuate, de caracterul contradictoriu al acestora, instanţa de apel trebuia să conducă procesul civil şi să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În speţă, contrar acestor obligaţii avute, instanţa de apel, n-a admis probele solicitate de apelant, probe necesare soluţionării corecte a cauzei, fiind menite, să ducă la stabilirea exactă a suprafeţei din construcţia expropriată, la verificarea existenţei a celor două şoproane, la verificarea renovării în 1987, a întregului acoperiş al casei, la stabilirea existenţei porţilor metalice şi a celor două sobe de teracotă precum şi la evaluarea corespunzătoare a respectivului imobil compus din construcţie şi teren.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul de faţă ca fondat şi să-l admită, ca atare, modificând Decizia nr. 30850 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, în sensul admiterii apelului reclamantului împotriva sentinţei nr. 1408 din 18 decembrie 2003 a Tribunalului Mehedinţi şi a trimiterii cauzei Curţii de Apel Craiova, spre rejudecare, în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul D.I.M. împotriva deciziei nr. 3050 din 23 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, modifică Decizia, admite apelul reclamantului împotriva sentinţei civile nr. 1408 din 18 decembrie 2003 a Tribunalului Mehedinţi şi trimite cauza Curţii de Apel Craiova spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 582/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 5772/2004. Civil. Executare silita. Recurs → |
|---|
