ICCJ. Decizia nr. 5888/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5888
Dosar nr. 3714/2004
Şedinţa publică din 26 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta P.M. în calitate de moştenitoare a defunctului P.S. a chemat în judecată pârâţii: B.N.R. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat să fie obligaţi să recunoască dreptul de proprietate asupra monezilor din aur în număr de 110 medalii jubiliare româneşti, emisiunea 1944 şi a unui ceas de aur cu lanţ în formă de „funie răsucită" în lungime de 128 cm şi să restituie obiectele sau contravaloarea lor actualizată.
Se arată în motivarea acţiunii că autorul reclamantei a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru deţinerea celor 110 monede jubiliare. A fost dispusă confiscarea acestora precum şi a unui ceas de aur cu lanţ. În urma unui recurs în anulare, Curtea Supremă de Justiţie a casat hotărârile de condamnare iar măsura confiscării a fost înlăturată.
Judecătoria Alba Iulia, prin sentinţa civilă nr. 2348 din 2 octombrie 2003 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii să recunoască reclamantei dreptul de proprietate asupra a 110 monede de aur jubiliare româneşti, emisiunea 1944; a obligat pârâta B.N.R. să restituie reclamantei monedele, iar în situaţia în care acestea nu pot fi restituite, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice va restitui reclamantei echivalentul în lei al acestora la cursul zilei din data restituirii; au fost respinse celelalte pretenţii formulate; pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa a reţinut că P.S., autorul reclamantei a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 15/1960 a Tribunalului Popular al Raionului Alba, la 2 ani închisoare corecţională pentru infracţiunea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 284/1947, s-a dispus confiscarea a 110 monede de aur, medalii româneşti ediţia 1944, a unui ceas de aur cu lanţ precum şi confiscarea parţială a averii şi anume un loc de casă din oraşul Alba Iulia. Prin Decizia penală nr. 160/1960 a fost admis în parte recursul condamnatului în sensul că s-a dispus „eliberarea faţă de inculpat" a ceasului împreună cu lanţul acestuia. Prin Decizia penală nr. 4942/2001 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat împotriva celor două hotărâri pe care le-a casat în ce priveşte latura civilă, înlăturând confiscarea averii, iar în cuprinsul deciziei se face referire atât la monedele de aur cât şi la locul de casă, care au fost confiscate.
Referindu-se la temeiurile de drept invocate şi aplicabile, art. 480 C. civ., OUG nr. 190/2000 precum şi la prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la protocoalele adiţionale, ratificate prin Legea nr. 30/1944, la prevederile art. 11 din Constituţia României, instanţa a considerat acţiunea întemeiată, preluarea monedelor din aur de către stat fiind abuzivă, chiar în condiţiile Legii nr. 284/1947, deoarece nu era impusă de „o cauză de utilitate publică".
Apelurile declarate de B.N.R., sucursala judeţeană Sibiu, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba au fost admise de Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 435 din 22 martie 2004.
A fost schimbată sentinţa judecătoriei astfel: a fost respinsă acţiunea reclamantei împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Alba; a fost admisă în parte acţiunea reclamantei împotriva pârâtei B.N.R.; aceasta a fost obligată să restituie reclamantei un număr de 110 monede de aur jubiliare româneşti, emisiunea 1944, o monedă având conţinutul de aur de 6,55 grame sau contravaloarea metalului preţios fin conţinut în respectivele monede conform art. 39 din HG nr. 1344/2003, dacă bunurile nu se mai găsesc fizic; au fost respinse celelalte pretenţii formulate de reclamantă; pârâta B.N.R. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 12.297.500 lei cheltuieli de judecată la fond.
Instanţa de apel a considerat întemeiată critica privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, raportat la prevederile art. 40 alin. (2) din HG nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice la OUG nr. 190/2000 care prevăd că reprezentarea statului în astfel de litigii este asigurată de B.N.R.
Celelalte susţineri au fost considerate nefondate, deoarece legislaţia în materie prevede restituirea obiectelor din metal preţios preluat abuziv după anul 1946 până în anul 1990. În această situaţie se află şi monedele preluate de la autorul reclamantei, deoarece, pe de o parte, cu ocazia confiscării legea a fost aplicată abuziv chiar faţă de Constituţia României de la acea vreme iar, pe de altă parte, hotărârea de condamnare a fost casată în ce priveşte măsurile de confiscare.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, B.N.R., sucursala judeţeană Sibiu, şi B.N.R., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs se susţine în esenţă: greşit a fost obligată să restituie reclamantei 110 monede de aur jubiliar sau contravaloarea metalului, deoarece s-a creat un echivoc ce poate da naştere la interpretări; monedele nu se mai regăsesc fizic la B.N.R. astfel că B.N.R. nu putea fi obligată decât în condiţiile art. 39 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000; confiscarea monedelor s-a făcut printr-o sentinţă penală de condamnare (nr. 15/1960) ce constituie titlu valabil, deci nu poate fi vorba de o preluare abuzivă, iar hotărârea Curţii Supreme de Justiţie se referă la pedeapsa confiscării parţiale a unui loc de casă.
Recursurile se privesc ca nefondate pentru considerentele ce urmează:
Prin OUG nr. 190/2000 a fost reglementat regimul metalelor preţioase, aliajelor şi pietrelor preţioase în România. La art. 26 alin. (1) se prevede că persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului până la 31 decembrie 2003, iar alin. (2) prevede că în cazul în care obiectele arătate nu se mai regăsesc fizic se vor aplica despăgubiri în condiţiile şi limitele stabilite prin norme de aplicare.
Legea nr. 261/2002 pentru aprobarea OUG nr. 190/2000 aduce numeroase modificări dar, în materia ce interesează prezentul litigiu, art. 341 alin. (1) şi (2) menţinând reglementarea din ordonanţă privind restituirea fizică a obiectelor confiscate sau acordarea de despăgubiri, în condiţiile normelor de aplicare.
Normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000 au fost aprobate prin HG nr. 1344/2003.
Art. 39 alin. (1) prevede că restituirea fizică se efectuează la cerere şi numai în măsura în care se mai regăsesc ca atare, iar în alin. (2) se prevede că dacă bunurile, ce formează obiectul reglementării, au fost valorificate, urmează a se plăti persoanelor îndreptăţite, contravaloarea metalului preţios fin conţinut în respectivele obiecte, calculată la preţul practicat de B.N.R. la data plăţii.
Instanţa prin admiterea acţiunii reclamantei a aplicat corect prevederile legale speciale citate precum şi prevederile de ordin general cuprinse în Constituţia României, Legea nr. 30/1994 pentru ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, reţinând o stare de fapt reală pe baza probelor administrate.
Preluarea monedelor de aur de la autorul reclamantei a fost o preluare abuzivă atâta timp cât acestea constituiau colecţie jubiliară, iar condamnarea în latura civilă a autorului a fost înlăturată prin sentinţa penală a Curţii Supreme de Justiţie mai sus citată, care nu poate fi altfel interpretată decât prin raportarea la întregul ansamblu al hotărârii.
Nici motivul de recurs privind modalitatea de restituire a monedelor nu este întemeiat. Obligarea alternativă a pârâtului la, restituirea fizică a aceloraşi monede confiscate sau acordarea de despăgubiri, este legală, fiind prevăzută chiar de textul de lege invocat în motivele de recurs (art. 39 din norme). De altfel, Curtea de Apel Alba Iulia, în dispozitivul deciziei atacate cu recurs se referă expres la textul de lege citat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge recursurile ca nefondate.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de B.N.R., sucursala Sibiu, şi B.N.R. împotriva deciziei nr. 435/A din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă recurentele la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată, către intimata P.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5940/2004. Civil. Pretentii. Recurs în anulare | ICCJ. Decizia nr. 5857/2004. Civil → |
|---|
