ICCJ. Decizia nr. 5985/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5985
Dosar nr. 20588/2004
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 133 din 18 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov au fost respinse excepţiile lipsa calităţii procesuale active a intimaţilor reclamanţi K.I. şi C.M. şi lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.
Apelurile formulate de apelanţii pârâţi P.R. şi P.N.S. şi SC C. SA Braşov împotriva sentinţei civile nr. 6751 din 4 iulie 2003 pronunţată de Judecătoria Braşov, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi K.I. şi C.M. şi intimaţii-pârâţi K.A., S.A., Municipiul Braşov prin primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au fost respinse ca neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs P.R. şi P.N.S. criticând-o pentru nelegalitate şi invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2004 s-a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 797/R din 22 septembrie 2004 Curtea de Apel Braşov, a admis excepţia lipsei competenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea recursului şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Braşov a avut în vedere prevederile art. 299, alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost completat prin art. I pct. 8 din OUG nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004 potrivit cărora recursul se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dacă prin lege nu se prevede altfel.
În continuarea motivării s-a susţinut că tribunalele şi curţile de apel soluţionează recursurile numai în situaţiile de excepţie, prevăzute în mod expres de lege, curţile de apel reprezentând instanţele de drept comun în soluţionarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor date în primă instanţă de judecătorii şi tribunale, conform art. 3 pct. 2 şi art. 282 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 7 din OUG nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004, apreciindu-se că în speţă nu sunt incidente prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, nefiind îndeplinite cerinţele acestui text de lege.
Instanţa a concluzionat că prezentul recurs nu s-a aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi în aceste condiţii curtea de apel nu este competentă să-l soluţioneze potrivit art. 299 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu trebuie confundat momentul investirii instanţei de control judiciar care coincide cu momentul depunerii căii de atac la instanţa a cărei hotărâre se atacă, cu momentul în care calea de atac se află pe rolul instanţei de control şi care coincide cu momentul înregistrării administrative la această ultimă instanţă.
Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 20588/2004.
În Şedinţa publică din 6 iulie 2005 Înalta Curte din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a soluţionării recursului.
Excepţia este întemeiată potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care au ca obiect hotărâre prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curţilor de apel.
În legislaţia actuală nu există o definiţie legală a noţiunii de a se afla „pe rolul" instanţei o cauză.
În atare condiţii, este esenţial pentru stabilirea competenţei să subliniem intenţia legiuitorului.
La adoptarea Legii nr. 195/2004 s-a avut în vedere numărul extraordinar de mare de cauze civile, care se judecă în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înregistrate sub imperiul OUG nr. 58/2003, care au determinat întârziere în activitatea de judecată de natură să aducă atingere dreptului la judecata cauzelor într-un termen rezonabil şi dreptului la un proces echitabil.
Având în vedere intenţia legiuitorului prin sintagma „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie" nu trebuie să înţelegem că legiuitorul a avut în vedere doar cauzele înregistrate la această instanţă întrucât s-ar restrânge foarte mult sfera de aplicare a acestui text de lege.
Un alt argument în sprijinul acestei opinie îl constituie şi faptul că prin pronunţarea unei hotărâri pe fondul cauzei, tribunalele s-au dezinvestit astfel încât din punct de vedere procedural, aceste cauze nu se mai află pe rolul respectivei instanţe.
După înregistrarea recursurilor formulate de părţi care au primit deja rezoluţia de înaintare a cauzei la instanţa superioară, potrivit art. 288 alin. (3) raportat la art. 316 C. proc. civ. preşedintele instanţei are obligaţia legală să înainteze dosarele instanţei de recurs după împlinirea termenului de recurs.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâţii P.R. şi P.N.S. împotriva deciziei nr. 133/A din 18 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâţii P.R. şi P.N.S. împotriva deciziei civile nr. 133/A din 18 februarie 2004 a Tribunalului Braşov, secţia civilă în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6011/2004. Civil. Anulare contract vânzare... | ICCJ. Decizia nr. 5961/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
