ICCJ. Decizia nr. 6011/2004. Civil. Anulare contract vânzare cumparare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6011
Dosar nr. 8942/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 9 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Carei, a fost respinsă acţiunea civilă promovată de reclamanta N.A.M. prin mandatar avocat M.M.E. împotriva pârâţilor P.M., P.V. şi SC C. SA Satu Mare, anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 672/1996, ca fără obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, că ulterior introducerii acţiunii de faţă, s-a introdus de către reclamantă o altă acţiune, având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 672/1996 cât şi a contractului de închiriere, soluţionată prin Decizia civilă nr. 1486/R/2001 a Curţii de Apel Oradea, definitivă şi irevocabilă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii P.M. şi P.V., solicitând admiterea apelului şi în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea acţiunii, prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
În şedinţa publică din 28 ianuarie 2004, instanţa din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei de interes a apelanţilor în promovarea apelului.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, prin Decizia nr. 58 A din 28 ianuarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii P.M. şi P.V., cu motivarea că, în caz de reformare a deciziei s-ar putea ajunge ca aceştia să se afle într-o situaţie mai grea, faţă de acţiunea promovată de reclamanta-intimată.
Împotriva acestei decizii, pârâţii P.M. şi P.V. au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând că interesul acestora în promovarea apelului rezultă din faptul că reclamanta-intimată neavând calitate procesuală activă nu putea solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Prin definiţie pârâtul este partea chemată în judecată, care urmează a se apăra în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, având posibilitatea de a nu se prezenta deloc înaintea instanţei sau de a recunoaşte pretenţia formulată împotriva sa.
În raport de această poziţie procesuală, pârâţii-recurenţi nu pot pretinde admiterea acţiunii sau critica hotărârea prin care acţiunea a fost respinsă, deoarece sunt părţi chemate în judecată care se apără în proces în vederea respingerii acţiunii.
Calea de atac exercitată de către pârâţi, în situaţia în care acţiunea a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, este lipsită de interes.
Interesul trebuie să fie născut, personal, actual şi direct, în sensul că folosul practic trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
Faţă de cele expuse, recursul declarat de pârâţi este nefondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâţii P.M. şi P.V. împotriva deciziei civile nr. 58 A din 28 ianuarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 600/2004. Civil. Contestatie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 5985/2004. Civil → |
---|