ICCJ. Decizia nr. 6060/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6060
Dosar nr. 9280/2004
Şedinţa de la 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4508 din 27 noiembrie 2003, Judecătoria Piatra Neamţ a respins acţiunea formulată de reclamanţii-pârâţi M.I. şi M.R., în contradictoriu cu pârâta H.M., precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă H.M., în contradictoriu cu reclamanţii M.I. şi M.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii-pârâţi M.I. şi M.R. au cerut prin acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta-reclamantă H.M. să se constate că sunt proprietarii unei construcţii, edificată pe terenul proprietatea pârâtei. Pârâta nu a fost de acord cu acţiunea formulată de reclamanţi şi a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună evacuarea reclamanţilor din imobil şi să se încuviinţeze să le achite îmbunătăţirile aduse imobilului.
Reţine instanţa de fond, că reclamanţii-pârâţi sunt constructori pe terenul altuia, şi că, faţă de cadrul juridic impus de obiectul acţiunii, nu se poate pronunţa dacă aceştia sunt de bună credinţă, însă calitatea de constructori le conferă unele drepturi, dar nu şi dreptul de proprietate asupra construcţiei.
De aceea, acţiunea este inadmisibilă, iar cererea reconvenţională se respinge, pentru că pârâta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra casei.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 241 din 8 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa apelată în privinţa reclamanţilor M.I. şi M.R. şi a reţinut cauza pentru rejudecarea fondului.
S-a admis acţiunea formulată de reclamanţi, s-a constatat că reclamanţii au construit o anexă, compusă dintr-o cameră, o bucătărie şi o verandă, pe terenul pârâtei şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins apelul declarat de pârâtă şi a fost obligată pârâta să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Reţine instanţa de apel, că instanţa de fond, care a respins acţiunea formulată de reclamanţi cu motivarea că nu s-a putut stabili dacă aceştia sunt de bună sau rea credinţă, nu s-a pronunţat asupra acţiunii.
Reclamanţii nu au contestat că pârâta este proprietara terenului pe care aceştia au edificat construcţia, iar pârâta nu a contestat că reclamanţii au construit pe terenul proprietatea sa, prin cererea reconvenţională acceptând să le plătească contravaloarea îmbunătăţirilor.
Se mai reţine, că reclamanţii au construit cu acordul pârâtei, martorii B.M., S.M. şi C.M. confirmând convenţia intervenită între părţi cu privire la edificarea construcţiei pe terenul pârâtei.
Prin urmare, reclamanţii sunt de bună credinţă. Potrivit dispoziţiilor art. 111 C. proc. civ., partea poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, iar acţiunea este admisibilă pentru că reclamanţii nu au posibilitatea să ceară realizarea dreptului.
Instanţa de apel reţine şi faptul că cererea reclamanţilor, care au stăpânirea imobilului, de a li se acorda drept de retenţie nu este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta-reclamantă H.M., care în declaraţia de recurs, fără să invoce vreun motiv de recurs, arată că în mod greşit s-a reţinut că reclamanţii au edificat construcţia cu acordul recurentei. Intimaţii nu pot fi consideraţi constructori de bună credinţă, pentru că au construit „cu de la sine putere şi îi fac viaţa imposibilă".
Susţine recurenta, că soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă, pronunţată de instanţa de fond, este corectă, pentru că reclamanţii-intimaţi nu pot fi proprietari ai casei şi terenului şi în condiţiile în care proprietara terenului nu şi-a dat acordul pentru edificarea construcţiei, acţiunea întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. este inadmisibilă. Se mai arată că, terenul nu poate fi folosit de reclamanţi, că datorită comportării reprobabile a acestora nu a fost de acord să construiască o cameră, şi că intimaţii, profitând de starea în care s-a aflat datorită situaţiei fiicei sale, au edificat camera fără autorizaţie.
Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2005, recurenta precizează că în declaraţia de recurs a invocat un motiv de ordine publică, inadmisibilitatea acţiunii în constatare, pentru că s-a cerut constatarea unei situaţii de fapt, iar intimaţii, care se consideră proprietarii construcţiilor, puteau formula acţiune în realizarea dreptului.
În această cerere recurenta susţine că inadmisibilitatea acţiunii în constatare şi admisibilitatea acţiunii în evacuare, precum şi netemeinicia şi nelegalitatea deciziei atacate, constituie motive de recurs şi se încadrează în art. 304 pct. 5, 8, 9, 10 C. proc. civ.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente:
În raport de conţinutul declaraţiei de recurs, susţinerile care privesc inadmisibilitatea acţiunii în constatare, întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dispoziţiile acestui text nu sunt însă incidente în cauză.
Potrivit art. 111 C. proc. civ., invocat de intimaţii-reclamanţi, acţiunea în constatare poate fi formulată pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept şi poate fi primită numai dacă partea nu poate cere realizarea dreptului.
Acţiunea formulată de reclamanţi nu este inadmisibilă în raport de textul citat, deoarece aceştia nu au cerut să se constate un fapt şi nici nu puteau să ceară realizarea dreptului pretins, aşa cum susţine recurenta.
Întrucât prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2003, reclamanţii au solicitat să se constate că sunt proprietarii construcţiei edificată pe terenul proprietatea pârâtei, acţiunea priveşte constatarea unui drept (dreptul de proprietate), iar în condiţiile în care folosesc construcţia ce se află în posesia lor, iar dreptul asupra ei le-a fost contestat de pârâtă, aceştia nu au la îndemână o acţiune propriu-zisă în justiţie prin care să-şi poată realiza dreptul de proprietate.
Faptul că recurenta pârâtă este proprietara terenului pe care intimaţii-reclamanţi au edificat construcţia nu conferă acţiunii în constatare caracter inadmisibil, deoarece, conform art. 492 C. civ., proprietarul terenului este prezumat a fi şi proprietar al tuturor construcţiilor, plantaţiilor sau lucrului făcut în pământ sau asupra pământului „până ce se dovedeşte din contră".
Textul stabileşte o prezumţie relativă, pe care constructorul o poate înlătura prin proba contrarie, dacă dovedeşte că lui îi aparţine proprietatea construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor aflate pe teren.
Constructorul dobândeşte drept de proprietate asupra clădirii dacă a construit cu consimţământul proprietarului terenului, situaţie în care dreptul de proprietate asupra construcţiei se dobândeşte treptat, pe măsura încorporării materialelor în teren.
În speţă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, intimaţii-reclamanţi au construit pe terenul proprietatea pârâtei-recurente cu acordul acesteia. Martorii audiaţi în cauză, inclusiv martora C.M., audiată la cererea pârâtei, au precizat că pârâta a fost de acord ca reclamanţii să edifice construcţiile şi că relaţiile dintre părţi s-au deteriorat după executarea lucrărilor.
Or, pentru răsturnarea prezumţiei stabilită prin art. 492 C. civ. este necesar ca acordul să existe la momentul edificării construcţiei.
De aceea, corect prin hotărârea atacată s-a reţinut că este întemeiată acţiunea formulată de reclamanţi şi că cererea reconvenţională, prin care pârâta a solicitat să se dispună evacuarea reclamanţilor din imobil, nu este întemeiată.
Celelalte susţineri ale recurentei nu fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate de aceasta prin cererea precizatoare (art. 304 pct. 5, 8, 10 C. proc. civ.), deoarece nu privesc încălcarea de către instanţa de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sau omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui mijloc de apărare ori asupra unei dovezi administrate.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâta H.M. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta H.M. împotriva deciziei civile nr. 241 din 8 martie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 606/2004. Civil. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5889/2004. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
