ICCJ. Decizia nr. 6080/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6080
Dosar nr. 21394/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Hunedoara înregistrată sub nr. 7752/2004, ulterior precizată, reclamanta F. Hunedoara a chemat în judecată pârâţii Consiliul local Deva, Primăria Deva, Primarul municipiului Deva, Prefectura judeţului Hunedoara şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor solicitând instanţei anularea Dispoziţiei nr. 930/2003 emisă de Primarul municipiului Deva şi obligarea acestuia, împreună cu Consiliul local Deva, să emită o dispoziţie de restituire în natură sau prin echivalent bănesc în sumă de 9046 Euro, la cursul BNR din ziua plăţii, a imobilului apartament nr. 3 compus din 2 camere, bucătărie, cămară, hol, baie, situat în Deva, donat Statului Român în anul 1974 în temeiul Decretului nr. 478/1954. În subsidiar, a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Prefecturii judeţului Harghita în solidar cu pârâţii Consiliul local Deva, Primăria Deva, Primarul municipiului Deva să întocmească documentaţia de la Legea nr. 10/2001 şi să-i acorde despăgubiri băneşti la valoarea menţionată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în mod netemeinic şi nelegal Primarul municipiului Deva a respins cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului în litigiu, motivat de faptul că s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii actului de donaţie. Reclamanta a arătat că pentru imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale, cum este cazul în speţă, nu este necesară obţinerea în prealabil a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile de anulare a donaţiei. Reclamanta a susţinut că imobilul în litigiu a fost construit din fondurile Cooperaţiei de Consum şi donat Statului Român cu condiţia repartizării apartamentului unui membru cooperator. Ulterior, apartamentul a fost vândut chiriaşului în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990 şi că este persoană îndreptăţită la restituire, în baza art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 676 din 21 aprilie 2004, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că, reclamanta nu se poate prevala, în formularea acţiunii, de dispoziţiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât organizaţiile cooperatiste sunt enumerate ca debitori ai obligaţiei de restituire a imobilelor, alături de stat şi nicidecum ca persoane îndreptăţite la restituire, cu atât mai mult cu cât proprietatea cooperatistă a fost o formă de proprietate socialistă. A mai reţinut instanţa de fond că până la adoptarea Legii nr. 10/2001 s-au mai edictat acte normative care au prevăzut măsuri reparatorii în legătură cu diferite categorii de imobile, printre acestea numărându-se şi Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum, care în art. 162 alin. (3) şi (4) prevede că activele imobilizate, trecute fără plată în proprietatea statului, vor fi restituite acestora, la cerere, în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate. Reclamanta a susţinut că în mod greşit s-a invocat greşita reţinere a calităţii reclamantei de persoană exceptată de art. 3 din Legea nr. 10/2001 pentru că Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd în mod expres, la pct. 2.3 că la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege că „imobilele donate statutului (…) în baza unor acte normative speciale adoptate vizează acele donaţii făcute în baza Decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului” cum e cazul în speţă. S-a mai arătat că imobilul în litigiu a fost donat în baza Decretului nr. 478/1954 privitor la donaţiile statului, care este un act normativ special şi legea nu condiţionează acordarea despăgubirilor de admiterea acţiunii în constatarea nulităţii donaţiei aşa încât în mod greşit Primarul municipiului Deva a respins notificarea nr. 61 din 11 februarie 2002 pe considerentul că într-un litigiu anterior, acţiunea în constatarea nulităţii donaţiei a fost respinsă de Judecătoria Deva prin sentinţa civilă nr. 590 din 28 februarie 2003, definitivă şi irevocabilă, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 fiind pe deplin aplicabil.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 1630 A din 28 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că deşi Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăd că obiect de reglementare al acestui act normativ îl reprezintă şi donaţiile făcute statului sau altor persoane juridice în temeiul Decretului nr. 478 /1954, aceasta nu este suficient pentru a fi incidente prevederile art. 1 şi 2 pct. c din Legea nr. 10/2001, în speţă nefăcându-se dovada că reclamanta ar fi persoană juridică îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 critica sub acest aspect nefiind fondată. Critica cu privire la faptul că art. 162 alin. (2) din Legea nr. 109/1996 nu şi-ar găsi aplicare în cauză, deşi instanţa de fond a apreciat astfel, a fost înlăturată cu motivarea că acest text de lege vizează nu numai construcţiile speciale denumite uscătoare de legume-fructe şi depozite de legume-fructe care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificarea legumelor şi fructelor, respectiv active cu destinaţie specială, cum susţine reclamanta, ci inclusiv apartamentele sau alte imobile trecute fără plată în proprietatea statului, Legea nr. 109/1996 cuprinzând o reglementare echivalentă cu cea din Legea nr. 10 /2001, de reparaţie, care vizează imobilele proprietatea organizaţiilor cooperatiste.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta. În dezvoltarea motivelor de recurs, al căror temei n-a fost indicat în drept, reclamanta F. Hunedoara a reiterat motivele invocate în apel şi a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a reţinut că nu ar fi persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, că apartamentul în litigiu a fost construit din fondurile Cooperaţiei de consum, aşa cum rezultă din actul de donaţie autentificat de notariatul de stat regional Hunedoara Deva sub nr. 634 din 11 mai 1964, făcând dovada calităţii de proprietar la data donării. A mai susţinut reclamanta că acordarea despăgubirilor pentru imobilele donate statului în baza unui act normativ special, cum este Decretul nr. 478/1954 nu este condiţionată de admiterea acţiunii în nulitate şi că, în cauză, fiind vorba despre un asemenea imobil erau îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii. Totodată reclamanta a reiterat susţinerea că art. 162 din Legea nr. 109/1996 se referă la activele imobilizate reprezentând construcţii speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor şi fructelor şi nu la imobilele cu destinaţia de locuinţe, donate statului, pentru care s-a dat legea specială din 2001.
Recursul nu este fondat pentru considerentele care succed.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 se consideră a fi preluate abuziv şi „imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza unor acte normative speciale adoptate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi alte imobile donate statului, dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele juridice, proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, după data de 6 martie 1945. Această restituire este însă condiţionată, în ceea ce priveşte persoana îndreptăţită, de continuarea activităţii ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a prezentei legi sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar acestea să-şi fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeaşi persoană juridică cu cea desfiinţată sau interzisă.
În speţă, în mod legal, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut că reclamanta nu întruneşte cerinţele impuse de textul de lege menţionat pentru a fi îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 atâta timp cât nu a produs dovezi în acest sens şi cu atât mai mult cu cât organizaţiile cooperatiste, cum este cazul reclamantei, sunt nominalizate alături de stat, ca debitori ai obligaţiei de restituire a imobilelor şi nicidecum ca posibile persoane îndreptăţite la restituire, critica reclamantei fiind nefondată sub acest aspect.
Nici susţinerea potrivit căreia art. 162 din Legea nr. 109/1996 se referă strict la activele imobilizate reprezentând construcţii speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor şi fructelor şi nu şi la imobilele cu destinaţia de locuinţe, donate statului, pentru care s-a dat legea specială din 2001, nu este fondată.
Astfel, potrivit art. 162 alin. (3) din actul normativ menţionat „activele imobilizate, proprietate a organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit, care au fost trecute fără plată în proprietatea statului, vor fi restituite acestora. Cererile de restituire se depun la instanţele judecătoreşti competente, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aceste cereri sunt scutite de taxa de timbru. În cazul în care bunurile respective nu pot fi restituite în natură, organizaţiile cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit vor fi despăgubite.”
Rezultă cu evidenţă că textul de lege redat vizează toate imobilele trecute fără plată în proprietatea statului şi nu precizează că prin aceste active imobilizate s-ar înţelege numai imobilele cu destinaţie specială, respectiv construcţii speciale care au fost trecute gratuit la întreprinderile de valorificare a legumelor şi fructelor, cum susţine reclamanta aşa încât ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Având în vedere temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de reclamanta F. Hunedoara împotriva deciziei civile nr.1630 A din 28 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5272/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 8462/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
