ICCJ. Decizia nr. 5272/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5272
Dosar nr. 28778/1/2004
Nr. 8956/200.
Şedinţa publică din 30 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunile a căror conexare s-a dispus prin încheierea din data de 31 octombrie 2002 înregistrate la data de 9 ianuarie 2002 la Tribunalul Vrancea şi întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamanţii P.D.I., P.T.C., P.C. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâţii Camera de Comerţ pentru Industrie şi Agricultură a judeţului Vrancea şi Statul Român prin Consiliul judeţean Vrancea solicitând a prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Focşani, radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Camerei de Comerţ şi înscrierea dreptului lor de proprietate în C.F.
În motivare au arătat că imobilul a aparţinut părinţilor lor (fraţii P.C.C. şi P.A., fiind expropriat prin Decretul nr. 155/1985, iar notificarea adresată Camerei de Comerţ deţinătoarea actuală a imobilului, a fost respinsă prin Decizia nr. 20/2002 cu motivarea că imobilul este deţinut legal, fiind dobândit prin licitaţie.
Mai arată reclamanţii că urmare exproprierii imobilul a fost preluat de IJGCL Vrancea şi transferat către Întreprinderea Piscicolă Vrancea.
Imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu, cu încălcarea dispoziţiilor legale. Scopul exproprierii nu a fost atins.
Despăgubirea acordată urmare exproprierii a fost de 84.306 lei.
Camera de Comerţ a invocat excepţia tardivităţii acţiunii şi a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, cererea de chemare în garanţie fiind admisă în principiu.
Prin sentinţa civilă nr. 169 din 3 iulie 2003 Tribunalul Vrancea a respins acţiunea, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Camera de Comerţ împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca rămasă fără obiect cât şi excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că reclamanţii sunt persoane îndreptăţite în înţelesul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, dar sunt incidente dispoziţiile art. 46 din lege imobilul fiind dobândit cu respectarea dispoziţiilor legale, printr-o licitaţie publică, valabilă, care nu a fost anulată pe cale judecătorească şi nu există vreun motiv de nulitate al acestei licitaţii. Camera de Comerţ a fost de bună-credinţă la momentul dobândirii imobilului când nu erau în vigoare legile de retrocedare a imobilelor către foştii proprietari.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat apel arătând că imobilul a intrat în proprietatea statului fără titlu fiind încălcate dispoziţiile art. 4 din Decretul nr. 467/1966 potrivit căruia imobilul intră în proprietatea statului la data preluării efective în vederea demolării. De asemenea reclamanţii au arătat că dispoziţiilor decretului de expropriere nr. 155/1985 nu au fost respectate întrucât nu s-a realizat scopul exproprierii.
Între proprietar şi expropriator nu s-a încheiat proces verbal de predare-primire.
În mod greşit instanţa a reţinut că pârâta Camera de Comerţ este cumpărător de bună-credinţă, imobilul construit înainte de 1944 nu putea fi proprietatea Întreprinderii Piscicole, fiind în acelaşi timp de notorietate faptul că începuse în anul 1994 acţiunea de repunere în drepturi a proprietarilor.
Se mai susţine că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamanţii pot beneficia de o ofertă de restituire prin echivalent în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă sau nu este aprobată.
Prin Decizia civilă nr. 157 A din 23 octombrie 2003 Curtea de Apel Galaţi a respins apelul confirmând soluţia instanţei de fond cu aceleaşi considerente.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat recurs reluând criticile din apel pe care le-au încadrat în art. 304 pct. 9, 4 şi 6 C. proc. civ.
Decizia este criticată pentru că a aplicat greşit dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a intrat fără titlu în proprietatea Statului pentru că nu s-a încheiat proces-verbal de predare-primire. Scopul exproprierii nu a fost atins, preluarea efectivă în vederea demolării nu a avut loc. SC P. nu a fost proprietara imobilului, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Greşit instanţa a reţinut că pentru pârâta Camera de Comerţ sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la instituţiile publice.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra faptului că reclamanţii au cerut să fie admisă acţiunea şi în temeiul art. 35 şi art. 37 din Legea nr. 33/1994.
Recursul nu este fondat şi pentru considerentele ce vor urma va fi respins.
Criticile grupate în conţinutul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate şi vor fi respinse ca atare.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 46 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001 care statuează cu privire la actele juridice de înstrăinare inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi.
Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului Camera de Comerţ a cumpărat prin licitaţie publică, cu respectarea legilor în vigoare, imobilul în litigiu, fiind cumpărător de bună-credinţă.
Conform dispoziţiilor art. 1898 C. civ. buna-credinţă este „credinţa posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea".
Chiar dacă imobilul a fost preluat fără titlu buna-credinţă salvează valabilitatea vânzării. Or, vânzarea la licitaţie a unui imobil dobândit conform Legii nr. 15/1990 a putut crea convingerea adjudecatarului că dobândeşte de la un proprietar (fila 131 dosar 1527/c/2002).
Nu se poate pune în discuţie art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 şi să se susţină că pentru acest imobil SC P. SA avea doar un drept de administrare şi nu de proprietate de vreme ce procesul-verbal de licitaţie nu a fost anulat. Pentru anularea acestui proces-verbal trebuia făcută acţiune, şi nu să se invoce o excepţie (fila 213 dosar fond, nr. 1526/c/2002) deoarece aceasta nu este o excepţie procesuală.
Invocarea de către reclamanţi a lipsei de titlu a statului din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 nu poate avea eficienţă deoarece această lege are alt domeniu de aplicare decât Legea nr. 10/2001.
Criticile grupate în conţinutul dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu sunt întemeiate urmând a fi respinse.
Aplicabilitatea acestor dispoziţii presupune ca instanţa să realizeze un act care intră în sfera exclusivă de activitate a organelor executive sau legislative, aplicarea unor texte abrogate, refuzul de a recunoaşte valoarea juridică a unor dispoziţii normative în vigoare, aplicarea unei legi înainte de intrarea ei în vigoare.
Nemulţumirile recurenţilor privind dezlegarea problemelor de drept nu pot fi considerate critici pertinente care să determine aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
În fine, nici criticile structurate în conţinutul art. 304 pct. 6 C. proc. civ. „dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut" nu pot fi primite.
Al şaselea motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilităţii procesuale.
Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au judecat în limita sesizării, respectând principiul disponibilităţii.
Considerentele expuse conduc la concluzia respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii P.D.I., P.T.C., P.C. şi P.M. împotriva deciziei nr. 157 A din 28 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 541/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5277/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
