ICCJ. Decizia nr. 6132/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6132
Dosar nr. 38854/1/2004
(nr. vechi 16266/2004)
Şedinţa din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 9 septembrie 1999, I.I. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul general al municipiului Bucureşti, retrocedarea terenului în suprafaţă de 200 mp situat în Bucureşti, care a fost expropriat prin Decretul Prezidenţial nr. 97 din 21 iunie 1974 şi Decizia nr. 1010 din 12 august 1974 a fostului Consiliu Popular al municipiului Bucureşti, Comitetul Executiv.
Prin sentinţa nr. 1211 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, rejudecând în fond urmare a casării dispusă prin decizia nr. 695 din 31 ianuarie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de I.I. împotriva pârâtului Consiliul general al municipiului Bucureşti, pe care l-a obligat să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în litigiu, identificat potrivit raportului de expertiză efectuat de expert P.I. la 15 februarie 2000.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada calităţii sale de proprietar asupra terenului potrivit actului de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea sa O.A.(devenită I., cunoscută sub numele de I.) la data de 17 septembrie 1932 şi a certificatului de moştenitor nr. 490 din 26 decembrie 1962 eliberat de notariatul de Stat al raionului 1 Mai. S-a arătat totodată că instanţa nu poate să verifice în ce măsură scopul preluării a fost realizat câtă vreme Decretul Prezidenţial nr. 97/1974 pe temeiul căruia s-a dispus exproprierea nu îndeplineşte cerinţa de accesibilitate a actului normativ, nefiind publicat, aşa încât scopul urmărit la momentul realizării acesteia scapă controlului judecătoresc. Constatând că potrivit adresei nr. 16130/III din 4 iunie 1992 a DGLPUAT, reclamantului i s-a făcut cunoscut că terenul ce i-a fost preluat este în prezent liber şi situat în zona dintre blocurile de locuinţe pentru care nu există vreun proiect de organizare urbană şi că această situaţie este dovedită şi prin expertiza tehnică efectuată la prima judecată în fond de către expert P.I., care a stabilit că terenul nu este afectat de reţele edilitare, instanţa a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor cuprinse la art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin decizia civilă nr. 40/A din 16 martie 2004 prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul general al municipiului Bucureşti prin Primarul general.
S-a reţinut în esenţă că tribunalul în mod corect a făcut aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994 întrucât de la data exproprierii a trecut mai mult de 1 an fără ca terenul să fie utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat. S-a arătat totodată că intimatul-reclamant a formulat notificare, judecata cauzei fiind suspendată în condiţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001. De altfel, acţiunea fiind introdusă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar intimatul-reclamant având un drept de opţiune potrivit art. 47 alin. (1) din lege, n-a renunţat la judecarea cauzei ci a solicitat suspendarea până la soluţionarea notificării, la care unitatea deţinătoare nu a răspuns în cei peste doi ani cât a operat suspendarea.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul arătând că instanţa nu avea competenţa generală să se pronunţe asupra modului de preluare a imobilului atâta timp cât o lege specială, respectiv Legea nr. 10/2001 stabileşte regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 1945-1989. Instanţa de apel a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reclamantul având posibilitatea să solicite restituirea în natură, în echivalent, acordarea de despăgubiri sau acţiuni, pe cale administrativă. În altă ordine de idei, invocând principiul neretroactivităţii legii civile, pârâtul a considerat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi. A considerat astfel că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului prin aplicarea în mod corect a Decretului Prezidenţial de expropriere nr. 97/1974, dreptul de proprietate al statului fiind dobândit prin efectul legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 645 C. civ.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin adresa nr. 16130/III.A din 4 iunie 2002 (fila 10 dosar nr. 4505/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă), Direcţia generală a lucrărilor publice, urbanism şi administrarea teritoriului a comunicat lui I.I. faptul că terenul situat în A. în prezent este liber şi este situat în zona dintre blocurile de locuinţe, zonă pentru care nu există nici un proiect de organizare, care să prevadă realizarea vreunei investiţii.
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de V.V.C. aflat la fila 16 a dosarului nr. 4505/1999 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reiese că „pe imobilul în cauză nu se află vreo reţea de apă, canalizare, telefonie sau edificat vreo construcţie”, suprafaţa de teren de 200 mp nefiind diminuată în urma sistematizării zonei. Aceleaşi concluzii sunt cuprinse şi în raportul de expertiză tehnică întocmit de P.I. prin care s-a arătat că terenul nu este ocupat de construcţii, nu este afectat de reţele edilitare şi nu există nici un proiect de organizare urbană care să prevadă realizarea vreunei investiţii.
De altfel, prin motivele de recurs, pârâtul nu aduce nici o critică în sensul că pe terenul expropriat au fost efectuate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, acesta nefiind în prezent liber.
În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la aplicarea Legii nr. 10/2001, se reţine că acţiunea a fost formulată de reclamant în anul 1999, înainte de adoptarea acestei legi. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 46 în forma la zi a legii), prevederile prezentei legi sunt aplicabile şi în cazul acţiunilor în curs de judecată, persoana îndreptăţită putând alege calea acestei legi, renunţând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. Or, se reţine că în speţă, intimatul- reclamant a solicitat suspendarea, care a fost dispusă în şedinţa publică din 31 mai 2001, potrivit încheierii purtând aceeaşi dată pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar până la data pronunţării de către tribunal a sentinţei civile nr. 1211, respectiv 18 decembrie 2003, reclamantul a arătat că nu a primit răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-pârât potrivit căreia dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile numai în cazul exproprierilor de imobile efectuate după intrarea în vigoare a acestei legi, această critică se vădeşte a fi nefondată, reţinându-se că prin decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţiile unite, s-a stabilit că aceste prevederi sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.
Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul general al municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 40/A din 16 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia pentru conflicte de muncă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5432/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5547/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
