ICCJ. Decizia nr. 5432/2004. Civil

Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2003 sub nr. 370 pe rolul Tribunalului Brașov S.M. în nume propriu și în calitate de mandatară a lui R.E.I. în contradictoriu cu SC R. SRL Brașov a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze Decizia nr. 149 din 12 decembrie 2002 emisă de către intimată și să le admită cererea pentru restituirea în natură, ori prin echivalent a imobilului înscris în C.F. nr. 22021 Brașov nr. top inițial 5859/2.

în motivarea cererii contestatoarele au arătat că S.M., în calitate de mandatară a lui R.E.I., a formulat notificarea pentru restituirea imobilului în litigiu.

S-a arătat de asemenea că S.M. fiind rudă cu R.E.I. a considerat că problema proprietății se va rezolva ulterior, după restituirea imobilului, însă înainte de a primi răspuns la notificare a făcut precizare că notificare este în realitate în numele lui R.E.I.

Se mai arată că această precizare a notificării nu a fost luată în considerare și intimata a emis decizia care este contestată în prezenta cauză, prin care a respins notificarea în forma inițială, considerând că notificatorii nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire.

Se critică această decizie în principal pentru că nu a rezolvat notificarea astfel cum a fost precizată, iar în subsidiar că, în orice caz, nu a luat în considerare faptul că și S.M. este rudă cu proprietarii tabulari și are dreptul la restituire în lipsa lui R.E.I. care este în grad mai apropiat de rudenie.

Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 130 S din 24 martie 2003 a respins contestația ca nefondată.

S-a reținut de către instanța de fond, în esență, că în mod corect a fost respinsă notificarea inițial formulată, întrucât S.M. și S.E.(fratele acesteia) nu au calitatea de persoane îndreptățite ca moștenitori ai foștilor proprietari, existând un descendent în grad mai apropiat de rudenie față de defuncții proprietari, respectiv R.E.I., care și-a manifestat la rândul său intenția de revendicare.

Instanța a mai reținut că deținătoarea imobilului a procedat în mod corect neluând în considerare "precizarea" la notificare, întrucât aceasta reprezintă de fapt o schimbare a identității persoanei îndreptățite făcută în afara termenului legal de depunere a notificării și nefiind adresată prin executorul judecătoresc.

împotriva acestei sentințe au declarat apel toți contestatorii.

în apelul formulat de R.E.I. arată că într-adevăr inițial, notificarea a fost formulată de către mandatara sa, în numele său și al fratelui său, dar această cerere a fost modificată în scris și a fost însoțită de toate actele care dovedesc calitatea sa și temeinicia cererii.

Mai arată apelanta că fiind vorba de o modificare a unei cereri în baza unei proceduri speciale, legea nu exclude posibilitatea modificării oricărei cereri anterior soluționării acesteia și în consecință cererea sa trebuia admisă.

în apelul lor, S.M. și S.E. arată că notificarea a fost formulată inițial în nume propriu, dar a fost precizată în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în favoarea lui R.E.I.

Respingându-se această cerere (precizată), arată acești apelanți, instanța ar fi trebuit să admită notificarea inițială și să le restituie imobilul întrucât și ei au calitatea de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului.

Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 67/Ap din 2 iulie 2003 a respins apelurile ca nefondate, reținând în motivarea acestei hotărâri toate considerentele avute în vedere în sentința pronunțată de către instanța de fond, apreciind că sunt legale și temeinice.

împotriva acestei decizii contestatorii au declarat recursuri invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în recursul său, recurenta R.E.I. susține că a împuternicit pe S.M. să formuleze somație în baza Legii nr. 10/2001 întrucât în calitatea sa de moștenitoare a proprietarilor tabulari este îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu.

Mai arată recurenta că mandatara, probabil din eroare a făcut notificarea în numele său personal și constatând această situație, la data de 5 iunie 2002 a făcut o precizare la notificarea inițială.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 analizând notificarea inițială și precizarea, a constatat că S.M. și E. nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire și a respins notificarea.

în legătură cu notificarea precizată, Comisia nu s-a pronunțat însă în mod expres.

în recursul formulat de către S.M. și S.E. se susține că din momentul în care s-a constatat că R.E.I., care are un grad mai apropiat de rudenie cu proprietarii a formulat o cerere care nu respectă prevederile Legii nr. 10/2001 și deci a fost considerată ca inexistentă cererea lor de restituire a imobilului în calitate de rude cu proprietarii, în lipsa unei cereri a unei persoane cu grad mai apropiat de rudenie, trebuia admisă.

Recursurile sunt fondate.

Este de reținut în primul rând că cerere de restituire din prezenta cauză are o serie de particularități care îi conferă un caracter atipic față de situațiile obișnuite când se solicită în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat.

Astfel, în termen legal S.M. și S.E. au notificat dorința lor de a le fi restituit imobilul situat în Brașov.

Ulterior, după împlinirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum a fost el prelungit) deci după data de 14 februarie 2002, notificarea inițială este precizată în sensul că R.E.I. este persoana îndreptățită, în calitate de moștenitoare legală a proprietarilor tabulari, la restituirea imobilului, iar S.M. are calitatea de mandatară a acesteia și din eroare a formulat notificarea inițială în nume propriu.

Unitatea deținătoare SC R. SRL Brașov, prin decizia nr. 149 din 12 decembrie 2002, a respins cererea formulată prin notificare, reținând că S.M. și S.E .nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în înțelesul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Din referatul care a stat la baza acestei decizii rezultă că solicitanții inițiali nu au calitatea de succesori pentru că există o moștenitoare legală, R.E.I. (cea menționată în precizarea notificării), care însă a făcut notificarea după expirarea termenului legal de depunere a acesteia și, în plus, această operațiune nu s-a făcut prin executorul judecătoresc cum prevede legea.

Instanțele de fond și apel au preluat din referat această motivare mai înainte arătată și au ajuns să pronunțe o soluție paradoxală, în sensul că pe de o parte au reținut că R.E.I. a făcut o cerere de restituire peste termenul legal, care nu poate fi luată în considerare, iar pe de altă parte a respins cererea de restituire făcută prin notificarea inițială a lui S.M. și S.E. reținând că nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, nefiind succesori.

în legătură cu acest ultim aspect este de reținut că instanțele nu au verificat actele depuse la dosar și nici nu au dispus completarea lor pentru a constata dacă acești solicitanți sunt rude în grad mai îndepărtat de rudenie și care în lipsa unui succesor în grad mai apropiat aveau vocația de a solicita restituirea imobilului în litigiu.

De menționat că în cauză a fost greșit reținută ca fiind aplicabilă prevederea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, când, în realitate incident în cauză era alin. (3) al aceluiași articol care prevede că susceptibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii, iar cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile care se solicită în baza Legii nr. 10/2001.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, recursurile au fost admise.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5432/2004. Civil