ICCJ. Decizia nr. 6205/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6205
Dosar nr. 20619/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 noiembrie 2003, reclamanta N.E. a chemat în judecată Prefectura judeţului Dâmboviţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pârâta să fie obligată la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în comuna C., preluat abuziv de stat şi demolat în 1986.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, în anul 2001, a solicitat pârâtei acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri băneşti în cuantum de 790.000.000 lei echivalent a 22.000 EURO, pentru imobilul menţionat, pe care l-a avut în proprietate în baza unui contract de vânzare cumpărare, demolat în vederea construirii unor blocuri de locuinţe pe acest teren.
Prin sentinţa nr. 363 din 26 mai 2004, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a admis cererea, a constatat că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele construcţii şi teren în suprafaţă de 3.300 mp, situate pe raza comunei C.
S-a reţinut că reclamanta a depus în termen notificare, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Notificarea a fost respinsă, motivat de împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada preluării imobilului de către stat.
Or, reclamanta a făcut, cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1514 din 7 mai 1979, dovada titlului de proprietate.
Totodată, din adeverinţele eliberate de Primăria comunei C., rezultă că imobilul a fost preluat abuziv de stat şi demolat.
Ca atare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa a declarat apel, criticile privind greşita stabilire a situaţiei de fapt şi aplicarea legii.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 2251 din 18 august 2004, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 3.300 mp situat în localitatea menţionată.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar a reţinut că din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanta ar fi fost titulară, la data exproprierii, a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 3.300 mp.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 cpt. 9 C. proc. civ.
S-a reţinut că nu s-a făcut dovada exproprierii, iar dacă se reţinea această situaţie, în cauză trebuia introdusă Primăria comunei C., deoarece competenţa, cu referire la măsurile reparatorii, aparţinea acesteia.
Totodată, măsurile reparatorii au fost stabilite eronat ca modalitate de acordare.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din contractul de vânzare-cumpărare rezultă că reclamanta a devenit titulară a dreptului de proprietate asupra unei case situate în comuna C.
Imobilul a fost demolat în 1986.
La acea dată, potrivit Legii nr. 58/1974 terenurile nu făceau obiectul transmiterii dreptului de proprietate pe această cale.
Ca atare, în mod judicios instanţa de control a reţinut că reclamanta este îndrituită la măsuri reparatorii exclusiv pentru imobilul expropriat şi demolat.
Totodată, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de notificare, cu referire la imobilul casă de locuit demolată, corespunzător dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, aşa încât recursul se constată a fi nefondat şi sub aspectul acestor critici.
În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Prefectura judeţului Dâmboviţa împotriva deciziei civile nr. 2251 din 18 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6256/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6198/2004. Civil → |
---|