ICCJ. Decizia nr. 6198/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6198
Dosar nr. 20241/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 13593/2001 reclamanta T.M. a chemat în judecată pe pârâţii B.C. şi B.M. solicitând ca aceştia să fie obligaţi a ridica încuietoarea cu care au închis calea de acces la terenul proprietatea sa situat în Ploieşti, sau să fie autorizată să desfiinţeze respectiva încuietoare în caz de refuz al pârâţilor.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 17 iulie 2001 a dobândit un teren în suprafaţă de 200 mp situat la adresa menţionată, teren care nu are ieşire la calea publică iar din cauză că pârâţii au pus lacăt la porţile de intrare aflate pe aleea din str. S. nu mai are acces la terenul respectiv.
Ulterior a fost introdus în cauză în calitate de pârât B.G.M. iar la termenul de judecată din 15 februarie 2002 s-a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta B.M., excepţie ce a fost unită cu fondul.
Prin sentinţa civilă nr. 9540 din 20 iunie 2002 s-a respins excepţia invocată, iar pe fond s-a admis acţiunea iar pârâţii au fost obligaţi să ridice încuietoarea cu care au închis aleea ce asigură accesul de la proprietatea reclamantei la calea publică, abilitând pe aceasta să desfiinţeze încuietoarea în caz de refuz al pârâţilor.
Apelul declarat de pârâta B.M. a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1664/2002 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Prin Decizia civilă nr. 227/2003 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de pârâţi şi a casat atât sentinţa cât şi Decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti, reţinându-se în considerentele deciziei că nu s-a pus în discuţia părţilor obiectul litigiului, în sensul dacă este vorba despre o obligaţie de a face sau de o servitute de trecere, că nu s-a stabilit dacă există două alei de acces, la nr. 14 şi nr. 28, care dintre ele este practicabilă, că nu a fost introdus în cauză numitul M.T. sau moştenitorii acestuia, în cazul în care se menţine calea de acces pe terenul proprietatea acestora urmând să se stabilească şi despăgubirile ce trebuie achitate.
În fond după casare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. 2721/2003 şi, în sensul deciziei de casare reclamantul şi-a completat şi precizat acţiunea, solicitând acordarea unei servituţi de trecere la terenul proprietatea sa, pe aleea de acces deja existentă, situată în Ploieşti, şi introducerea în cauză a numiţilor M.T. şi M.R., precum şi obligarea pârâţilor B. să permită reclamantei accesul pe aleea de trecere ridicând încuietorile aplicate la poarta de acces în alee, iar în caz contrar obligarea acestora la daune cominatorii de 1.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere.
Pârâţii B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În cauză a fost introdusă numita B.C., moştenitoarea defuncţilor M.T. şi R.
Prin sentinţa civilă nr. 9320 din 5 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Ploieşti a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B.; pe fond, a fost admisă în parte acţiunea precizată şi completată în sensul că s-a acordat reclamantei un drept de servitute de trecere la terenul proprietatea sa, pe aleea de acces identificată conform raportului de expertiză, pe schiţa de plan anexă, în lăţime de 3,5 ml şi cu o suprafaţă totală de 128 mp; de asemeni, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei B.C. o despăgubire anuală în sumă de 384.000 lei pentru lipsa de folosinţă a terenului, iar pârâţii B. au fost obligaţi să permită reclamantei accesul pe aleea de trecere şi să ridice încuietorile aplicate la poarta de acces în alee.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 616 C. civ., terenul reclamantei fiind înfundat iar cea mai scurtă cale de acces este aleea deja existentă pe str. S., folosită de pârâţii B. care o împiedică pe reclamantă să utilizeze aleea prin închiderea porţilor de acces.
Pârâţii B. au declarat apel împotriva sentinţei, susţinând că instanţa de fond nu a respectat dispozitivul deciziei de casare şi nu a urmărit soluţionarea în totalitate a problemelor indicate în sensul că nu s-a clarificat situaţia existenţei a două căi separate de acces, la nr. 14 şi respectiv nr. 28, că pârâţii B. nu sunt competenţi a-i acorda cuiva servitute de trecere printr-o proprietate ce nu le aparţine.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
Prin Decizia civilă nr. 2390 din 13 septembrie 2004 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că indicaţiile cuprinse în Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare au fost respectate întocmai de instanţa de fond, în sensul că, după precizarea şi completarea acţiunii Judecătoria a pronunţat o soluţie având în vedere întregul probator administrat.
S-a reţinut că în condiţiile în care servitutea de trecere a fost stabilită în raport cu proprietatea familiei M., iar sub acest aspect sentinţa nu a fost apelată de cea care avea interes, respectiv pârâta B.C., toate criticile formulate de pârâţii B. referitoare la această împrejurare nu pot fi primite.
S-a mai reţinut, de asemenea, că din răspunsul pârâtului B.M. la interogator, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză a reieşit că familia acestuia a aplicat încuietori pe poarta de acces la aleea în discuţie.
În termen legal, pârâţii B. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţată în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenţi faţă de faptul că aceştia nu sunt nici proprietarii şi nici moştenitorii domeniului ce a aparţinut soţilor M., pentru a putea decide cu privire la crearea unei servituţi de trecere şi, în consecinţă, în mod greşit au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.061.000 lei.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contrar susţinerilor recurenţilor, hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal şi nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Faţă de obiectul acţiunii, astfel cum a fost completată şi precizată, respectiv servitute de trecere şi obligaţia de a face, instanţa a reţinut în mod judicios, pe baza probatoriului administrat, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 616 C. civ., creând în favoarea reclamantei un drept de trecere la terenul proprietatea sa, în contradictoriu cu pârâta B.C., moştenitoarea defuncţilor M., foştii proprietari ai fondului aservit.
În sarcina pârâţilor B. nu s-a creat nici o obligaţie în legătură cu stabilirea servituţii, contrar celor susţinute de actualii recurenţi.
Căderea în pretenţii a acestora s-a făcut corelativ cu admiterea celuilalt capăt al acţiunii, obligaţia de a face, respectiv de a ridica încuietorile aplicate la poarta de acces, pentru a permite exercitarea de către intimata-reclamantă a dreptului de trecere obţinut.
Faţă de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., privind plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi B.G., B.M., B.M.T., împotriva deciziei nr. 2390 din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
Obligă recurenţii la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă T.M.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6205/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6134/2004. Civil. Obligatia de a face -... → |
|---|
