ICCJ. Decizia nr. 6256/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6256
Dosar nr. 7872/2004
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 779 din 8 septembrie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Municipiului Bucureşti şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii F.E. şi F.N., în contradictoriu cu Prefectura Municipiului Bucureşti, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au trimis notificare Prefecturii Municipiului Bucureşti, solicitând despăgubiri băneşti pentru construcţiile expropriate şi demolate, situate în Bucureşti.
Reţine instanţa, că în ipoteza în care se cer despăgubiri prin echivalent, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare a imobilului, însă depunerea greşită a notificării face dovada deplină în faţa oricărei autorităţi, cu privire la respectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 561 A din 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţii F.E. şi F.N., a fost anulată sentinţa apelată, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Prefectura Municipiului Bucureşti şi s-a respins contestaţia.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au înregistrat notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, la Prefectura Municipiului Bucureşti, solicitând măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în Bucureşti, iar prefectura, cu adresele datate 27 martie 2003, 28 martie 2003 şi 25 aprilie 2003, le-a comunicat că notificarea a fost depusă tardiv. Prin cererea înregistrată la instanţă, la data de 9 iunie 2003, F.E. şi F.N. au contestat modul de soluţionare a notificării.
Reţine instanţa de apel, că tribunalul în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Cadrul procesual presupus de calea de atac folosită împotriva actului cu caracter jurisdicţional emis de o autoritate implică participarea aceloraşi persoane din procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv fostul proprietar şi instituţia notificată. De altfel, Prefectura Municipiului Bucureşti este, conform art. 36 alin. (2) din lege, chiar titularul obligaţiei de soluţionare a notificării prin care se cer despăgubiri băneşti.
Anulând hotărârea apelată conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a analizat temeinicia contestaţiei şi a reţinut că notificarea, prin care se solicită ori se optează pentru despăgubiri băneşti, se adresează prefecturii în termenul prevăzut de art. 21 din lege, respectiv 12 luni de la data intrării în vigoare a legii. Calculat termenul de la data de 14 februarie 2001, notificarea trebuia transmisă până la data de 14 februarie 2002, însă reclamanţii au expediat notificarea la data de 10 martie 2003, cu depăşirea termenului legal. Beneficiul stabilit de lege pentru depunerea actelor până la data de 14 mai 2003 nu poate fi extins şi asupra termenului prevăzut de art. 21 din lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii care, fără să invoce vreun motiv de recurs, susţin că notificarea a fost transmisă prin executorul judecătoresc în termenul legal, în conformitate cu art. 23 alin. (1) şi (2) din lege, text citat în declaraţia de recurs. Solicită recurenţii să fie obligată Prefectura Municipiului Bucureşti să le acorde despăgubiri, în cuantum de 70.835 dolari SUA, emiţând o dispoziţie conform art. 24 din HG nr. 498 din 14 martie 2003, prin care să le facă oferta de restituire în echivalent.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă prevederile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece dispoziţiile legale privind termenul în care trebuie înregistrată notificarea au fost corect interpretate şi aplicate de instanţa de apel.
Obligaţia persoanei îndreptăţite de a notifica persoana juridică deţinătoare, termenul în care poate fi sesizată unitatea deţinătoare şi momentul de la care se calculează acest termen, sunt stabilite de art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi nu de art. 23, invocat şi citat de recurenţi.
Or, conform art. 21 alin. (1), persoana îndreptăţită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Atunci când se solicită despăgubiri băneşti, conform art. 36 alin. (2) din lege, notificările se adresează prefecturii în raza căreia se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul şi condiţiile reglementate de art. 21.
Prin urmare, termenul pentru înregistrarea notificării este de 12 luni şi se calculează de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002.
Deoarece reclamanţii au notificat Prefectura Municipiului Bucureşti la data de 10 martie 2003, după expirarea termenului legal, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, iar contestaţia formulată de aceştia împotriva adresei prin care prefectura le-a comunicat că notificarea a fost depusă tardiv este neîntemeiată, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii F.I.E. şi F.I.N. împotriva deciziei civile nr. 561/A din 21 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6250/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6242/2004. Civil. Hotarâre care tine loc de... → |
|---|
