ICCJ. Decizia nr. 6215/2004. Civil
| Comentarii |
|
La 26 noiembrie 2002, reclamanții A.A. și N.D.I.M.C. au chemat în judecată pârâta Prefectura Municipiului București, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, care a fost proprietatea mamei, respectiv bunicii reclamanților, preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950 și apoi vândut potrivit Legii nr. 112/1995 chiriașilor.
în motivarea cererii, reclamanții au mai arătat că ei sunt singurii moștenitori ai proprietarei inițiale și au notificat pârâta, care nu a răspuns în termenul legal. în drept reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 1790 din 18 decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Prefectura Municipiului București și pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 4.940.216.000 lei cu titlu de despăgubiri constând în contravaloarea imobilului situat în București.
S-a reținut în considerentele hotărârii că prin actul de adjudecare nr. 1905/1928 numita C.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, imobil care a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950.
Calitatea de moștenitori a reclamanților după defuncta C.C. a fost dovedită cu certificatele de moștenitor nr. 328 din 25 septembrie 1997 și nr. 95 din 7 noiembrie 2001.
Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că imobilul se compune din 5 apartamente înstrăinate chiriașilor în condițiile Legii nr. 112/1995, situație în care, conform art. 18 din Legea nr. 10/2001, reclamanților în calitate de persoane îndreptățite li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, cuantumul acestora fiind stabilit prin raportul de expertiză la 4.490.216.000 lei.
întrucât pârâta nu a făcut reclamanților oferta de restituire prin plata despăgubirilor bănești, deși a fost notificată în acest sens, tribunalul, în baza art. 1 alin. (2), art. 2 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata despăgubirilor bănești constând în valoarea imobilului.
Apelul declarat de pârâta Prefectura Municipiului București împotriva sentinței a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care prin decizia civilă nr. 302 din 17 iunie 2003 a schimbat în tot sentința nr. 1790 din 18 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
în motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că pârâta nu are în administrare sau proprietate imobile, că potrivit art. 37 din Legea nr. 10/2001competența pârâtei este de a primi cererile de despăgubiri bănești, de a centraliza notificările și ofertele de acordare a despăgubirilor bănești și de a le transmite Ministerului Finanțelor Publice.
Prin acceptarea raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, fără a urma procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea despăgubirilor, instanța de fond a încălcat prevederile art. 38-40 din lege care reglementează competența și procedura de stabilire și acordare a despăgubirilor bănești.
Potrivit art. 38 din lege, stabilirea despăgubirilor este în sarcina comisiei interministeriale ce urmează a fi constituită prin decizia primului-ministru.
Având în vedere că la dosar s-a depus adresa Ministerului Finanțelor Publice nr. 14379 din 14 martie 2003 cuprinzând 19 notificări care urmează a fi înaintate de comisia interministerială, printre care și cea formulată de intimata-reclamantă, curtea de apel a apreciat că procedura de acordare a despăgubirilor bănești este în curs de soluționare.
împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanții.
O primă critică este formulată cu referire la motivarea deciziei, care în opinia recurenților este insuficientă și neconvingătoare, iar cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constă în interpretarea greșită de instanța de apel a prevederilor Legii nr. 10/2001, recurenții susțin că ei au apelat la un expert autorizat pentru a determina valoarea despăgubirilor bănești și adresa Ministerului Finanțelor Publice la care se referă decizia recurată este ulterioară pronunțării hotărârii instanței de fond și nu poate fi invocată ca motiv de apreciere a legalității și temeiniciei hotărârii instanței de fond.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 36 din Legea nr. 10/2001 "despăgubirile bănești se acordă conform prevederilor prezentului capitol", iar în capitol sunt incluse art. 36 până la 40, care nu reglementează decât cadrul general în limitele căruia se vor stabili și plăti despăgubirile bănești cuvenite persoanelor îndreptățite, întrucât art. 40 aduce precizarea că "pe baza evaluării despăgubirilor bănești, în termen de un an de la expirarea termenului de 12 luni prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, prin lege specială se vor reglementa modalitățile, cuantumul și procedurile de acordare a despăgubirilor bănești, care pot fi plafonate".
Din interpretarea dispozițiilor cuprinse în capitolul V din lege se desprinde concluzia că până la adoptarea legii speciale la care se referă art. 40, prefecturile au competența de a centraliza notificările care se adresează prefecturilor conform art. 36 alin. (2), precum și ofertele de acordare a despăgubirilor prin deciziile sau dispozițiile emise de unitățile deținătoare sau primării, conform art. 36 alin. (3).
După centralizarea notificărilor și a ofertelor de acordare a despăgubirilor bănești, prefecturile vor transmite centralizatoarele, împreună cu materialele primite Ministerului Finanțelor Publice, prevede art. 37 din lege.
Dispozițiile legale cuprinse în capitolul V denumit "Măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești" și nici alte prevederi înscrise în Legea nr. 10/2001 nu instituie pentru prefecturi obligația de a plăti persoanei îndreptățite despăgubirile bănești și aceasta impune concluzia că măsura dispusă de prima instanță, aceea de a obliga prefectura la plata despăgubirilor bănești este nelegală, fără suport în reglementarea actuală a Legii nr. 10/2001.
Instanța de apel a făcut referire la experții "atestați potrivit legii", evocați în H.G. nr. 614/2001 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii acțiunii, dar chiar dacă lucrarea de evaluare a imobilului a fost efectuată în cauză de un expert autorizat, concluzia rămâne aceea că, fără un text de lege care să oblige prefectura la plata despăgubirilor bănești, hotărârea prin care s-a dispus plata este nelegală și întemeiat s-a decis schimbarea ei.
Argumentul invocat de recurenți, anume că adresa Ministerului Finanțelor Publice este ulterioară pronunțării sentinței, nu schimbă concluzia mai sus enunțată, în sensul că prefectura nu are de la lege abilitarea de a efectua plăți cu titlu de despăgubiri bănești către persoanele îndreptățite.
Cu această motivare, care completează argumentele expuse în considerentele deciziei atacate, recursul reclamanților a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6167/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6119/2004. Civil → |
|---|
