ICCJ. Decizia nr. 6394/2004. Civil

Prin contestația din 26 octombrie 2000 S.S. a solicitat desființarea hotărârii nr. 91477/I din 12 octombrie 2000 a Comisiei însărcinate cu analizarea motivelor pentru acordarea statutului de refugiat în România și pronunțarea unei hotărâri prin care să-i fie recunoscut statutul de refugiat în România, cu toate consecințele decurgând din aceasta, motivat de pericolul la care ar fi expus dacă s-ar întoarce în țara sa de origine SRI-LANKA, datorită opiniilor sale politice.

Contestatorul a precizat că a fost persecutat pentru opiniile sale politice în calitate de membru al LIBERTATION TIGER OF TAMIL EELAM, a fost arestat, interogat și bătut timp de nouă luni, casa i-a fost distrusă de bombe, iar părinții și sora au murit în aceste împrejurări.

Prin sentința civilă nr. 1089 din 29 ianuarie 2001, Judecătoria sectorului 4 București a respins contestația ca neîntemeiată.

Instanța a reținut, raportat la motivele invocate, existența unor neconcordanțe în declarațiile contestatorului, precum și lipsa argumentelor care să-i susțină declarațiile, astfel încât cererea de acordare a statutului de refugiat nu întrunește cerințele art. 1 din Legea nr. 15/1996, probele administrate demonstrând posibilitatea solicitantului de a opta pentru refugiul interior, în țara sa de origine, în zona controlată de organizația din care a făcut parte, aspecte ce rezultă și din surse neguvernamentale care raportează asupra situației din SRI-LANKA.

Contestatorul a declarat recurs, solicitând admiterea contestației și acordarea statutului de refugiat, deoarece este supus la persecuții în țara de origine datorită opțiunilor sale politice și se teme pentru viața sa și a familiei sale, motivând inadvertențele din declarații prin modul defectuos al traducerii efectuate de translatori diferiți.

Prin decizia nr. 215/R din 4 septembrie 2001, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, a admis recursul și a modificat sentința atacată în sensul că a admis contestația, a dispus anularea hotărârii nr. 91477//I din 12 octombrie 2000 și a acordat contestatorului statutul de refugiat conform art. 2 din Legea nr. 15/1996.

Instanța de recurs a reținut că, deosebite de susținerile contestatorului referitoare la pericolul la care ar fi expus în țara de origine datorită pretinsei apartenențe la o grupare politică, există împrejurări care constituie motive de ordin umanitar pentru acordarea statutului de refugiat, și anume faptul că se află în România împreună cu soția, că are un copil născut în România, iar situația conflictuală existentă în SRI-LANKA și efortul deosebit presupus de întoarcerea în țara de origine ar aduce atingere unor drepturi fundamentale ale contestatorului și familiei sale.

în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. modificat prin O.U.G. nr. 138/2000 și prin O.U.G. nr. 59/2001, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat la data de 4 septembrie 2002 recurs în anulare împotriva deciziei instanței de recurs, solicitând casarea ei întrucât este esențial nelegală și vădit netemeinică.

în motivarea recursului în anulare se arată că, pe parcursul procedurii prevăzute pentru acordarea statutului de refugiat în România, contestatorul a dat declarații contradictorii și neplauzibile, iar în fața instanțelor de judecată nu a admis dovezi în sprijinul susținerilor sale, ceea ce justifică păstrarea sentinței primei instanțe în urma casării deciziei instanței de recurs.

Pe de altă parte se impută instanței de recurs aplicarea unor dispoziții legale care nu erau în vigoare, sens în care se arată că Legea nr. 15/1996 a fost abrogată prin O.G. nr. 102/2000, astfel încât recursul trebuia soluționat prin prisma legii aplicabile, în raport de dispozițiile căreia contestatorul nu poate beneficia de statutul de refugiat în România, având numai posibilitatea de a adresa o nouă cerere autorităților competente.

Recursul în anulare nu este întemeiat.

în primul rând se constată că la data cererii contestatorului de acordare a statutului de refugiat în România (25 septembrie 2000), precum și la data hotărârii comisiei competente a o analiza (12 octombrie 2000), era în vigoare Legea nr. 15/1996, act normativ care a fost abrogat la 3 noiembrie 2000, dată la care a intrat în vigoare O.G. nr. 102 din 31 august 2000, aprobată prin Legea nr. 323 din 27 iunie 2001, modificată și completată prin O.G. nr. 13 din 24 ianuarie 2002.

Numai contestația și recursul au fost soluționate în perioada noului act normativ.

Așadar, situația juridică dedusă judecății contestației și recursului s-a născut înainte de abrogarea legii, operând principiul neretroactivității legii noi consacrate prin art. 1 C. civ. și devenit principiu constituțional prin art. 15 alin. (2) din Constituția din 1991.

De altfel, noua lege, în cazul concret, nu vizează fondul problematicii reglementat prin legea anterioară.

Ca urmare, nu poate fi primită critica referitoare la legea aplicabilă.

Nici celălalt motiv de recurs în anulare nu este fondat, dat fiind că are în vedere situații reglementate prin art. 11 din O.G. nr. 102/2000 (lipsa de fundament a cererii, relatări contradictorii etc.), reglementate și prin Legea nr. 15/1996, de natură să conducă la respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat pentru ipotezele reglementate prin art. 1 din Legea nr. 15/1996, prin art. 1 din Convenția de la Geneva și, ulterior, prin art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 102/2000.

Ori, instanța de recurs a arătat în mod expres că solicitantul statutului de refugiat nu se încadrează în beneficiul art. 1 din Legea nr. 15/1996 și art. 1 din Convenția de la Geneva, ci în cel al art. 2 din Legea nr. 15/1996 potrivit căruia, dacă nu sunt îndeplinite condițiile art. 1, străinului i se poate recunoaște statutul din considerente umanitare.

Prin prisma ultimei dispoziții, decizia dată în recurs este legală și temeinică, împrejurările avute în vedere constituind considerente umanitare.

Astfel, numai ipoteza despărțirii contestatorului de copilul său născut în România ori cea a reținerii copilului minor în țara de origine a tatălui său în condițiile conflictului armat din acea țară, sunt argumente suficiente pentru a se constata că există considerente umanitare pentru acordarea statutului de refugiat.

Pentru toate cele ce preced, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6394/2004. Civil