ICCJ. Decizia nr. 6294/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6294
Dosar nr. 16839/2004
Şedinţa publică de la 1 septembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iulie 2003, pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanţii C.N. şi B.C.R. au contestat dispoziţia nr. 257 din 15 iulie 2003 emisă de primarul municipiului Buzău, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a camerelor rămase în proprietatea statului din imobilul situat in Buzău.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, prin notificarea înregistrată la data de 26 aprilie 2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a unei părţi din imobilul-casă de locuit şi terenul aferent, situat la adresa sus-menţionată, ce a aparţinut autoarei lor, B.E. şi care a fost preluat abuziv de autorităţile comuniste în baza Decretului nr. 224/1951.
De asemenea, contestatorii au arătat că, prin decizia atacată, Primarul municipiului Buzău le-a respins cererea cu motivarea că, nu s-a făcut dovada că neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voinţa proprietarului, aşa cum prevede art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa civilă nr. 518 din 8 octombrie 2003 a admis contestaţia reclamanţilor, a anulat dispoziţia nr. 257 din 15 iulie 2003 a Primarului Municipiului Buzău şi a dispus restituirea în natură a părţii din imobilul casă de locuit numerotată cu 1,2,3,4,5,15,16 şi 17 din schiţa aflată la dosar şi a suprafeţei de 387,39 mp teren curte.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că nu s-a făcut nici o dovadă că proprietara a încasat sumele de bani datorate cu titlu de chirii sau că a avut posibilităţi materiale pentru a achita impozitul datorat, iar pe de altă parte, că motivele invocate de pârâtă în dispoziţie pentru respingerea cererii de restituire, nu au suport legal şi moral, deoarece s-a omis a se observa că situaţiile menţionate la pct. 2.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sunt enumerative şi nu limitative.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul primarul municipiului Buzău, susţinând, în esenţă, că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, că instanţa nu a apreciat corect probele de la dosar şi că nu s-au produs dovezi din care să reiasă că imobilul a cărei restituire în natură se cere, ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitului din motive independente de voinţa proprietarului.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 1955 din 21 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul, reţinând în motivarea deciziei că, defuncta autoare a intimaţilor-reclamanţi realiza venituri modeste şi nu era salariată, nu avea alte posibilităţi materiale şi, în atare situaţie, suma mică datorată cu titlu de impozit (1600 lei), în raport cu valoarea mare a imobilului (80.000 lei în anul 1953) nu justifică preluarea imobilului pentru neplata impozitului din motive ce se apreciază, în atare situaţie, că au fost independente de voinţa proprietarului şi, prin urmare, preluarea acestuia s-a făcut în mod abuziv.
De asemenea, instanţa de apel a mai reţinut şi faptul că, Legea nr. 10/2001 are caracter reparatoriu pentru proprietarii care au fost deposedaţi prin diferite metode, fiind de notorietate măsurile şi pretextele abuzive folosite la acea vreme pentru a deposeda pe cei cu o situaţie mai bună decât clasa proletariatului.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi criticând cele două hotărâri pronunţate în cauză pentru nelegalitate.
Pârâtul a susţinut, prin motivele de recurs, că reclamanţii nu au produs nici o probă din care să rezulte că imobilul a cărei restituire se solicită ar fi fost preluat de stat pentru neplata impozitelor din motive independente de voinţa proprietarului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 2.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a legii.
De asemenea, recurentul a arătat că autoarea reclamanţilor obţinea venituri de 10.000 lei anual din chirii, aşa cum rezultă din Declaraţia pentru stabilirea impozitului asupra clădirilor şi terenurilor din oraşe pe anul 1952 şi cum recunosc chiar contestatorii şi că, aceasta deţinea proprietăţi şi în alte localităţi din ţară, unde înregistra debite, aşa cum reiese din procesul-verbal de sechestru semnat şi de chiriaşi în calitate de martori. În continuare, recurentul-parat învederează că, fosta proprietară nu a achitat in termenele legale impozitele si taxele datorate statului, motiv pentru care fosta Circumscripţie Financiară a Oraşului Buzău a declanşat procedura legală pentru realizarea creanţelor statului, a sechestrat si, ulterior, a vândut averea sa imobilă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a statuat ca stare de fapt că neplata impozitului de către autoarea reclamanţilor s-a datorat unor motive independente de voinţa acesteia.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat, în drept, că imobilul astfel preluat de către stat este retrocedabil în natură.
Prin recurs se invocă numai cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar, prin dezvoltarea lui, se critică greşita stabilire a situaţiei de fapt şi, de aici, încălcarea legii.
Or, faţă de situaţia de fapt stabilită în apel, necenzurabilă pe calea recursului, din moment ce nu s-a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., legea a fost corect aplicată.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Buzău împotriva deciziei civile nr. 1955 din 21 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 761/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6290/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
