ICCJ. Decizia nr. 6302/2004. Civil. Contestatie în anulare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6302

Dosar nr. 9340/2004

Şedinţa publică din 12 noiembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 58 din 17 decembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de reclamantul I.V. împotriva sentinţei civile nr. 33 din 10 iulie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 5008/2003, având ca obiect regulator de competenţă.

A reţinut instanţa că nu erau întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu fusese pronunţată de o instanţă de recurs, ci ca instanţă desemnată cu soluţionarea în fond a regulatorului de competenţă.

Împotriva sentinţei civile nr. 8/2003, reclamantul a formulat recurs, pe care nu l-a motivat.

De aceea, văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, şi nefiind identificate în cauză motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu de instanţă, prezentul recurs se va constata nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de contestatorul I.V. împotriva deciziei civile nr. 58 din 17 decembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6302/2004. Civil. Contestatie în anulare. Recurs