ICCJ. Decizia nr. 6400/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6400
Dosar nr. 1296/200.
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 727 din 11 iunie 2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 M.T.I., ş.a., au solicitat SC E. SA, sucursala de Distribuţie Bucureşti, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 277,20 mp expropriat de la autorii lor M.S. şi M.M. prin Decretul Prezidenţial nr. 74 din 24 februarie 1979 şi plata de despăgubiri pentru construcţia care a existat pe teren, demolată ulterior exproprierii, iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă au cerut acordarea de despăgubiri băneşti şi pentru teren.
Prin adresa nr. 2125 din 2 august 2001 S.C.D.F.E.E., sucursala de Distribuţie Bucureşti, a comunicat petentului M.N. că, din terenul obiect al notificării, suprafaţa de 215 mp este ocupată de Staţia de Transformare Sălaj proprietatea sa, că diferenţa de teren aparţine domeniului public în urma lucrărilor de sistematizare a zonei, iar construcţia expropriată a fost predată la ICRAL C. pentru a fi demolată, motive pentru care a transmis notificarea Primăriei Municipiului Bucureşti în conformitate cu art. 33 coroborat cu art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Ulterior, aceeaşi societate a trimis notificatorilor adresa nr. 11867 din 5 septembrie 2001, prin care îi invita la negocieri pe data de 12 septembrie 2001.
Prin adresa nr. 11867 din 13 septembrie 2001, societatea de mai sus a comunicat petentului M.T.I. că, în urma negocierilor din 12 septembrie 2001, face o ofertă finală de 10 dolari SUA/mp pentru terenul în suprafaţă de 215 mp, adică suma de 2150 dolari SUA.
Prin notificarea din 1 octombrie 2001 petenţii au comunicat ofertantei că nu acceptă oferta, solicitând 100 dolari SUA/mp pentru întregul teren expropriat şi despăgubiri actualizate în raport cu indicele de inflaţie pentru construcţia demolată.
Răspunzând ultimei notificări, societatea a emis adresa nr. 15080 din 18 octombrie 2001, prin care a comunicat petenţilor că a transmis notificarea Prefecturii Municipiului Bucureşti conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea din 3 ianuarie 2001 depusă la Tribunalul Bucureşti reclamanţii M.T.I., ş.a., au chemat în judecată pârâta SC E. SA solicitând a fi obligată la plata contravalorii terenului în suprafaţă de 215 mp.
În drept, au invocat dispoziţiile art. 20 şi următoarele din Legea nr. 10/2001.
În şedinţa publică din 4 martie 2002 pârâta a depus la dosarul cauzei Decizia nr. 442 din 26 februarie 2002, prin care a respins cererea reclamanţilor din notificarea nr. 727/2001 privind restituirea în natură a terenului de 215 mp, a aprobat acordarea de despăgubiri băneşti pentru acest teren în valoare estimativă de 2150 dolari SUA la cursul BNR din data plăţii şi a stabilit că acordarea despăgubirilor băneşti pentru construcţia demolată este în competenţa exclusivă a Prefecturii Municipiului Bucureşti, cu motivarea că numai terenul de 215 mp este deţinut de societate.
Prin cererea scrisă depusă în şedinţa publică din 20 mai 2002, reclamanţii şi-au modificat şi precizat cererea iniţială în sensul că înţeleg să conteste Decizia nr. 442 din 26 februarie 2002 emisă de SC E. SA, solicitând anularea ei şi obligarea unităţii emitente să emită o nouă decizie prin care să stabilească un cuantum al despăgubirilor corespunzător valorii de circulaţie a terenului în suprafaţă de 215 mp.
În aceeaşi şedinţă, s-a solicitat introducerea în cauză a SC E.M.S. SA rezultată din reorganizarea SC E. SA produsă prin HG nr. 1342/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1003 din 17 iunie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a admis excepţia invocată de pârâta SC E.M.S. SA şi a respins ca tardivă contestaţia formulată de reclamanţi.
Prima instanţă a reţinut că Decizia nr. 442 din 22 februarie 2002 emisă de SC E. SA a fost comunicată reclamanţilor la data de 4 martie 2002, iar contestaţia formulată de reclamanţi la 20 mai 2002 depăşeşte termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 490 din 4 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt avută în vedere de prima instanţă şi a statuat că termenul de 30 de zile stabilit prin art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 este un termen imperativ şi nu unul de recomandare.
Reclamanţii au declarat recurs susţinând că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 24 alin. (3) şi (7) din Legea nr. 10/2001, ceea ce constituie temei de casare potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat.
Aşa cum rezultă din prezentarea din partea introductivă a prezentelor considerente a corespondenţei dintre părţi, a cererilor, actelor şi lucrărilor dosarului, finalmente prima instanţă a avut de soluţionat contestaţia formulată de către reclamant la data de 20 mai 2002 în temeiul prevederilor art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 442 din 26 februarie 2002 emisă de pârâta iniţială SC E. SA şi comunicată reclamanţilor la data de 4 martie 2002.
Decizia în cauză conţine în esenţă o ofertă de restituire în echivalent pentru un teren a cărui restituire în natură nu a fost aprobată pe motiv că nu este posibilă.
Cu alte cuvinte, Decizia a fost emisă în concordanţă cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „în termen de 60 de zile de la primirea ofertei, persoana îndreptăţită este obligată să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei".
Conform art. 24 alin. (7) din lege, dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Din coroborarea dispoziţiilor legale expuse rezultă ă termenul de 30 de zile se calculează fie de la data comunicării refuzului scris al ofertei, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data comunicării deciziei, fie de la împlinirea termenului de 60 de zile de la comunicarea deciziei în ipoteza în care persoana îndreptăţită nu a răspuns în scris dacă acceptă sau refuză oferta, ceea ce echivalează cu neacceptarea ofertei.
În concret, la data de 4 martie 2002 s-a născut obligaţia reclamanţilor de a răspunde în scris ofertei primite, iar la împlinirea termenului de 60 de zile, când au refuzat oferta prin lipsa răspunsului scris, s-a născut dreptul reclamanţilor de a ataca Decizia pe calea contestaţiei.
Aşadar, contestaţia formulată la 20 mai 2002 este în termen, la această dată neîmplinindu-se termenul de 30 de zile calculat de la data îndeplinirii termenului de 60 de zile.
Ca urmare, soluţia dată cauzei în primă instanţă şi în apel este esenţial nelegală, încălcând dispoziţiile legale examinate, ceea ce face recursul admisibil pentru cazul de casare prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru cele ce preced şi în aplicarea dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea recurată şi sentinţa primei instanţe vor fi casate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.T.I., ş.a., împotriva deciziei nr. 490 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Casează Decizia precum şi sentinţa civilă nr. 1003 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6374/2004. Civil. Reziliere contract vânzare.... | ICCJ. Decizia nr. 6358/2004. Civil → |
|---|
