ICCJ. Decizia nr. 6585/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6585
Dosar nr. 9311/2004
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 22 martie 2002, reclamantul R.M. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei Zemeş anularea dispoziţiei nr. 8 din 11 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Zemeş şi restituirea în natură a suprafeţei de 2355,7 mp şi în echivalent contravaloarea suprafeţei de 233,6 mp.
Petentul a mai solicitat demolarea construcţiilor realizate nelegal de primărie pe terenul său; plata unor despăgubiri materiale pentru distrugerile cauzate proprietăţii sale precum şi obligarea primăriei la plata unor daune morale în valoare de 1.000.000.000 lei.
Asupra acestor ultime cereri, reclamantul nu a mai stăruit şi nu au mai fost reiterate cu ocazia judecării procesului în fond.
Prin sentinţa civilă nr. 244 din 9 mai 2003, Tribunalul Bacău a admis în parte contestaţia, aşa cum a fost precizată de reclamantul Rotilă Mihai, a anulat în parte dispoziţia nr. 8 din 11 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Zemeş conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi a admis în parte cererea de restituire în natură.
A fost obligată Primăria comunei Zemeş să restituie reclamantului următoarele suprafeţe de teren.
- 1310 mp teren, conturat cu pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 15 şi 16 şi vecinătăţile prevăzute în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză al ing. M.B., aflat la dosar;
- 1255,03 mp teren, conturat cu pct. 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 pe acelaşi plan de situaţie fila 105 dosar cu vecinătăţile prevăzute în acesta.
S-a constatat că terenurile sunt situate în intravilanul comunei Zemeş, judeţul Bacău.
Instanţa a menţinut măsura acordării de despăgubiri în echivalent, însă pentru suprafaţa de 268,97 mp, aşa cum este definită şi identificată prin planul de situaţie la raportul de expertiză ing. M.B. şi pe care este situat sediul Primăriei comunei Zemeş.
S-a menţionat că restituirea în natură a terenurilor susmenţionate a fost condiţionată de aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 10/2001 şi a art. I din OUG nr. 184/2002.
În final, Primăria comunei Zemeş a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în anul 1937, bunicii reclamantului au cumpărat cu act de vânzare autentic suprafaţa de 17 prăjini de teren situat în satul Talpău, comuna Sucăceşti, actualmente comuna Zemeş.
Prin Decretul nr. 338/1958 s-a expropriat de la numita F.E., bunica reclamantului, suprafaţa de 3089 mp teren pentru care a primit despăgubiri în valoare de 4249,45 lei.
Scopul exproprierii era acela al amplasării sondei nr. 306 Talpău, a drumului de acces către aceasta şi a construirii unui laborator de noroi, deoarece pe teren se descoperise un zăcământ de petrol.
După expropriere, bunica reclamantului a fost lăsată să locuiască în casă şi i s-a lăsat în proprietate doar 500 mp teren, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor, act care dovedeşte şi calitatea reclamantului de unic succesor al defunctei sale bunici.
Ulterior realizării scopului exproprierii clădirea fostului laborator de noroi şi suprafaţa de 280 mp teren au fost transmise prin ordinul ministrului petrolului fostului comitet executiv al consiliului popular judeţean care la rândul său, îl transmite Biroului executiv al Consiliului popular al comunei Zemeş iar în prezent este folosit ca sediu al Primăriei comunei Zemeş.
În anul 1993, primăria construieşte investiţia „sală de festivităţi" pe teren, după ce obţinuse certificat de urbanism, autorizaţie de construcţie avizele de specialitate iar prin Hotărârea nr. 30/1999 a Consiliului Local Zemeş, terenul stăpânit de primărie s-a stabilit că este de utilitate publică şi face parte din domeniul public.
După anul 1990, reclamantul a făcut numeroase demersuri pentru restituirea terenului rămas liber şi care nu mai este folosit în scopul pentru care a fost expropriat dar nu obţine nici un rezultat.
La apariţia Legii nr. 10/2001, reclamantul R.M. a adresat primăriei o notificare solicitând restituirea în natură a suprafeţei de teren de 2355,4 mp şi despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 233,6 mp pe care se află sediul primăriei.
Primarul comunei Zemeş, prin dispoziţia nr. 8 din 11 februarie 2002 respinge cererea de restituire în natură cu menţiunea că în proprietatea primăriei se află doar suprafaţa de 1636 mp teren pe care sunt situate sediul primăriei şi sala de festivităţi şi pentru care se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, scop în care notificarea a fost înaintată prefecturii.
Expertiza topocadastrală efectuată în cauză a relevat că suprafeţele ce se pot restitui în natură sunt 1310 mp în care sunt incluşi şi cei 500 mp lăsaţi în posesia autoarei reclamantului după expropriere, teren ce este stăpânit şi îngrădit deja de reclamant, precum şi suprafaţa de 1255,03 (1524 mp–268,97 ocupat de sediul primăriei).
Instanţa de fond a reţinut că pe suprafaţa de 1255,03 mp teren s-a realizat, prin încălcarea dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 50/1991, investiţia „sala de festivităţi" şi un garaj şi cum acest teren nu mai slujeşte scopului pentru care a fost expropriat potrivit art. 6 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 urmează a fi restituit în natură reclamantului.
Totodată, s-a stabilit că instanţa nu este ţinută de faptul că reclamantul are un proces în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, întrucât terenul în litigiu a fost supus exproprierii şi nu este cuprins expres în legea fondului funciar ca făcând parte din categoria celor supuse reconstituirii.
Dimpotrivă, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, terenul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat, printr-un decret de expropriere nepublicat şi care, încă înainte de 1989, nu mai era folosit în scopul pentru care a fost expropriat, fiind supus astfel regimului restituirii în natură.
Aşa fiind contestaţia reclamantului a fost admisă în parte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Primăria comunei Zemeş.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 77 din 16 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul pârâtei pentru aceleaşi considerente reţinute de instanţa de fond şi în plus a stabilit că faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pârâta are calitatea procesuală, iar asupra rambursării despăgubirilor acordate autoarei reclamantului la momentul exproprierii s-a hotărât pentru că restituirea în natură a terenurilor a fost condiţionată de instanţă de aplicare art. 11 alin. (2) şi (7) din Legea nr. 10/2001.
În termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs atât reclamantul R.M. cât şi pârâta Primăria comunei Zemeş.
În motivarea recursului său Primăria comunei Zemeş invocă dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 10 C. proc. civ. şi susţine că terenul în cauză a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 aşa încât nu mai poate fi inclus ca făcând parte din imobilele al căror regim este reglementat de Legea nr. 10/2001 pentru că s-ar încălca art. 8 din lege.
Se precizează că suprafaţa de teren pe care se află sala de festivităţi, căminul cultural al comunei este exceptată de la restituirea în natură aşa cum prevede art. 16 din Legea nr. 10/2001, dispoziţie legală aplicată greşit de instanţă.
Mai mult, acelaşi teren face parte din domeniul public al comunei Zemeş conform HG nr. 1347/2001, anexa 88 pct. 162, act normativ asupra cărora instanţele nu s-au pronunţat.
Se menţionează de către recurentă că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea 10/2001 privind rambursarea despăgubirilor în suma de 4249 lei încasată de autoarea reclamantului şi nu a hotărât asupra restituirii acestei sume.
În finalul cererii, recurenta arată că în litigiu se află doar terenul pe care sunt situate sediul primăriei şi al căminului cultural deoarece terenurile preluate de către schela Zemeş au fost deja restituite reclamantului.
În recursul declarat, reclamantul R.M. consideră legale hotărârile pronunţate în cauză dar solicită casarea lor în parte şi obligarea Primăriei comunei Zemeş să-i reconstituie dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren de 2834 mp; obligarea pârâtei conform art. 494 C. civ. să-şi ridice construcţiile edificate prin nerespectarea dispoziţiilor legale pe terenul proprietatea sa; obligarea la daune morale în sumă de 3.000.000.000 lei şi cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul declarat de reclamantul R.M. se va reţine că este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
Din interpretarea art. 282 şi art. 299 C. proc. civ. rezultă că împotriva hotărârii date de prima instanţă partea nemulţumită poate declara, în condiţiile legii, apel şi apoi recurs.
În cauza de faţă, împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, reclamantul R.M. nu a declarat apel şi s-a folosit direct de calea de atac a recursului în contra deciziei pronunţate de curtea de apel prin care s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria comunei Zemeş.
Primirea spre analiză a recursului declarat de reclamant în acest context, are semnificaţia încălcării principiului omisso medio ceea ce nu este permis instanţelor de control judiciar.
Cum recursul nu poate fi exercitat omisso medio, adică trecând peste calea de atac a apelului, Curtea va privi ca inadmisibil recursul reclamantului.
Recursul declarat de pârâta Primăria comunei Zemeş va fi admis numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, reţinând că cererea poate fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Este de observat că obiectul recursului îl constituie terenul în suprafaţă de 1255,03 mp ce a fost expropriat de la autoarea intimatului-reclamant prin Decretul nr. 338/1958 şi care face parte din suprafaţa totală de 3089 mp situată în comuna Zemeş, judeţul Bacău.
După ce scopul exproprierii a fost realizat (amplasarea unei sonde de extracţie a petrolului, drum de acces şi un laborator de noroi), terenul a ajuns în posesia şi folosinţa recurentei-pârâte ce are sediul pe o porţiune de 268,97 mp. Pentru această suprafaţă, instanţa de apel a considerat că terenul fiind ocupat de o instituţie publică, este exceptat, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, de la restituirea în natură, persoana îndreptăţită având vocaţia de a primi măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Cu privire la „sala de festivităţi" construită de primărie în anul 1993 având toate avizele şi autorizaţiile cerute de lege, s-a considerat că s-au încălcat dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 50/1991 şi drept urmare s-a dispus restituirea terenului în suprafaţă de 1255 mp către intimatul-reclamant.
S-a depus la dosar de către recurenta-pârâtă „anexa 88" privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Zemeş din care rezultă că obiectivele „clădirea primăriei comunei Zemeş" şi clădirea sala de festivităţi" fac parte din domeniul public al comunei. Anexa a fost publicată în M. Of. nr. 305 bis din 9 mai 2002.
Intimatul-reclamant a depus la dosar HG nr. 1347 din 27 decembrie 2001 prin care se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Bacău a bunurilor cuprinse în anexele 1–88.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 „În situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale sau de instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale interguvernamentale acreditate în România, precum şi ale personalului cu rang diplomatic al acestora, în vederea continuării, activităţilor de interes public, social – cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii, prin echivalent, în condiţiile prezentei legi".
Din perspectiva acestei dispoziţii legale „sala de festivităţi – cămin cultural" din comuna Zemeş face parte din categoria unui aşezământ social-cultural necesar continuării activităţilor obşteşti sau social-culturale din localitate, exceptat de la restituirea în natură (respectiv terenul destinat clădirii şi utilităţilor). Pentru terenul de 1255,03 mp rămâne ca intimatului reclamant să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent aşa cum s-a prevăzut în dispoziţia nr. 8/2002 emisă de Primarul comunei Zemeş.
Sub acest aspect instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit art. 16 din Legea nr. 10/2001 şi nu a luat în consideraţie că bunul în litigiu aparţine parţial domeniului public al comunei.
În mod judicios, instanţa de apel a considerat că restituirea în natură a terenului a fost condiţionată de instanţa de fond de rambursarea despăgubirii încasate de autoarea intimatului-reclamant în condiţiile art. 11 pct. 2 şi 7 din Legea 10/2001. Astfel, inserând în dispozitiv această obligaţie, instanţa de fond s-a pronunţat asupra restituirii despăgubirii primite ca urmare a exproprierii.
De asemenea, legal a stabilit instanţa de apel că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile legii fondului funciar întrucât terenurile expropriate a căror restituire a fost solicitată este reglementată de Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 312 alin. (2), (3) şi art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul pârâtei Primăria comunei Zemeş, va casa Decizia nr. 77 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bacău şi sentinţa nr. 244 din 9 mai 2003 a Tribunalului Bacău în sensul că va înlătura obligaţia Primăriei comunei Zemeş de a restitui în natură reclamantului R.M. terenul intravilan în suprafaţă de 1255,03 mp identificat în raportul de expertiză al ing. M. B.
Va menţine restul dispoziţiilor celor două hotărâri.
Va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul R.M.
Totodată va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul R.M. întrucât conform art. 274 C. proc. civ. recurenta-pârâtă nu are culpă procesuală în provocarea cheltuielilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva deciziei civile nr. 77 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Admite recursul declarat de pârâta Primăria comunei Zemeş.
Casează Decizia civilă nr. 77 din 16 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, precum şi sentinţa civilă nr. 244 din 9 mai 2003 a Tribunalului Bacău, secţia civilă, în sensul că înlătură obligaţia Primăriei comunei Zemeş de a restitui, în natură, reclamantului suprafaţa de 1255,03 mp teren intravilan, identificat în raportul de expertiză ing. M.B., conturat cu pct. 8–15,8 pe planul de situaţie, dosar fond.
Menţine restul dispoziţiilor celor două hotărâri.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6619/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6531/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
