ICCJ. Decizia nr. 6617/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6617

Dosar nr. 20716/2004

Şedinţa publică din 9 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 420 din 2 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Teleorman s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea P.I. împotriva dispoziţiei nr. 170 din 2 decembrie 2003 emisă de Primăria comunei Seaca în baza Legii nr. 10/2001, cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului a cărui restituire în natură se solicită.

Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia nr. 2013/A din 30 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoare.

În motivarea acestei decizie s-a reţinut că prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada susţinerilor apelantei, din adresa de la Arhivele Naţionale, Direcţia Judeţeană Teleorman, reieşind că nu există documente privind preluarea imobilelor în litigiu de către stat.

În termen legal, contestatoarea a declarat recurs împotriva deciziei sus–menţionată, recurs pe care însă nu l-a motivat.

La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2005 Curtea a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, care nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 raportat la art. 301 C. proc. civ., potrivit căruia recursul se va motiva înăuntrul termenului de 15 zile, care curge de la comunicarea hotărârii.

Analizând excepţia invocată, potrivit art. 137 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, verificând actele dosarului rezultă că Decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 10 noiembrie 2004. Recursul, deşi a fost declarat în termen, nu a fost motivat nici până la termenul de astăzi.

Faţă de aceste considerente, se constată că recursul nu a fost motivat în termenul legal şi, verificând din oficiu motivele de ordine publică Curtea constată că nu există nici o cauză de nulitate absolută care să fie pusă în dezbaterea părţilor, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 306 C. proc. civ., urmează a se constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de P.I. împotriva decizie civile nr. 2013/A din 30 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6617/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs