ICCJ. Decizia nr. 6659/2004. Civil. Evacuare. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6659

Dosar nr. 16469/2004

Şedinţa publică din 12 septembrie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iunie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 243 pct. 5 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării apelului formulat de pârâta Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor împotriva sentinţei civile nr. 2036 din 16 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC T.G.T. SRL Bucureşti.

Împotriva încheierii mai sus menţionate a declarat recurs I.G. acţionarul majoritar al SC T.G.T. SRL Bucureşti criticând-o fiind nelegală deoarece s-ar crea un prejudiciu considerabil ce nu poate fi recuperat; că, se pune în pericol personalitatea juridică a societăţii.

Se mai susţine faptul că pârâta apelantă Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a fost cumpărător de rea-credinţă şi refuză să plătească imobilul cu toate că a fost notificată de mai multe ori în acest sens.

Potrivit art. 243 pct. 5 C. proc. civ. instanţa va suspenda judecata prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Avându-se în vedere textul de lege mai sus menţionat şi ţinând seama de Decizia comercială nr. 1701 din 14 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus continuarea procedurii de faliment prevăzută de Legea nr. 64/1995 republicată, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod judicios a dispus suspendarea judecării apelului prin încheierea din 9 iunie 2004 şi pe cale de consecinţă se va respinge recursul declarat de SC T.G.T. SRL Bucureşti împotriva încheierii din 9 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC T.G.T. SRL Bucureşti împotriva încheierii din 9 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 septembrie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6659/2004. Civil. Evacuare. Recurs