ICCJ. Decizia nr. 6626/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 5 septembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârea judecătorească atacată a rămas irevocabilă, recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 2620 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat.
S-a susținut că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la 10 ianuarie 2002, R.G.M., judecător la Judecătoria sectorului 5 a solicitat anularea Ordinului nr. 2852/C din 30 noiembrie 2001 prin care Ministerul Justiției i-a imputat suma de 41.167.295 lei reprezentând drepturi încasate necuvenit cu începere de la 1 iulie 2000.
Contestatoarea a arătat că a beneficiat de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, primind o indemnizație reprezentând 85 % din salariul de bază.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 83/2000 s-au stabilit noi criterii de calcul a drepturilor de 85 % din "indemnizația de încadrare lunară", în urma cărora, în opinia emitentului ordinului, ar fi rezultat suma de 41.167.295 lei" nedatorată și încasată necuvenit".
Contestația a fost întemeiată pe prevederile art. 185 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000, care constituie posibilitatea beneficiarilor de asigurări sociale, aflați deja în plată, de a uza de reglementarea mai favorabilă legea nouă (nr. 19/2000) sau cea în vigoare la nașterea dreptului acestora [Legea nr. 120/1997 - art. 3 alin. (1)].
Prin încheierea nr. 1074 din 13 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis cererea formulată de Ministerul Justiției și a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Prahova.
Această instanță, prin sentința civilă nr. 323 din 5 iunie 2002, a respins contestația ca neîntemeiată, cu motivarea că reclamanta nu putea beneficia de o majorare a indemnizației pentru creșterea copilului întrucât nu a contribuit în mod suplimentar la plata contribuției de asigurări sociale.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat, prin decizia nr. 2620 din 16 septembrie 2002, a admis recursul declarat de contestatoare și pe fond a dispus anularea ordinului de imputare.
Prin recursul în anulare se susține că soluția este greșită, instanța de recurs încălcând mai multe texte legale incidente în această materie.
Astfel, s-a arătat că prin H.G. nr. 471/1997 privind unele măsuri de protecție socială se prevede că: "drepturile cuvenite persoanelor care, la data indexării sau în continuare, se află în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în alte situații, în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcție de salariul de bază, se vor determina în continuare în raport cu noul cuantum al salariului de bază, indexat și al compensației acordate salariaților, până la includerea acesteia în salariul de bază". Or, se susține prin recursul în anulare, posibilitatea recalculării indemnizației prevăzute de acest act normativ se aplică numai în cazul unor indexări ale salariului de bază, prin hotărâri de guvern, nu și când majorarea drepturilor bănești este consecința modificării sistemului de salarizare, ca în situația O.U.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Deci, dacă în cazul magistraților, se dorea posibilitatea recalculării indemnizațiilor acordate în diferite situații, în cadrul asigurărilor sociale de stat, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă acest lucru în mod expres. per a contrario, în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorității judecătorești, majorarea indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 83/2000, nu are temei legal, cu atât mai mult cu cât în perioada acestui concediu efectele raportului juridic de muncă sunt suspendate.
Recursul în anulare este nefondat.
Condițiile limitative, excepționale, prevăzute de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., încălcare esențială a legii care să determine o soluționare greșită a cauzei pe fond, nu sunt întrunite. Dimpotrivă, Curtea de Apel, judecând recursul, a rezolvat în mod corect problema de drept dedusă judecății.
Astfel, s-a stabilit că la data la care intimata-contestatoare a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani erau incidente prevederile Legii nr. 120/1997.Art. 3 din această lege dispunea că la calcularea indemnizației de 85 % se aveau în vedere două elemente și anume salariul de bază și celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale.
în condițiile în care legiuitorul nu a limitat cuantumul indemnizației la salariul de bază și celelalte drepturi existente la momentul depunerii cererii, înseamnă că suma cuvenită trebuie recalculată în cazul majorărilor intervenite, indiferent dacă ele sunt simple indexări stabilite prin Hotărâri de Guvern ori schimbări structurale ale sistemului de salarizare în domeniul respectiv, reglementate prin lege. Orice altă interpretare ar fi nu numai inechitabilă, dar ar adăuga la lege, ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, cum pe perioada concediului pentru creșterea copilului până la 2 ani nu se plătește contribuția de asigurări sociale, nu are nici o semnificație argumentul în sensul că persoana asigurată nu a contribuit suplimentar la fondul de asigurări sociale.
Așa fiind, cum decizia atacată este legală și temeinică iar soluția corectă, recursul în anulare a fost respins ca nefondat conform prevederilor art. 3303alin. (1) combinat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6758/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6777/2004. Civil → |
|---|
