ICCJ. Decizia nr. 6774/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin contestația înregistrată la 25 martie 2003 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții G.A. și G.O. au chemat în judecată pârâții SC R. SRL Brașov și Municipiul Brașov prin Primar solicitând ca prin sentință:
- să se dispună desființarea deciziei nr.165 din 27 februarie 2003 emisă de prima pârâtă în temeiul Legii nr.10/2001;
- să se constate că despăgubirile, reprezentând măsura reparatorie prin echivalent ce i se cuvine, sunt în sumă de 128.322.683 lei, actualizată cu coeficientul de inflație la data plății.
în motivarea acțiunii reclamanții au învederat că prin decizia atacată le-a fost respinsă cererea întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 vizând restituirea în natură a apartamentului nr. 7 situat în Brașov și s-a dispus acordarea ca măsură reparatorie de despăgubiri bănești în sumă de 9.679.299 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 65 din 17 octombrie 1996 emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 iar diferența până la valoarea imobilului prin atribuire de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.
S-a susținut că soluția adoptată este nelegală, netemeinică și inechitabilă întrucât reclamanții au solicitat tot timpul și doresc și în prezent să primească despăgubiri bănești care să reflecte într-o mult mai mare măsură valoarea reală a apartamentului, reactualizată la 128.322.683 lei, sumă ce urmează să fie corectată cu coeficientul de inflație până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 252 din 20 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost admisă contestația în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL Brașov, desființându-se decizia atacată în ceea ce privește stabilirea măsurii reparatorii prin echivalent pentru apartament; s-a stabilit că valoarea despăgubirilor este în cuantum de 9.679.299 lei, reactualizată la 128.322.683 lei, sumă ce va fi corectată cu coeficientul de inflație la data plății; a fost respinsă contestația față de pârâtul Municipiul Brașov prin Primar pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că interpretarea rațională și sistematică a prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 trebuie să fie în sensul că acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni este incidentă numai în situația în care între despăgubirile stabilite în baza Legii nr. 112/1995 și valoarea reală a imobilului există o diferență ca urmare a plafonării reglementate prin acest act normativ. Textul nu poate să conducă la soluția, complet inechitabilă, ca persoanelor îndreptățite să li se acorde aceleași despăgubiri, reactualizate, ca în sistemul Legii nr. 112/1995, pentru că în acest mod caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 ar fi absolut iluzoriu.
Apelul declarat de pârâtul SC R. SRL Brașov împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr.98 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov; a fost schimbată în parte sentința în sensul respingerii contestației ca nefondată.
Instanța de apel a reținut că s-au încălcat dispozițiile neechivoce ale art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatorii având dreptul, pentru diferența între despăgubirea prevăzută de Legea nr. 112/1995 și valoarea reală a imobilului, doar la titluri de valoare sau acțiuni.
împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că au fost încălcate prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; au mai arătat că soluția pronunțată în fond este cea corectă, solicitând menținerea ei.
Recursul este întemeiat.
Astfel, contestatorii nici nu au solicitat acordarea de despăgubiri bănești, în completare, până la valoarea reală a imobilului, care de altfel nici nu a fost stabilită. Ei au cerut doar ca despăgubirea acordată prin Legea nr. 112/1995 să fie actualizată, iar această actualizare se situează în mod cert la nivelul sumei de 128.322.683 lei. Așa fiind, prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost greșit aplicate la speță.
De altfel, în condițiile în care contestatorii nu au mai solicitat restituirea în natură a bunului și nu au înțeles să atace actul de înstrăinare către chiriași, a li se acorda circa 9 milioane de lei despăgubiri pentru un apartament situat în Brașov este departe de a asigura caracterul reparatoriu și echitabil al Legii nr. 10/2001.
Așa fiind, cum soluția legală și temeinică este cea pronunțată în fond, recursul a fost admis în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a fost modificată decizia Curții de Apel Brașov în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, care a fost menținută.
← ICCJ. Decizia nr. 6777/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6782/2004. Civil → |
---|