ICCJ. Decizia nr. 6758/2004. Civil

La data de 22 septembrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, potrivit prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile - recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 994 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 965 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș.

S-a susținut că aceste hotărâri au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că prin acțiune reclamantul J.A.A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând instanței obligarea acestora de a-i restitui suma de bani încasată prin reținerea procentului de 7 % din salariu cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, cu dobânzile legale.

Prin sentința civilă nr. 994 din 14 august 2002, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtele la plata sumelor respective, actualizate la data plății; a fost admisă și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției, dispunându-se obligarea C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. la plată, alături de pârâte.

Instanța a reținut în esență că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea lor beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea acestor prestații de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate; modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiții, este aplicabilă perioadei ulterioare celei ce face obiect al litigiului.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 965 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Prin recursul în anulare s-a susținut că hotărârile pronunțate în cauză încalcă prevederile art. 4,art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997 care conduc la concluzia că nu există o scutire expresă a magistraților de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Cu prilejul dezbaterii în fond a recursului în anulare, înalta Curte a pus din oficiu în discuție problema compunerii completului de judecată la instanța de fond, în raport de dispozițiile art_O.U.G. nr. 20/2002.

Examinând cu prioritate acest aspect, care precede orice cercetare a fondului, Curtea reține că este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale".

într-adevăr, sentința a fost pronunțată la data de 14 august 2002, deci după intrarea în vigoare a actului normativ menționat - 20 februarie 2002, care prevede, pentru litigii de acest gen, prezența în completul de judecată a magistraților consultanți.

Așa fiind, cum verificarea legalității pe fond a hotărârilor a devenit superfluă în raport de această situație, recursul în anulare a fost admis, potrivit dispozițiilor art. 3303alin. (1) raportat la art. 313 C. proc. civ., au fost casate ambele hotărâri a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6758/2004. Civil