ICCJ. Decizia nr. 6633/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și precizată ulterior, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Municipiul București prin Primar General, solicitând obligarea pârâtului la finalizarea și predarea apartamentelor din blocurile D1 A, D1 B, D4 și PR6 situate în comuna Snagov, sat Ghermănești, județul Ilfov, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 5.000.000 lei/zi întârziere.
Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1465 din 1 octombrie 2001, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General, să finalizeze și să predea reclamantei apartamentele situate în blocurile D1 A, D1 B, D4 și PR6, din Snagov, sat Ghermănești, județul Ilfov, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii de 3.000.000 lei/zi de întârziere în executarea obligației stabilite.
S-a avut în vedere, pentru aceasta, protocolul încheiat între părți, conform căruia, pârâtului îi revenea obligația de a finaliza și preda în folosință blocurile, vânzarea lor urmând a fi realizată de reclamantă, căreia îi fuseseră repartizate în acest sens, de Primăria Municipiului București, 284 de apartamente. Deși reclamanta a înaintat sumele de bani rezultate din încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația sa.
Prin decizia civilă nr. 301 din 3 iulie 2002 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București prin Primarul General, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 1465 din 1 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în ce privește excepția invocată în considerarea faptului că numai administrația Fondului Imobiliar ar putea avea calitate procesuală pasivă în cauză, că activitatea ce interesează a fost preluată de Direcția de Investiții de la RAIAL I. SA, care face parte din aparatul propriu al Primăriei Municipiului București.
Pe fond, s-a apreciat că, în adevăr, pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin protocolul încheiat, deși reclamanta a vărsat Primăriei sumele încasate din vânzarea apartamentelor, ca preț estimativ.
Cu referire la H.G. nr. 820/1995, invocată de apelant pentru a demonstra că nu îi mai revenea obligația de finalizare a lucrărilor, instanța a reținut că imobilele în litigiu nu mai erau proprietatea statului, ci erau vândute, constituind proprietate particulară, situație în care obligația de finalizare a construcțiilor nu putea cădea în sarcina consiliilor locale ale localităților unde sunt situate imobilele, după cum o asemenea obligație nu putea trece nici în sarcina reclamantei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul București prin Primar General, susținând că:
- reclamanta a luat în calcul și a virat numai sumele cheltuite până la momentul transmiterii blocurilor spre vânzare, nu și fondurile necesare terminării acestor locuințe;
- față de prevederile H.G. nr. 820/1995 conform cărora s-au transmis imobilele din administrarea Consiliului Local al Municipiului București, în administrarea consiliilor locale ale unor comune și a orașului Buftea, predarea-preluarea făcându-se pe bază de protocol încheiat între Consiliul Local al Municipiului București și Consiliile Locale pe teritoriul cărora se află imobilele,
precum și de faptul că reclamanta nu a virat în continuare fondurile necesare terminării construcțiilor,
acestea urmau să fie finalizate de Consiliul Local al localității respective sau de reclamanta SC R. iar în ce privește blocul PR6, acesta a fost recepționat încă din anul1988 și preluat de SC H.N.
Greșit pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul nu este fondat.
Deși nu sunt indicate motivele de casare, în sensul prevederilor art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea acestora, rezultă că recurenta a înțeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că, în raport de probele administrate instanța a aplicat greșit normele legale privind stabilirea răspunderii sale civile.
Or, din acest punct de vedere, instanța de apel a reținut în mod corect că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin protocolul încheiat în acest sens. împrejurarea invocată în recurs, conform căreia reclamanta nu ar fi virat toate sumele necesare terminării locuințelor nu poate fi avută în vedere, fiind stabilit (dosar fond) că prețul informativ ce a fost vărsat Primăriei trebuia să acopere lucrările efectuate până la recepția preliminară, lucrări ce nu au fost executate. Numai la terminarea lucrărilor, urma ca diferențele de preț rezultate să fie virate Primăriei Municipiului București de către unitatea vânzătoare.
Cât privește H.G. nr. 820/1955, invocată pentru a se demonstra că recurentei nu îi mai revenea obligația de finalizare a lucrărilor, este de reținut, așa cum a apreciat și instanța de apel, că, la acea dată imobilele în litigiu nu mai erau în proprietatea statului, ci în proprietate particulară, fiind vândute încă din anul 1990, situație în care, firesc, nu poate fi primită susținerea după care obligația finalizării lucrărilor ar fi căzut în sarcina consiliilor locale ale localităților unde sunt situate imobilele.
Cât privește blocul PR6, dacă este adevărat că pentru aceasta s-a efectuat recepția preliminară în anul 1988, nu se poate reține că recurenta și-a executat obligația, câtă vreme, potrivit chiar proceselor-verbale de recepție, urma a se efectua o serie de lucrări de remediere.
De asemenea, obligația la plata cheltuielilor de judecată a fost legal stabilită, în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ.
Față de cele arătate, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6625/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6624/2004. Civil → |
|---|
