ICCJ. Decizia nr. 6803/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6803
Dosar nr. 16828/2004
Şedinţa de la 15 septembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 197 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Buzău a respins contestaţia formulată de contestatorul D.V. împotriva dispoziţiei nr. 109 din 18 aprilie 2003 emisă de Primarul comunei Merei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia contestată a fost respinsă cererea reclamantului pentru restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Reţine instanţa de fond, că autoarea petentului a cerut această suprafaţă de teren, în baza Legii nr. 18/1991, cerere admisă în totalitate prin sentinţa civilă nr. 506 din 24 ianuarie 1992 a Judecătoriei Buzău. Pe suprafaţa de teren pretinsă de reclamant au fost puşi în posesie numiţii T.V., în baza actului de dare în plată a suprafeţei de 1000 mp teren, F.Ş., care deţine titlul de proprietate nr. 58474/16 din 12 martie 1998 şi F.I. care deţine titlul de proprietate nr. 40646/10 din 7 august 1998.
Se mai reţine că, potrivit punctului 8 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa legii dacă acestea sunt disponibile, nu sunt ocupate de construcţii ori nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare.
Or, terenul pretins de reclamant nu este liber. Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenul dat în plată se înscrie în proprietatea beneficiarului, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în arendă de la foştii proprietari, iar T.V. are titlu de proprietate pentru teren.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 1840 din 10 iunie 2004, a respins apelul declarat de contestator, instanţa de apel reţinând că art. 6 din Legea nr. 10/2001, invocat de apelant, trebuie coroborat cu art. 8 din lege. Se reţine, că natura bunului corespunde celei descrise de art. 8 alin. (1) din lege şi se aplică în exclusivitate dispoziţiile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000.
Autoarea contestatorului, R.E., a formulat cererea înregistrată la nr. 2282 din 12 martie 1991, pentru suprafaţa de 10 ha teren, Comisia judeţeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 i-a reconstituit dreptul pentru suprafaţa de 3,30 ha în acţiuni, iar prin sentinţa civilă nr. 506 din 24 ianuarie 1992 a Judecătoriei Buzău, fiind admisă plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei, s-a reconstituit dreptul petentei pentru suprafaţa de 10 ha teren.
Se mai reţine, că pe terenul pretins de contestator au fost puse în posesie alte persoane. Numitul T.V. a primit suprafaţa de 1000 mp teren prin dare în plată, iar pentru F.Ş. şi F.I. au fost emise titluri de proprietate. F.Ş. s-a înscris în CAP cu suprafaţa de 1,50 ha, din care terenul în suprafaţă de 1000 mp este situat în intravilan, iar F.I. s-a înscris în CAP cu suprafaţa de 2,81 ha teren, din care terenul în suprafaţă de 0,16 ha este amplasat în intravilan.
În privinţa susţinerii apelantului că expertul nu a evaluat imobilul, se reţine că, prezent în instanţă, contestatorul a cerut să se ia act că nu doreşte c/val. imobilului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs contestatorul care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esenţă, face următoarele susţineri.
- Greşit s-a reţinut că numitul T.V. este îndreptăţit să deţină suprafaţa de 2074 mp teren, deşi prin actul de dare în plată acesta a primit doar suprafaţa de 1000 mp teren. Susţine recurentul că, în sensul legii, suprafaţa de 1074 mp teren este liberă şi că prin nerestituirea acestei suprafeţe fostului proprietar au fost încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. De altfel, din compararea actelor aflate la dosar, rezultă că T.V. a primit teren prin dare în plată, pe un alt amplasament şi nu la intersecţia uliţelor, aşa cum reţine instanţa de apel, iar construcţia care se află pe terenul pretins prin notificare a fost edificată fără autorizaţie de construire. De aceea, recunoscând dreptul numitului T.V. la suprafaţa de teren pe care se află construcţia, pentru edificarea căreia s-a refuzat eliberarea autorizaţiei motivat de faptul că acesta nu era proprietarul terenului, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
- Greşit s-a reţinut că numitului F.Ş. i-a fost emis titlu de proprietate pentru terenul care face obiectul procesului, deşi parcela cadastrală nr. 2268 este în afara perimetrului terenului revendicat. Defunctul F.I. a avut teren în parcela 2275 şi, urmând schiţa cadastrală de la pag. 81, parcelele 2268 şi 2275 nu sunt vecine.
- Deşi reclamantul a cerut estimarea valorică a terenului preluat abuziv, instanţa a lăsat nelămurit acest aspect important pentru soluţionarea cauzei, deoarece dacă restituirea în natură nu este posibilă, conform art. 10 alin. (8) din lege, trebuiau acordate despăgubiri.
- Greşit s-a respins cererea pentru amânarea pronunţării şi s-a reţinut că a renunţat la contravaloarea terenului, deşi în realitate s-a renunţat la contravaloarea construcţiei demolate şi, de asemenea, s-a reţinut greşit că autoarei recurentului i-a fost reconstituit dreptul şi pentru această suprafaţă de teren. Pentru terenul aflat în intravilan nu s-a dispus reconstituirea dreptului.
Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurent fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar dispoziţiile acestui text sunt incidente în cauză.
Soluţia respingerii contestaţiei, pronunţată de instanţa de fond, păstrată prin Decizia atacată, cu motivarea că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, se aplică în exclusivitate prevederile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 şi nr. 1/2000, este dată cu aplicarea dispoziţiilor art. 8 din lege, la o situaţie de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.
În sensul art. 8 din Legea nr. 10/2001, intră sub incidenţa acestei legi terenurile, inclusiv cele arabile, situate în intravilan, al căror regim juridic nu este reglementat prin Legile nr. 18/1991 şi nr. 1/2000.
Or, instanţa de apel, fără să stabilească dacă regimul juridic al terenului este reglementat de legile menţionate în art. 8 din Legea nr. 10/2001, în hotărârea atacată reţine că se aplică exclusiv dispoziţiile acestor legi, pentru că autoarea contestatorului a formulat cerere de reconstituire a dreptului pentru suprafaţa de 10 ha teren şi terenul pretins de contestator este atribuit altor persoane.
Întrucât contestatorul a susţinut că terenul pentru care s-a formulat notificarea şi construcţia aflată pe teren, situate în intravilan, au trecut în proprietatea statului, trebuia să se stabilească dacă imobilul a fost preluat de stat, când a fost preluat şi care este actul în baza căruia s-a făcut preluarea.
De asemenea, pentru că mamei reclamantului, R.E., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, pentru suprafaţa de 10 ha teren agricol, însă Tribunalul Buzău a reţinut, prin Decizia civilă nr. 322 din 9 martie 1994, că petenta a făcut dovada că a avut în proprietate o suprafaţă de teren mai mare de 10 ha, iar în titlul de proprietate nr. 56060/1995, emis la data de 26 iunie 2002, este înscrisă numai suprafaţa de 5 ha 5000 mp teren, situată în extravilanul localităţii Lipia, era necesar să se depună la dosar întreaga documentaţie pe baza căreia s-a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate.
Folosirea terenului de alte persoane fizice nu constituie dovada faptului că regimul juridic al bunului este reglementat prin Legea fondului funciar, decât dacă acestora le-a fost constituit dreptul de proprietate şi au fost puse în posesie în mod legal pe terenul care face obiectul cererii formulate de reclamant.
Pârâta a depus la dosar act de dare în plată pentru suprafaţa de 1000 mp teren şi două titluri de proprietate emise în beneficiul moştenitorilor defunctului F.I. şi a numitului F.Ş. şi a susţinut că terenul care face obiectul cererii reclamantului este atribuit persoanelor în beneficiul cărora au fost eliberate aceste acte.
Faţă de susţinerile apelantului, consemnate în declaraţia de apel, că beneficiarul actului de dare în plată deţine o suprafaţă de teren mai mare cu 1074 mp decât cea dobândită prin dare în plată, că terenul menţionat în schiţa anexă la actul de dare în plată are alt amplasament şi că, potrivit menţiunilor din titlurile de proprietate depuse la dosar, suprafeţele de teren atribuite numiţilor F.Ş., F.I. şi D.V., de asemenea au alte amplasamente, nefiindu-le atribuit terenul a cărui retrocedare se cere, instanţa de apel trebuia să dispună completarea sau refacerea expertizei efectuate la instanţa de fond ori efectuarea unei alte expertize. Lucrarea se impunea a fi făcută, cu luarea în considerare a titlurilor de proprietate aflate la dosarul instanţei de fond şi a actului de dare în plată, la care este anexată schiţa de plan, iar expertul urma să stabilească dacă în aceste acte sunt înscrise suprafeţe din terenul care face obiectul procesului.
De altfel, deoarece actul de dare în plată şi titlurile de proprietate nu erau depuse la dosar când s-a întocmit expertiza tehnică, instanţa de fond, prin încheierea din data de 4 februarie 2004, a dispus completarea expertizei, însă expertul, în nota aflată la dosarul instanţei de fond, fără să facă referiri la actele invocate de pârâtă, precizează că deţinătorii terenului au fost consemnaţi în expertiză pe baza informaţiilor primite de la cetăţenii din zonă.
Or, fără ca expertul să stabilească amplasamentul suprafeţelor de teren atribuite persoanelor care folosesc terenul ce a aparţinut mamei recurentului, nu se poate aprecia asupra punerii în posesie în mod legal a altor persoane pe terenul pretins de recurentul contestator.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, va fi casată Decizia recurată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate apărările invocate de părţi şi se vor administra probele necesare stabilirii situaţiei de fapt, pentru ca, în raport de prevederile art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, să se decidă asupra dreptului reclamantului recurent la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D.V.
Casează Decizia civilă nr. 1840 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6815/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6659/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
