ICCJ. Decizia nr. 6663/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6663
Dosar nr. 34591/1/2004
Dosar nr. 12075/2004
Şedinţa publică din 6 iulie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 10 iunie 2002 sub nr. 5417/2002, reclamanţii P.D. şi D.F. au solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să fie obligată pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA să le plătească măsuri reparatorii pentru terenul ocupat de linii de cale ferată şi instalaţii aferente, în suprafaţă de 5.002 mp, identic cu parcelele 2385/2 aparţinând de C.F. a comunei cadastrale Dorna Candreni şi 2385/15 aparţinând de aceeaşi carte funciară.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în litigiu a aparţinut proprietarilor tabulari P.C.D. şi Z., care erau bunicii reclamantului şi străbunicii reclamantei şi că prin Decretul Regal nr. 2391/1937, cu ocazia construirii liniei ferate Ilva Mică-Vatra Dornei, au fost operate exproprieri de terenuri şi că o parte din mijloacele fixe aparţinând C.F.R., staţia Floreni, ocupă parcelele pentru care solicită despăgubiri. Reclamanţii au mai arătat că după apariţia Legii nr. 10/2001 s-au adresat pârâtei cu notificare solicitându-i pentru suprafaţa de teren de 5002 mp despăgubiri de 20.000 dolari SUA, însă nu le-a fost recunoscut dreptul de a primi aceste despăgubiri.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii motivat de faptul că imobilul pentru care se solicită măsuri reparatori nu se încadrează în nici unul din cazurile specificate de Legea nr. 10/2001 şi că suprafaţa de teren indicată de reclamanţi aparţine infrastructurii feroviare publice aflate în proprietatea statului, conform art. 8 alin. (2) din O. U. G nr. 12/1998 iar CN C.F.R. SA are doar calitatea de concesionar al infrastructurii feroviare publice, neexistând temei legal pentru emiterea unei decizii de despăgubire.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 115 din 18 februarie 2003 a respins acţiunea reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul constând în teren în suprafaţă de 5002 mp identic cu parcela funciară 2385/2 şi 2385/15 din C.F. a com. cad. Dorna Candreni a fost expropriat prin Decretul Regal nr. 2391/1937 în vederea construirii liniei ferate Ilva Mică-Vatra Dornei, aşa încât în speţă nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Instanţa de fond a mai reţinut că, deşi ulterior anului 1965 s-au mai făcut exproprieri pentru modernizarea unor staţii C.F.R. prin Decretele nr. 334/19979, nr. 505/1965 şi nr. 301/1976, terenul pentru care reclamanţii au solicitat despăgubiri nu figurează în nici una din tabelele anexă la decretele respective aşa încât măsurile reparatorii nu sunt justificate.
Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 149 din 3 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei nr. 115 din 18 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Suceava.
Instanţa de apel a motivat că, din probele administrate, rezultă cu certitudine că imobilul expropriat de la autorii reclamanţilor în vederea construirii liniei de cale ferată Ilva Mică-Vatra Dornei a trecut în proprietatea statului în baza Decretului Regal nr. 2391/1937 şi că sentinţa pronunţată în dosarul nr. 1303/1940 de fostul Tribunal Judeţean Câmpulung Moldovenesc confirmă susţinerile reclamanţilor privind exproprierea a 24 ari şi 53 mp din parcela 2385/2, proprietatea autorilor lor dar că indiferent de temeiul preluării, Decretul Regal nr. 2391/1937 sau sentinţa menţionată,- terenul a fost preluat anterior anului 1945.
Cu privire la parcela 2385/15, instanţa de apel a reţinut, în baza planului de situaţie şi adresei nr. 2/6/118/2001 depuse la dosar, că liniile de cale ferată trec pe terenul în litigiu şi că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că linia ferată a fost construită în anul 1938. Instanţa de apel a mai motivat că autorul reclamanţilor nu apare pe nici unul din tabelele anexă ale decretelor de expropriere ulterioare anului 1945 pentru a solicita despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 şi că, de altfel, reclamanţii au avut o poziţie oscilantă atât în ce priveşte obiectul acţiunii cât şi data preluării de către stat a terenului în litigiu pe care nu au putut-o indica cu certitudine.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanţii au susţinut , în esenţă, că urmare a neexercitării rolului activ, instanţa de apel a prezentat greşit şi incomplet cererea şi motivele acţiunii precum şi conţinutul apelului cu completările şi precizările scrise şi nu a dispus administrarea dovezilor care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii şi că, deşi au solicitat în mod repetat să se depună la dosar, ca probă, planul de situaţie şi tabelul nominal de aplicare a Decretului regal nr. 2391/1937 pentru a fi verificate susţinerile pârâtei în sensul că terenul în litigiu a fost expropriat anterior anului 1945 şi că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, instanţele au ignorat această cerere. Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi obligarea la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 2549 mp preluat abuziv de Statul Român după anul 1945.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
În acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii au solicitat „obligarea pârâtei la plata măsurilor reparatorii pentru terenul ocupat de linii de cale ferată şi instalaţii aferente ,în suprafaţă de 5.002 mp, identic cu parcelele 2385/2 şi 2385/15 aparţinând de C.F. a comunei cadastrale Dorna Candreni", susţinând că terenul în litigiu a aparţinut proprietarilor tabulari P.C.D. şi Z., respectiv bunicii reclamantului P.D. şi străbunicii reclamantei D.F.
Reclamanţii au depus la dosar, în dovedirea susţinerilor lor, copia unui certificat tabular nr. 3836 din 18 iunie 1992 emis de fostul notariat de Stat local Câmpulung Moldovenesc din care reiese că parcela 2385/2 fânaţ, alături de alte parcele acolo menţionate, compune C.F. a comunei cadastrale Dorna Candreni şi a fost întabulată pentru „P.C.D. cu ½, dobândit în baza încheierii de admitere a comisiunii agrare de ocol cu data Vatra Dornei nr. 17 martie 1923" şi, respectiv „ P.C.D. cu ½ şi Z.D. cu ½, ambii din cota de ½ dobândită în baza încheierii de admitere a comisiunii agrare de ocol cu data Vatra Dornei nr. 17 noiembrie 1927" (fila 19 din dosarul nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava).
Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei reiese, de altfel, că certificatul tabular datat 1992 este singurul înscris cu care reclamanţii au înţeles să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu. Or, este cert că acest înscris care se referă doar la parcela nr. 2385/2 fânaţ, fără a i menţiona suprafaţa, nu poate ţine loc de dovadă a titlului de proprietate al autorilor reclamanţilor.Referitor la cealaltă parcelă revendicată, nr. 2385/15,- nu există însă nici un înscris, cu excepţia unui plan de situaţie întocmit în 15 iunie 1992 (fila 29 din dosarul nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava) în care se face menţiunea că „parcela top nr. 2385/2 fânaţ s-a divizat în parcela 2385/15 fânaţ, parcela 2385/16 fânaţ şi parcela 2385/2 fânaţ" (fără a fi arătate şi depuse actele în baza căreia s-a făcut această dezmembrare) precum şi copia unui extras de carte funciară din 5 februarie 1996 din care reiese că parcela 2385/15 fânaţ în suprafaţă de 8325 mp este întabulată în C.F. din pe numele reclamantului, P.D. şi al soţiei sale, P.Z., ca bun comun dobândit în baza sentinţei civile nr. 2232 din 7 iulie 1992 pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc (fila 23 din dosarul nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava).
Conform actelor de stare civilă şi certificatelor de moştenitor depuse la dosar de reclamanţi, reiese că D.(D)P.(P.), care se presupune că ar fi proprietarul tabular iniţial, s-a născut în 22 septembrie 1872 şi a decedat la data de 18 aprilie 1942 (fila 24 ), că a avut un fiu, D.(D.) P.I. care l-a moştenit, alături de ceilalţi fraţi (fila 21), că D.I. a avut o fiică, D.Z., care s-a căsătorit cu P.D. (reclamantul din prezent cauză) cu care, la rândul său, a avut o fiică, pe D.F., respectiv reclamanta din prezenta cauză (filele 26 şi 28 dosar fond).
Ambii reclamanţi au formulat acţiunea în calitate de moştenitori legali (soţ supravieţuitor şi, respectiv fiică) ai lui P.Z.(născută D.) nepoata lui D.(D.)P.(P.) despre care, în lipsa unei declaraţii de notorietate, se presupune că ar fi una şi aceeaşi persoană cu P.C.D., proprietarul iniţial al imobilelor în litigiu, alături de Z.D. (bunica lui P.Z.).
În apel, reclamanţii au depus copia sentinţei nr. 202 din 25 mai 1940 pronunţată de Tribunalul Judeţean Câmpulung (în fond) şi deciziei nr. 67 din 1 iulie 1943 pronunţată de Curtea de Apel Cernăuţi (în apel) prin care s-a admis cererea de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenurilor cuprinse în planul de expropriere pentru construirea liniei ferate Vatra Dornei-Dornişoara, cerere formulată de D.G.C.F.R. conform legii declarative de utilitate publică publicată în M. Of., nr. 72 din 25 martie 1929, fiind expropriată, printre altele, şi parcela nr. 2385/7 în întindere de 24 ari şi 53 mp din parcela nr. 2385/2, proprietatea lui P.C. D.(D.) şi Z.C.D.(D.) (filele 14- 22 din dosarul nr. 3269/2003 al Curţii de Apel Suceava).
Reclamanţii au precizat în apel, în raport cu aceste înscrisuri din care reiese că autorilor lor le-a fi fost expropriat, înainte de 1945 doar terenul în suprafaţă de 2453 mp, care nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, că înţeleg să solicite despăgubiri reparatorii numai pentru diferenţa de teren de până la 5002 mp cerută iniţial, respectiv pentru suprafaţa de 2549 mp, care a fost preluată abuziv în proprietatea statului după 1945, fără să se fi emis vreun decret de expropriere şi fără să se fi acordat despăgubiri (filele 12, 13, 41-43 din dosarul nr. 3269/2003 al Curţii de Apel Suceava).
În cauză nu s-a administrat în faza procesuală a fondului nici o expertiză topografică şi cadastrală care să aibă ca obiectiv identificarea exactă a imobilelor în litigiu cu privire la care se solicită măsuri reparatorii, respectiv parcelele nr. 2385/2 şi nr. 2385/15, expertiză din care să reiasă care sunt suprafeţele exacte pentru fiecare parcelă în parte. Aceasta în pofida faptului că, prin încheierea din 15 octombrie 2002, Tribunalul Suceava admisese proba unei expertize topo „pentru a se identifica şi a se stabili valoarea terenului în suprafaţă de 5.002 mp pe care este amplasată calea ferată" (fila 35 din dosarul nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava).
Instanţa de fond nu s-a preocupat să clarifice, în raportul juridic dedus judecăţii, dacă terenul în litigiu este format din parcelele nr. 2385/2 şi nr. 2385/15 în suprafaţă totală de 5002 mp, aşa cum au susţinut reclamanţii în acţiunea introductivă, sau dacă este format numai din parcela nr. 2385/2, cu aceeaşi suprafaţă de 5002 mp, aşa cum au precizat ulterior în faţa instanţei de fond şi cum au susţinut şi în recurs (filele 1 şi, respectiv 40 şi 79 dosar nr. 5417/2002 al Tribunalului Suceava şi fila 38 din dosarul nr. 12075/2004 al ÎCCJ).
În cauză nu s-au depus extrase de carte funciară actualizate şi înscrisuri din care să reiasă care era titlul de proprietate al autorilor reclamanţilor asupra imobilelor în litigiu; dacă iniţial dreptul de proprietate al autorilor reclamanţilor a fost întabulat numai asupra parcelei nr. 2385/2 şi dacă (aşa cum există indicii) parcela nr. 2385/15 s-a format ulterior, prin divizarea/dezmembrarea parcelei nr. 2385/2 şi care au fost actele care au stat la baza acestei divizări/dezmembrări, în cazul în care a avut loc precum şi care au fost suprafeţele de teren rezultate în urma divizării/dezmembrării parcelei 2385/2; dacă parcela nr. 2385/15 a fost singura formată sau au mai existat şi alte parcele ca urmare a divizării parcelei iniţiale nr. 2385/2 precum şi care sunt numerele topografice ale parcelelor şi dacă au rămas înscrise în cartea funciară veche sau s-au înfiinţat cărţi funciare noi.
De asemenea, nu s-a lămurit care este interesul reclamanţilor în a solicita despăgubiri pentru parcela 2385/15 din C.F. cât timp din înscrisurile depuse la filele 23 şi 25 din dosarul nr.3269/2003 al Curţii de Apel Suceava, respectiv încheierea nr. 2033 din 14 august 1992 pronunţată în baza sentinţei nr. 2232 din 7 iulie 1992 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc şi extrasul de C.F. reiese că asupra acestei parcele, reclamantul P.D. şi soţia sa, P.Z. şi-au întabulat dreptul de proprietate în C.F. a comunei Dorna Cândreni (carte funciară nou înfiinţată).
Raportul juridic dedus judecăţii nu a fost clarificat nici cu ocazia soluţionării apelului, în pofida caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
Astfel, deşi reclamanţii au precizat în apel că înţeleg să solicite măsuri reparatorii numai pentru suprafaţa de teren de 2549 mp, instanţa de apel nu a dispus administrarea nici unei expertize topo prin care să fie identificată această suprafaţă de teren în vederea stabilirii regimului juridic, deşi efectuarea expertizei se impunea cu atât mai mult cu cât reclamanţii nu au indicat cărei parcele funciare îi aparţine respectiva suprafaţă de teren şi nici nu le-a fost pus în vedere să facă această precizare.
Doar cu ocazia recursului, referitor la acest aspect reclamanţii au susţinut că „terenul ce face obiectul parcelei 2385/15, care cuprinde o suprafaţă mai mare de 8385 mp teren, este divizată din C.F. parcela 2385/2 ai cărei proprietari tabulari au fost bunicii P.C.D. şi Z." ; că „acest teren şi parcela 2385/15 nu au nici o legătură cu suprafaţa de 2549 mp teren preluat abuziv după 1945 pentru extinderea staţiei C.F.R. Floreni, din proprietatea acestora, pentru că ea n-a făcut parte din parcela nr. 2385/15, că pe acesta se află liniile de cale ferată" şi că „suprafaţa de 2549 mp este în C.F. parcela 2385/2 ai cărui proprietari au rămas bunicii" şi pentru care sunt îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 (filele 3 – 4 din dosarul nr. 12075/2004 al ÎCCJ).
Deşi aceste aspecte se impuneau cu necesitate a fi clarificate întrucât, aşa cum rezultă din economia prevederilor art. 112, art. 201 şi art. 261 C. proc. civ., identificarea imobilelor, echivalentă individualizării obiectului drepturilor reale deduse judecăţii, constituie o împrejurare de fapt esenţială pentru rezolvarea corectă a pricinii, acest lucru nu s-a întâmplat.
Instanţele de fond şi de apel în mod greşit s-au considerat lămurite cu privire la raportul juridic dedus judecăţii cât timp nu a fost pe deplin lămurită situaţia de fapt şi chiar dacă susţinerile reclamanţilor în formularea acţiunii şi a apărărilor în cauză au fost oscilante, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aveau îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale pricinii referitoare la identificarea fără dubiu a imobilului în litigiu cu privire la care se solicită măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 n-au fost pe deplin lămurite, în temeiul art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava, în vederea rejudecării apelului.
Cu prilejul rejudecării, instanţa de trimitere, ţinând seama de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., va dispune completarea probatoriului cu: o expertiză topografică şi cadastrală care să aibă ca obiectiv identificarea certă şi fără nici un fel de dubiu a imobilului în litigiu în raport de precizările reclamanţilor, care să răspundă tuturor aspectelor relevate; cu titlul de proprietate al autorilor reclamanţilor; cu extrase actualizate de carte funciară; cu înscrisurile care au stat la baza înscrierilor şi întabulărilor din cartea funciară şi divizările/dezmembrările privind aceste imobilul în litigiu precum şi cu orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi aplicării legii în raport cu aceasta, urmând a răspunde şi apărării invocate de reclamanţi în recurs privind introducerea în cauză a Statului Român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.D. şi D.F. împotriva deciziei nr. 149 din 3 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza, aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10121/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 539/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
