ICCJ. Decizia nr. 6692/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6692
Dosar nr. 19215/2004
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2005
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 25 noiembrie 2003, T.A.M. a contestat decizia nr. 9521 din 12 noiembrie 2003 emisă de Primăria municipiul Brăila.
În motivarea cererii s-a arătat că prin decizia contestată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Brăila, acordându-se despăgubiri pentru o cotă de 1/6 din imobil.
Această decizie este nelegală întrucât contestatorul are o cotă de ⅓ din imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 883 din 18 decembrie 2003, Tribunalul Brăila a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din actele dosarului rezultă că imobilul revendicat a fost demolat şi pe amplasamentul acestuia s-au construit blocuri de locuinţe. Prin dispoziţia atacată instituţia notificată i-a făcut contestatorului ofertă de restituire prin echivalent, în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001, pentru care acesta trebuia să opteze în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei.
Cu privire la cota parte din moştenire sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care fac trimitere la dispoziţiile Codului civil în materie de moştenire şi de împărţire a acesteia. În cauză, cu privire la acelaşi imobil au pretins drepturi mai mulţi moştenitori, urmând ca drepturile acestora să se stabilească în raport de cotele ce li se cuvin.
Apelul declarat de contestator a fost respins prin decizia civilă nr. 761 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În considerentele deciziei tribunalului s-a reţinut că reclamantul a renunţat expres la moştenirea mamei sale şi a unchiului după mamă, iar această renunţare nu se încadrează în prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Totuşi, reclamantului i-a fost recunoscută o cotă de 1/6, situaţie care nu mai poate fi schimbată.
La instanţa de fond reclamantul a contestat acordarea cotei de 1/6 din imobil şi a cerut să se depună referatul privind imposibilitatea restituirii în natură, fără să ceară şi o reevaluare a imobilului. A făcut acest lucru abia în apel, astfel încât cererea este nouă, în condiţiile art. 294 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii contestatorul a declarat recurs, critica privind următoarele aspecte:
Nici Legea nr. 10/2001 şi nici H.G. nr. 498/2003 nu prevăd nici o menţiune cu privire la limitarea cotelor ideale cuvenite notificatorilor în condiţiile în care aceştia sunt rude de acelaşi grad şi sunt succesoare ale titularului dreptului de proprietate solicitat a fi reconstituit.
În speţă, dintre toţi succesorii fostului proprietar au făcut cerere de retrocedare numai recurentul şi B.A. Cota ce ar fi revenit celui de-al treilea succesor, care nu a formulat notificare, nu poate reveni statului, ci trebuie atribuită celorlalţi doi, aspect care rezultă chiar din prevederile art. 4.6. din H.G. nr. 498/2003.
Din eroare instanţa de apel a omis să ia în considerare certificatul de moştenitor care atestă calitatea de moştenitor a reclamantului e de pe urma mamei sale. Acceptarea succesiunii produce efecte irevocabile şi în consecinţă renunţarea ulterioară este lipsită de efecte juridice. În aceste condiţii, constatarea instanţei de apel cu privire la actele de renunţare făcute de recurent în anul 1978 trebuie să fie înlăturată.
De vreme ce a fost contestată cota succesorală s-a contestat inclusiv valoarea despăgubirilor acordate prin decizie, deci nu se poate vorbi de o cerere nouă în apel.
În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.
Curtea a apreciat că dezvoltarea criticilor aduse hotărârii atacate face posibilă încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizat recursul, reţinându-se următoarele:
Prin cererea introductivă de instanţă a fost contestată dispoziţia prin care s-a respins cererea de restituire în natură a unui imobil şi i s-a recunoscut contestatorului dreptul la despăgubiri într-o cotă de 1/6 din imobil.
În dispoziţia contestată s-a reţinut că imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat a fost demolat iar pe vechiul amplasament au fost construite blocuri de locuinţe.
Contestatorul nu a făcut dovada, în condiţiile art. 1169 C. civ., că ar fi rămas o porţiune de teren liberă, pentru care să se obţină restituirea în natură, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În aceste condiţii, măsura de respingere a cererii de restituire în natură şi de recunoaştere a dreptului la despăgubiri este corectă.
Nu a putut fi primită nici critica privitoare la întinderea cotei recunoscută contestatorului.
Conţinutul certificatului de moştenitor nu poate fi contestat în cadrul procedurii speciale stabilite prin Legea nr. 10/2001, art. 4 alin. (3) nefăcând decât să-i repună pe succesibilii care nu au acceptat succesiunea, în termenul de acceptare a moştenirii, pentru bunurile care fac obiectul acestei legi. În condiţiile art. 4 alin. (1) din lege, atunci când restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-păţi ideale, potrivit dreptului comun. Or, cota de 1/6 ce îi revine contestatorului a fost stabilită pe baza menţiunilor din ambele certificate de moştenitor pe care acesta îşi întemeiază pretenţiile şi din care rezultă că vine la succesiune alături de alţi moştenitori. Dacă doreşte să i se recunoască o altă cotă, atunci trebuie să atace aceste certificate, în condiţiile dreptului civil comun.
Aşadar, reţinerea greşită a faptului că reclamantul ar fi renunţat la moştenire, deşi aceasta nu a fost făcută înăuntrul termenului de opţiune succesorală, nu a fost de natură să influenţeze legalitatea soluţiei date în cauză.
Pe de altă parte, critica în sensul de vreme ce s-a contestat cota succesorală înseamnă că s-a contestat şi valoarea despăgubirilor acordate prin decizie, astfel încât nu se poate considera că s-a făcut o cerere nouă în apel, nu este întemeiată.
Unul din drepturile care intră în conţinutul principiului disponibilităţii este cel privitor la stabilirea de către reclamant a limitelor cererii de chemare în judecată cu privire la obiect.
Prin cererea introductivă de instanţă nu s-a contestat şi valoarea despăgubirii propusă de intimată, astfel încât aprecierea instanţei de apel în sensul că aceasta constituie o cerere nouă în apel este corectă.
Împrejurarea că în urma modificării cotei sale succesorale contestatorului i-ar reveni o sumă de bani mai mare, nu înseamnă că prin simplul fapt că se contestă cota se majorează şi totalul despăgubirilor propuse de unitatea notificată. Drept urmare, cererea făcută în apel pentru majorarea despăgubirilor încalcă dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea a considerat că motivele de recurs formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a legilor materiale aplicabile speţei.
Ca atare, recursul a fost respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-apelant T.A.M. împotriva deciziei civile nr. 761 A din 19 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2004. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 642/2004. Civil → |
|---|
