ICCJ. Decizia nr. 6721/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 6446/2002, reclamantul M.I.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I., G.I., SC U. SA și Primăria municipiului Sibiu, anularea încheierilor C.F. nr.2592 nr.top 2490/1 de 1992 mp, nr.top 2490/2 de 429 mp, nr.top 2490/3 de 439 mp, nr.top 2490/4 de 420 mp, nr.top 2490/5 de 499 mp, nr.top 2491 de 1036 mp, nr.top 2492/1/1 de 263 mp, nr.top 2479/2 de 65 mp, încheieri efectuate de funcționarii publici cu încălcarea legilor în vigoare.
Prin sentința civilă nr. 6485 din 21 octombrie 2002, Judecătoria Sibiu a respins acțiunea formulată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Sibiu prin decizia civilă nr. 165 din 11 martie 2003.
Prin decizia nr. 1633 din 29 august 2003, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant.
Contestația în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei dată în recurs, a fost respinsă prin decizia nr. 2259 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, cu motivarea că împrejurările invocate de contestator ca temei al contestației în anulare, nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatorul.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Cum hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost dată de o instanță de recurs, fiind deci irevocabilă, tot irevocabilă este și decizia pronunțată în contestație întrucât aceasta are, din punct de vedere procedural, un caracter accesoriu în raport cu judecata propriu-zisă.
Recursul declarat în cauză fiind îndreptat contra unei decizii irevocabile este inadmisibil și a fost respins în consecință.
← ICCJ. Decizia nr. 6720/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6714/2004. Civil → |
---|