ICCJ. Decizia nr. 6930/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6930
Dosar nr. 10573/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 256 din 16 mai 2003, Tribunalul Dolj a respins cererea de repunere în termen şi cererea de acordare a măsurilor reparatorii, formulate de reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Craiova.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 21 alin. (19 din Legea nr. 10/2001, termenul pentru formularea notificărilor a fost de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar, potrivit art. 21 alin. (5), nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Acest termen a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, astfel încât termenul de un an a expirat la data de 14 februarie 2002.
Reclamantul a formulat notificarea, prin executorul judecătoresc, la data de 14 aprilie 2003, cu depăşirea termenului legal, care fiind de decădere şi nu de prescripţie nu este susceptibil de suspendare sau de întrerupere, iar nerespectarea lui atrage pierderea dreptului subiectiv la acordarea măsurilor reparatorii.
Reţine instanţa de fond, că cererea de repunerea în termen formulată de contestator este inadmisibilă, iar cererea pentru acordarea de despăgubiri se respinge pentru că, notificarea nefiind formulată în termenul legal, nu a fost îndeplinită procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 286 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamant, instanţa de apel reţinând că în mod corect s-a respins contestaţia formulată de reclamant, deoarece notificarea a fost expediată la data de 14 aprilie 2003, cu depăşirea termenului legal. Nefiind respectat termenul prevăzut de lege pentru formularea notificării, corect Judecătoria Craiova a respins cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 1–10 C. proc. civ., susţine că în hotărârea atacată se face o confuzie când se arată că a făcut cerere de repunere în termen la Judecătoria Craiova. Contestaţia a fost înregistrată la Tribunalul Dolj, invocând art. 26 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, deoarece a formulat mai multe plângeri, sesizări şi notificări la Primăria Craiova şi la Comisia Judeţeană Dolj, pentru a obţine suprafaţa de 4000 mp teren şi construcţia aflată pe teren, care i-au fost respinse.
Susţine recurentul că, potrivit art. 26 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, nu era obligat să formuleze notificare, pentru că imobilul nu este deţinut de o firmă sau o persoană fizică. Construcţia este demolată, pe terenul în suprafaţă de 4.000 mp s-au construit blocuri, iar terenul este trecut în proprietatea statului.
Recurentul mai arată, că a fost îndreptăţit să se adreseze primăriei şi că art. 48 din Legea nr. 10/2001 îi dă dreptul să formuleze o asemenea acţiune.
Se mai susţine că, potrivit Constituţiei şi legislaţiei europene, proprietatea fiind inalienabilă poate oricând să formuleze acţiune în revendicare.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate, se constată că nu este fondat.
Recurentul, în declaraţia de recurs, fără să critice soluţia respingerii cererii de repunere în termen, în esenţă, a susţinut că, potrivit art. 26 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, nu era obligat să formuleze notificare.
Susţinerea nu este întemeiată, deoarece art. 26 din Legea nr. 10/2001 prevede ce procedură va urma persoana îndreptăţită atunci când nu cunoaşte deţinătorul imobilului, stabilind că notificarea se va trimite primăriei în raza căreia se află imobilul, respectiv Primăriei Municipiului Bucureşti, iar art. l 48 prevede posibilitatea persoanelor cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 li s-au respins acţiunile având ca obiect bunuri preluate abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile acestei legi.
Întrucât una din condiţiile Legii nr. 10/2001 este îndeplinirea procedurii prealabile, ca o primă etapă obligatorie, notificarea persoanei juridice deţinătoare a bunului este, de asemenea obligatorie, pentru că procedura prealabilă începe cu sesizarea unităţii deţinătoare, prin notificare, aşa cum dispune art. 21 din lege.
De altfel, deşi în declaraţia de recurs se fac referiri la acţiunea în revendicare, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Acesta a formulat notificarea, înregistrată la executorul judecătoresc la nr. 106/N/ din 14 aprilie 2003, expediată Prefecturii Dolj la data de 16 aprilie 2003, în cuprinsul căreia nu se arată împrejurarea mai presus de voinţa sa care l-a împiedicat să o formuleze în termenul prevăzut de lege.
Conform art. 21 alin. (1), persoana îndreptăţită va notifica, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.
Dacă se cer despăgubiri băneşti, conform art. 36 alin. (2) din lege, notificările se adresează prefecturii în raza căreia se află sau s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 21, iar în situaţia imobilelor pentru care la art. 10 şi art. 11 este stabilită restituirea în echivalent, potrivit art. 33 din lege, persoana îndreptăţită adresează notificarea prevăzută la art. 21 alin. (1) primăriei în raza căreia s-a aflat imobilul.
Prin urmare, în toate cazurile, termenul pentru formularea notificării este de 12 luni şi se calculează de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002.
Or reclamantul-recurent a înregistrat notificarea la executorul judecătoresc la data de 14 aprilie 2003, după expirarea termenului legal, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată.
Referitor la confuzia din Decizia atacată, se constată că menţiunea din considerentele hotărârii (aliniatul penultim) că în mod corect judecătoria (în loc de tribunalul) a respins cererea reclamantului, nu face posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs, deoarece în dispozitivul hotărârii s-a respins apelul declarat împotriva hotărârii apelate, sentinţa civilă nr. 256 din 16 mai 2003 a Tribunalului Dolj.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, va fi respins recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul L.I. împotriva deciziei nr. 286 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6954/2004. Civil. Integrare spatiu. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6848/2004. Civil. Rectificare carte funciara.... → |
|---|
