ICCJ. Decizia nr. 7041/2004. Civil. Conflict de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7041
Dosar nr. 1366/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 20 decembrie 2002 reclamantul M.I., judecător la Judecătoria Topliţa a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la plata sumei de 26.808.591 lei ce reprezintă diferenţa dintre salariul lunar cuvenit, calculat cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 şi indexările calculate conform OUG nr. 187/2001 şi salariul efectiv încasat, pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000. A solicitat şi obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, aplicată sumei de 26.808.591 lei, pentru perioada respectivă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat, că potrivit OUG nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999 salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti se face pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite. Art. 3 din OUG nr. 134/1999 condiţiona plata drepturilor astfel cuvenite, de limita bugetului de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei aprobat pentru anul 1999. Prin aplicarea Legii nr. 76/2000 privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 valoarea de referinţă universală este de 1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială este de 0,62.
În atare situaţie, valoarea de referinţă sectorială care trebuia aplicată cu începere din luna mai 2000 pentru calculul salariilor magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, era de 1.140.800 lei şi nu de 685.872 lei valoare utilizată de pârâţi la calcularea salariilor până la 1 noiembrie 2000.
Sesizat cu judecarea cauzei, Tribunalul Harghita prin sentinţa civilă nr. 263 din 13 februarie 2003 a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului în solidar suma de 26.808.591 lei reprezentând diferenţa dintre salariul cuvenit şi cel efectiv încasat pentru perioada 1 mai 2000-31 octombrie 2000, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată până la data încasării efective.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 705/R din 13 iunie 2003 a respins, ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menţionate, arătând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În esenţă s-a susţinut, că instanţele au făcut o interpretare şi aplicare greşită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce priveşte obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.
Concret s-a arătat, că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv Ordonanţa 83/2000 şi nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.
Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanţele de fond şi recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamantului, în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflaţie.
În acest sens, este de reţinut că salarizarea personalului din organele autorităţii judecătoreşti era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de conducere.
Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referinţă universală, indicatorii de prioritate intersectorială şi valoarea de referinţă sectorială.
Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorităţii judecătoreşti în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 şi întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituţionale, corelarea salariilor magistraţilor şi a celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, cu salariile autorităţilor legislative şi executive, Guvernul a adoptat OUG nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).
Conform art. 1 din această ordonanţă valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului organelor autorităţii judecătoreşti, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală [art. 1 alin. (1)].
La intrarea în vigoare a OUG nr. 134/1999 valoarea de referinţă sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referinţă universală de 1.242.040 lei şi indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.
Aşa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti are aceeaşi valoare cu cea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.
Conform art. 1 alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum în condiţiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.
Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referinţă universală, cât şi indicatorul de prioritate intersectorială prevăzuţi în anexa 1 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 154/1998.
Întrucât prin OUG nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorităţii judecătoreşti, egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, aşa încât de la acea dată pârâţii aveau obligaţia să calculeze şi să plătească salariile potrivit noilor valori.
Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor şi celuilalt personal al autorităţii judecătoreşti, ci, cel mult poate determina amânarea plăţii acestor drepturi.
Faţă de considerentele menţionate şi reţinând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerinţa încălcării esenţiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 705/R din 13 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, precum şi sentinţei civile nr. 263 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7292/2004. Civil. Litigiu munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6740/2004. Civil. Exequator. Recurs → |
|---|
