ICCJ. Decizia nr. 6740/2004. Civil. Exequator. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6740

Dosar nr. 8199/2004

Şedinţa publică din 2 decembrie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 523 din 9 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă acţiunea formulată de Baroul Bucureşti prin avocat A.C.C., reprezentând pe A.Ş.B., prin mama sa, M.Ţ.(fostă B., în contradictoriu cu pârâtul B.L. şi în consecinţă au fost recunoscute efectele juridice ale hotărârii cu nr. 002 FOO23/1998, pronunţată la data de 28 ianuarie 1999 de către Tribunalul Ebesberg- Germania, pentru teritoriul României.

Apelul declarat de B.L. împotriva hotărârii instanţei de fond a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 509 din 20 noiembrie 2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul B.L., referindu-se la competenţa de soluţionare a cauzei precum şi la motive de fond.

Ulterior, prin petiţie scrisă, recurentul a invocat un motiv de recurs ce priveşte ordinea publică, ce constă în aceea că instanţa de fond cu ocazia pronunţării nu a întocmit „minuta". Această omisiune duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunţate de tribunal.

Recursul se priveşte ca fondat în limitele şi pentru considerentele ce urmează .

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Conform art. 306 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. motivele de ordine publică pot fi ridicate şi după împlinirea termenului de motivare a recursului sau pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs.

Tot astfel, potrivit art. 108 alin. (1) C. proc. civ. nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.

Prevederile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că după ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători. Acesta se pronunţă în şedinţă publică, chiar în lipsa părţilor [alin. (2) al textului citat].

Verificând dosarul nr. 2024/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care a fost pronunţată sentinţa civilă 523 din 9 iunie 2003, se constată că nu a fost întocmit dispozitivul sentinţei, pentru a fi pronunţat în şedinţă publică.

În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţă este nulă de drept.

Se impune deci, casarea deciziei curţii de apel cât şi casarea sentinţei tribunalului, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare în fond.

Faţă de cele ce preced, recursul va fi admis, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul B.L. împotriva deciziei civile nr. 509 din 20 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 523 din 9 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6740/2004. Civil. Exequator. Recurs