ICCJ. Decizia nr. 7143/2004. Civil. Retrocedare teren expropriat - Decret "Lacul Vacaresti". Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7143/2004
Dosar nr. 6480/2003
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 23 mai 2001, reclamantul B.S. a chemat în judecată pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, pentru ca, prin sentinţa pe care instanţa o va pronunţa, s-o oblige pe pârâtă să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul (teren) în suprafaţă de 2479,65 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că terenul a constituit proprietatea defunctului său tată, B.I. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4 282 din 17 februarie 1934, de Tribunalul Ilfov, ulterior decesului acestuia, devenind unicul moştenitor, conform certificatului de moştenitor nr. 184 din 30 aprilie 1974, B.G. şi L.L., renunţând la succesiune.
Prin sentinţa civilă nr. 1296 din 4 decembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea, obligând pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, cu motivarea că scopul pentru care a fost expropriat terenul în cauză, realizarea investiţiei Amenajarea L.V., nu s-a realizat, terenul rămânând liber de construcţii, obiectivul de utilitate publică pentru care s-a realizat exproprierea rămânând nefinalizat.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 19 februarie 2000, instanţa, din oficiu, a dispus rectificarea dispozitivului sentinţei menţionate, în sensul că, suprafaţa de teren retrocedată este de 1380 mp, ci nu de 2232 mp, cum s-a consemnat din eroare, în minuta şi dispozitivul hotărârii.
Această eroare a fost motivată de instanţă, prin faptul că în anul 1963,
printr-un înscris sub semnătură privată, B.I. şi B.E. au înstrăinat 1050 mp teren lui C.C.
Împotriva sentinţei a declarat apel Municipiul Bucureşti, care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, criticând soluţia instanţei de fond deoarece a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, deoarece Primăria Municipiului Bucureşti, conform prevederilor Legii nr. 69/1991, nu are personalitate juridică.
Reclamantul B.S. a exercitat calea de atac a apelului împotriva încheierii privind îndreptarea erorii materiale, pronunţată la 19 februarie 2001, pe care instanţa a considerat-o eronat sentinţă civilă.
Prin decizia civilă nr. 370 din 22 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti şi l-a admis pe cel declarat de reclamantul B.S. împotriva încheierii de rectificare a dispozitivului sentinţei nr. 1296/2000, încheiere pronunţată la 19 februarie 2001 în camera de consiliu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, este pârâta chemată în judecată, chiar dacă apelul este motivat de Municipiul Bucureşti şi nu de Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentat legal de Primarul General (cum figura pârâta în acţiunea introductivă de instanţă), aceasta nu înseamnă că partea învederată şi-a pierdut legitimarea procesuală pasivă, prin schimbarea denumirii întrucât persoană juridică este unitatea administrativ teritorială, în speţă Municipiul Bucureşti, care îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin cele două autorităţi ale sale, deliberativă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi executivă, Primarul General.
Cu privire la soluţia admiterii apelului declarat de reclamantul B.S. împotriva sentinţei (în realitate a încheierii), pronunţată la 19 februarie 2001 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, instanţa de apel a motivat în sensul că încheierea de rectificare a dispozitivului sentinţei prin care s-a micşorat suprafaţa de teren are caracterul unei hotărâri de modificare a dispozitivului, modificare admisibilă numai pe calea apelului. S-a mai motivat că soluţia instanţei de fond este cea temeinică şi legală, suprafaţa de teren fiind cea reţinută în dispozitivului sentinţei civile 1296 din 4 decembrie 2000, pronunţată iniţial şi că astfel, în mod corect i-a fost restituită reclamantului suprafaţa de teren de 2233 mp.
Împotriva deciziei Curţii de Apel, secţia a IV-a civilă, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Municipiul Bucureşti reprezentat legal de Primarul General a exercitat calea extraordinară de atac a recursului, criticând-o sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora, s-a invocat, în esenţă, lipsa calităţii procesuale pasive, existenţa unei erori materiale cu privire la întinderea suprafeţei de teren, cât şi nemotivarea cu privire la validitatea unui act încheiat de reclamant cu un terţ, având ca obiect o parte din suprafaţa de teren retrocedată.
Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia civilă nr. 1674 din 24 aprilie 2002, a admis recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General împotriva deciziei nr. 370 din 22 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 1296 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III- a civilă, ca şi încheierea din 19 februarie 2001 a aceleiaşi instanţe şi a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că nu a fost lămurită nici situaţia juridică a imobilului şi nici legitimarea procesuală pasivă, din conţinutul înscrisurilor depuse şi al expertizei imobiliare efectuate în cauză, nerezultând adresa imobilului, cu atât mai mult cu cât, suprafaţa de teren a cărei retrocedare se solicită, diferă de cea indicată în adresele evidenţiate. S-a reţinut totodată că este greşită îndreptarea printr-o sentinţă a unei pretinse erori materiale de calcul, instituţia procedurală reglementată de dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., impunând, conform alin. (2), pronunţarea unei încheieri şi că, potrivit textului de lege citat, doctrinei şi jurisprudenţei în materie, pe calea procedurii reglementate de art. 281 C. proc. civ. nu pot fi remediate erori de fond, în speţă fiind vorba tocmai despre o asemenea eroare de fond. Or, prin intermediul acestei instituţii procedurale nu este posibilă modificarea dispozitivului hotărârii ce vizează întinderea unei suprafeţe de teren, într-o analiză, ce reflectă fondul dreptului real imobiliar. A concluzionat instanţa supremă că această interpretare eronată a instanţei de fond se datorează în primul rând neelucidării situaţiei juridice a imobilului, faţă de care nu avea lămurită posesia, iar pe de altă parte, nelămuririi cadrului procesual, în raport de părţile faţă de care s-a descris raportul juridic dedus judecăţii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 276 din 13 martie 2003, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat în cauză rezultă că terenul situat în Bucureşti, în suprafaţă de 1380 mp a ieşit din patrimoniul reclamantului prin expropriere iar restul de 1100 mp, situat la aceeaşi adresă, a fost expropriat de la C.C. Instanţa de fond a motivat că preluarea terenului din patrimoniul reclamantului în cel al statului nu a avut un caracter abuziv, măsura exproprierii fiind permisă de cadrul legal existent la acea dată, art. 12 din Constituţia României din 1965 şi art. 475 C. civ., legea constituind una din modalităţile de dobândire a dreptului de proprietate, prin actul normativ de expropriere dispunându-se în acest sens. A mai reţinut instanţa că din raportul de expertiză administrat în cauză rezultă fără echivoc faptul că s-au efectuat în parte lucrările pentru a căror realizare s-a procedat la expropriere, fiind fără relevanţă juridică faptul că nu au fost finalizate şi că pe teren nu sunt edificate construcţii, clădiri sau căi de comunicaţie. Tribunalul a apreciat totodată că susţinerea reclamantului în sensul că în cuprinsul decretului de expropriere nu ar fi fost indicat corect şi concret numele său, este nefondată întrucât din adresa nr. 1624/1999 emisă de SC AVL Berceni SA rezultă în mod clar că exproprierea s-a efectuat pe numele foştilor proprietari B.I. (1380 mp) şi C.C. (1100 mp).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 365 din 10 septembrie 2003 a confirmat soluţia instanţei de fond, cu aceeaşi motivare.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul B.S., invocând motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul B.S. a criticat hotărârea instanţei de apel susţinând că în mod greşit s-a reţinut că exproprierea şi-a atins scopul în condiţiile în care este de notorietate că obiectivul, Amenajarea L.V., nu a fost finalizat, în prezent terenul fiind liber de construcţii, nedovedindu-se afectaţiunea publică a acestuia, în zonă neexecutându-se nici o lucrare de mai bine de 10 ani, şi mai mult decât atât, nici una din lucrările efectuate până în prezent neafectând, în vreun fel, proprietatea sa.
A mai susţinut reclamantul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că exproprierea nu a avut un caracter abuziv, ea fiind făcută cu însăşi încălcarea prevederilor Constituţiei din 1965 cât timp nu s-a făcut cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
O altă critică a vizat faptul că în mod greşit instanţa a reţinut că din terenul în litigiu autorul său ar fi vândut o parte (1100 mp) printr-un înscris sub semnătură privată, rămânând în proprietatea acestuia numai 1380 mp, întrucât la data încheierii respectivei convenţii de vânzare-cumpărare cât şi în prezent, forma autentică era şi este prevăzută ca o condiţie ad validitatem, sub sancţiunea nulităţii absolute.
Recursul este fondat şi va fi admis în sensul şi pentru considerentele care succed.
Potrivit prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra punctelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin această prevedere legală se dă putere hotărârii pronunţate de instanţa de recurs numai cu privire la problemele de drept rezolvate iar nu şi celor de fapt asupra cărora instanţa care judecă fondul după casare are dreptul de apreciere.
Ceea ce sunt, însă, obligatorii pentru instanţa de fond după casare, cu privire la faptele procesului, sunt numai indicaţiile cu privire la necesitatea lămuririi anumitor împrejurări de fapt şi la administrarea de probe.
Această concluzie se impune pentru că indicaţiile instanţei de casare atrag atenţia instanţei care rejudecă fondul asupra încălcării săvârşite cu ocazia judecăţii anterioare şi asupra necesităţii de a se lămuri alte împrejurări de fapt prin administrarea de noi probe în vederea pronunţării unei soluţii temeinice şi legale.
În speţă, reţinând că adresele emise de Primăria sectorului 4 şi SC A.V.L. Berceni SA, depuse la dosarul nr. 3272/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, nu cuprind menţiuni referitoare la titlul cu care este deţinut în prezent imobilul şi nu precizează cine are posesia acestuia şi cu ce regim juridic, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia civilă nr. 1674 din 24 aprilie 2002 a desăvârşit un prim ciclu procesual şi a trimis cauza pentru rejudecarea fondului dând îndrumări în sensul de a se clarifica situaţia juridică a terenului a cărui retrocedare s-a solicitat, în sensul determinării exacte a suprafeţei, raportată la regimul juridic şi de a se lămuri cadrul procesual în raport de părţile faţă de care s-a descris raportul juridic dedus judecăţii.
Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei în cel de-al doilea ciclu procesual reiese însă că instanţele nu s-au conformat îndrumărilor date prin această decizie de casare, nefiind lămurită situaţia de fapt deşi concludenţa probelor suplimentare reieşea din aspectele relevate în decizia de casare.
Astfel cauza a fost rejudecată în baza aceluiaşi probatoriu, fără ca la dosar să fie depuse decretul prin care terenul în litigiu a fost expropriat şi anexa la acest decret, instanţa considerând că adresa emisă de SC AVL Berceni SA la 3 iunie 1999 (fila 12 dosar nr. 3272/2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă) potrivit căreia „terenul din str. C. a fost expropriat cu Decretul L.V., poz. 445, foşti proprietari: C.C. teren în suprafaţă de 1100 mp şi B.I. teren în suprafaţă de 1380 mp” este suficientă şi poate suplini lipsa actului normativ prin care s-a dispus exproprierea. Aceasta în pofida faptului că prin decizia de casare respectivul înscris a fost nominalizat ca fiind neconcludent pentru stabilirea titlului cu care e deţinut imobilul şi a regimului juridic pe care îl are în prezent şi pentru determinarea celui/celor ce îl au în posesie.
Este de reţinut, de altfel, că din nici unul din înscrisurile administrate ca probă nu rezultă care este numărul şi anul emiterii acestui decret, pentru invocarea acestuia
folosindu-se termenul generic „Decretul L.V.”, iar pentru terenul în litigiu „poziţia 445 din acest decret”, doar în raportul de expertiză menţionându-se că „exproprierea imobilului în cauză a avut ca obiectiv realizarea investiţiei, Amenajarea L.V., afirmaţie preluată de instanţa de fond.
Stabilirea regimului juridic al terenului în litigiu prin identificarea precisă a actului normativ în baza căruia acesta a fost expropriat precum şi a părţilor faţă de care s-a descris regimul juridic dedus judecăţii se impunea cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 46512/11533 din 7 iulie 2003 (fila 13 dosar nr. 137/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă) emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Patrimoniu Evidenţă Proprietăţi cadastru rezultă că în evidenţele cadastrale întocmite pe bază de declaraţii în 1986 imobilul care a avut adresa poştală „C.V. ,sector 4” este înscris cu suprafaţa de 2234 mp teren din care 70,00 mp construcţii proprietate particulară, cu posesori de parcelă la data întocmirii evidenţelor B.I. şi C.C. şi că, ulterior, conform H.G. nr. 556 din 17 mai 1990 privind plata unor despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în Bucureşti, au fost înscrişi în anexa 26 a hotărârii, la poz. 445, ca fost proprietar C.C. cu teren în suprafaţă de 661 mp din care 70,12 mp construcţii, pe adresa C.V. iar la poziţia 446, ca fost proprietar, L.S., cu teren în suprafaţă de 1300 mp, din care 79,16 mp construcţii, pe adresa C.V. Se observă aşadar că în acest înscris nu se face deloc vorbire despre aşa zisul „Decret L.V.”.
Aşa fiind, rezultă cu evidenţă că în lipsa identificării exacte a actului în temeiul căruia se susţine că s-ar fi făcut exproprierea, instanţa nu putea stabili regimul juridic al terenului în litigiu, aşa cum a primit îndrumări prin decizia de casare şi nu putea verifica, exclusiv în baza probatoriului administrat în primul ciclu procesual, dacă scopul pentru care a fost edictat a fost atins prin lucrările ce s-au efectuat, dar nu s-au finalizat.
Cu privire la acest aspect este de remarcat, de altfel şi interpretarea diametral opusă pe care instanţele care au judecat litigiul în cele două cicluri procesuale au dat-o concluziilor singurei expertize administrată în cauză, aceea întocmită de expert C.A..
Astfel, în timp ce instanţele care au judecat cauza în primul ciclu procesual au reţinut că terenul poate fi retrocedat reclamantului întrucât obiectivul pentru care a fost expropriat nu a fost realizat, fiind liber de construcţii, instanţele din al doilea ciclu procesual, au reţinut, în baza concluziilor aceleiaşi expertize (filele 65- 71 din dosarul nr. 3272/2000 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă), că, dimpotrivă, rezultă fără echivoc faptul că s-au efectuat în parte lucrările pentru a căror realizare s-a procedat la expropriere, terenul în litigiu fiind afectat de acestea, aşa încât scopul exproprierii a fost atins.
O explicaţie a acestei situaţii ar constitui-o împrejurarea că, deşi expertul a identificat lucrările ce au fost edificate, acesta nu a precizat dacă, în raport cu natura şi complexitatea lor, pot fi socotite ca făcând parte din categoria celor care definesc scopul exproprierii ca fiind atins, fiind în concordanţă cu acesta sau dacă, dimpotrivă, sunt lucrări de mică anvergură ce nu pot fi considerate obstacole în calea retrocedării terenului prin neîndeplinirea scopului exproprierii.
Un lucru e cert însă: din concluziile expertizei administrate rezultă că lucrările identificate de expert au fost abandonate şi că o parte din foştii proprietari şi-au reconstituit dreptul de proprietate în zonele limitrofe terenului în litigiu.
Cum instanţa investită cu rejudecarea fondului nu s-a conformat îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiţie şi nu a dispus, din oficiu, administrarea oricăror altor probe pentru a clarifica împrejurările de fapt la care s-a făcut referire în decizia de casare, recursul va fi admis, decizia instanţei de apel va fi casată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, instanţa de trimitere va răspunde şi celorlalte apărări invocate de reclamant în recurs şi va avea în vedere că, pentru o corectă evaluare şi elucidare a situaţiei de fapt, se impune cu necesitate, pe lângă administrarea probei cu înscrisuri şi administrarea unei noi expertize care să răspundă aspectelor relevate.
Totodată, prin expertiza ce se va administra urmează să se verifice dacă pe terenul în litigiu există canale subterane, specifice lucrărilor de amenajare a lacului şi dacă, în afara lucrărilor ce au fost identificate la data efectuării primei expertize (30 noiembrie 2000) există altele noi. Util în soluţionarea justă a cauzei ar fi totodată să se verifice dacă s-a făcut o nouă declaraţie de expropriere în conformitate cu scopul exproprierii şi obiectivul stabilit şi dacă a existat sau există o motivare privind sistarea lucrărilor începute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.S. împotriva deciziei civile nr. 365 din 10 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7648/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7123/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
