ICCJ. Decizia nr. 7144/2004. Civil. Pretenţii - reactualizare valoare taxe vamale nedatorate, dobanzi legale, restituire accize nedatorate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7144
Dosar nr. 12466/2004
Şedinţa publică din 15 decembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 42 din 3 februarie 2003, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC V. T. România SA Arad şi a obligat pe pârâta D.G.V. (devenită între timp A.N.V.) la plata următoarelor sume:
I. 6.242.235.542 lei, reprezentând actualizarea taxelor vamale achitate şi nedatorate;
II. 8.731.065.226 lei, reprezentând dobânzi legale la suma de mai sus;
III. 299.126.965 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în litigii anterioare ocazionate de perceperea unor taxe vamale nedatorate;
IV. 506.575.934 lei, reprezentând accize nedatorate de achitat ca urmare a încadrării tarifare vamale greşite.
S-a respins acţiunea pentru restul pretenţiilor, cât şi împotriva pârâţilor D.R.V.I. Arad şi B.V. Arad.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 317.605.394 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în perioada 23 iunie 1999 – 18 iulie 2000 reclamanta a importat tutun tăiat în temeiul unor autorizaţii pentru regim de perfecţionare pasivă eliberate la 29 ianuarie 1999 şi 25 ianuarie 2000, încadrarea tarifară declarată fiind 24.03., astfel că reclamanta a achitat pârâtei taxe vamale în cuantum de 6.408.878.410 lei.
Prin adresa nr. 39.504 din 29 noiembrie 1999 D.G.V. a stabilit că încadrarea tarifară a tutunului tăiat importat este 24.01., motiv pentru care D.R.V.I. Arad a aprobat la 27 iulie 2000 modificarea încadrării tarifare în documentaţia de import cu poziţia tarifară 24.01.
Cu toate că autorităţile vamale au recunoscut încadrarea tarifară greşită şi au rectificat-o în consecinţă, ele au respins solicitarea reclamantei de restituire a taxelor vamale achitate nedatorat, astfel că prin sentinţa civilă nr. 242 din 3 iulie 2001, Curtea de Apel Timişoara, în contencios administrativ, a anulat actele emise de pârâtă pe care a obligat-o la restituirea taxelor încasate nedatorat. Sentinţa Curţii de Apel Timişoara a rămas irevocabilă la 4 decembrie 2002 când Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul pârâtei.
S-a reţinut că faptul pârâtei de a încadra produsul importat de reclamantă în mod eronat la poziţia 24.03. şi care a determinat încasarea unor taxe vamale nedatorate, constituie un fapt ilicit în sensul prevăzut de art. 998 şi art. 999 C. civ. Aceasta a produs reclamantei un prejudiciu care obligă pe pârâtă să o despăgubească. Tot fapt cauzator de prejudicii, săvârşit cu vinovăţie, îl constituie şi refuzul restituirii taxelor vamale încasate peste valoarea legal datorată, precum şi dobânzile legale la suma de 6.408.878.410 lei, valoarea accizelor plătite, dar nedatorate, ca şi cheltuielile de judecată suportate de reclamanta în litigiile purtate în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamanta SC V. T. România SA Arad şi de pârâta D.G.V. (A.N.V.) au fost admise de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 162 din 5 noiembrie 2003, a schimbat în tot hotărârea tribunalului, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata următoarelor sume:
I. 6.115.782.556 lei, reprezentând taxe vamale actualizate, achitate nedatorat;
II. 8.591.098.033, reprezentând dobânzi legale la suma de mai sus;
III. 506.575.373. lei, reprezentând accize nedatorate ca urmare a încadrării tarifare vamale greşite.
IV. 299.126.965 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în litigii anterioare ocazionate de perceperea unor taxe vamale nedatorate;
V. 6.030.619.874 lei, reprezentând profit nerealizat pentru perioada 4 iunie 1999 – 17 iulie 2000;
VI. 131.905.928 lei, reprezentând actualizarea majorărilor de întârziere achitate bugetului de stat.
VII. 4.518.494.609 lei, reprezentând actualizarea diferenţelor de curs valutar achitate furnizorilor externi.
A fost respinsă în rest acţiunea, inclusiv faţă de pârâtul B.V. Arad.
A fost obligată pârâta la plata sumei de 441.352.784 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere concluziile noului raport de expertiză contabilă întocmit de un număr de trei experţi (filele 73 – 90 dosar de apel).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.V. (a cărei denumire a fost înlocuită cu A.N.V., potrivit art. VII din OUG nr. 90/2003), prin D.R.V.I. Arad, care a formulat următoarele motive de casare: actualizarea sumei reprezentând taxe vamale achitate nedatorat trebuia cerută odată cu acţiunea principală exercitată în contencios administrativ, astfel că cererea din prezentul dosar este tardivă; dobânzile nu sunt datorate şi oricum ele nu pot fi cerute concomitent cu actualizarea creanţei din care decurg, ci pot fi cerute în momentul pronunţării hotărârii, când suma devine lichidă şi exigibilă; profitul nerealizat, majorările de întârziere şi actualizarea diferenţelor de curs valutar nu reprezintă prejudiciu cert, direct şi imediat; pârâta nu datorează cheltuieli de judecată avansate de reclamantă deoarece nu este în culpă pentru că a atacat sentinţa Curţii de Apel Timişoara la Curtea Supremă de Justiţie; nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate dintre sumele actualizate şi profitul nerealizat în sensul că lipsa disponibilităţilor băneşti să se fi datorat, exclusiv, plăţii taxelor vamale.
Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele care succed:
Autoritatea de lucru judecat dedusă din sentinţa civilă nr. 242 din 3 iulie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, hotărâre irevocabilă, necontestată de părţile în litigiu, relevă că din vina autorităţii vamale, pârâtă în proces, reclamanta a suportat plata fără cauză legitimă a sumei de 6.115.782.556 lei, situaţie determinată de un delict civil, reclamanta fiind lipsită de disponibilităţi băneşti, consecinţă a achitării nedatorate a taxelor vamale.
Drept urmare, potrivit expertizelor judiciare efectuate în cauză, reclamanta a suportat în mod direct, previzibil şi imprevizibil, deprecierea creanţei prin inflaţie şi instabilitate monetară, plata unor majorări de întârziere pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, reactualizarea diferenţelor de curs valutar (în cazul furnizărilor externi) şi nerealizarea profitului comercial (fila 80 dosar apel – concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de cei trei experţi judiciari).
Întrucât consecinţele arătate au determinat pagubele riguros şi exact cuantificate de experţii judiciari şi întrucât pe tărâmul răspunderii civile delictuale reparaţia prejudiciului trebuie să fie integrală, cu temei instanţa de apel a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă să repare aceste prejudicii materiale.
Este adevărat că regula statornicită de art. 1088 C. civ. prevede că în cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât dobânda legală. Această regulă, aplicabilă în principiu obligaţiilor contractuale, suferă numeroase excepţii reglementate expres [art. 1088 alin. (1) C. civ.] sau deduse din convenţia părţilor. Răspunderea delictuală fiind însă integrală, logic şi firesc, dacă prejudiciul nu are acoperire în dobânda legală, există posibilitatea obligării debitorului la plata şi a altor daune cauzate prin însuşirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul reparaţiei. Invers, dacă plata acestor daune acoperă dobânda legală aferentă, ar fi în just să fie acordată separat, încă odată, prin aplicarea art. 1088 alin. (1) C. civ.
De aceea, în speţă, cu temei instanţele, făcând aplicaţiunea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, au apreciat că dobânda legală nu acoperă prejudiciul şi, în consecinţă, au procedat la evaluarea judiciară a acestuia, acoperind în întregime atât pierderea suferită de reclamantă (damnum emergens), cât şi beneficiul de care a fost lipsită (lucrum cessans).
Instanţele au greşit însă, violând regula bis eadem dicere ridiculum est, prin a hotărî că sunt debite atât sumele reprezentând indexarea creanţei depreciate, cât şi dobânzile legale. În realitate, paguba suferită de reclamantă îşi are acoperire în daunele – interese rezultate din reevaluarea creanţei depreciate, fiind de neconceput ca aceste daune să cuprindă şi dobânda legală. Cel mult, dacă creanţa depreciată era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea pagubei, putea fi indexată doar dobânda, fără a mai fi cu putinţă, ca separat şi prin cumul, să fie reevaluată şi creanţa.
În considerarea celor ce preced, dispoziţia instanţei de apel privind plata sumei de 8.591.098.033 lei dobânzi aferente, se verifică a fi nelegală, considerente pentru care, prin admiterea recursului declarat de pârâtă, va fi înlăturată, urmând ca celelalte dispoziţii ale deciziei recurate să fie menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.N.V. prin D.R.V. Arad împotriva deciziei nr. 162 din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează în parte Decizia recurată în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 8.591.098.033 lei reprezentând dobânzi.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7226/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7056/2004. Civil → |
|---|
