ICCJ. Decizia nr. 7284/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamantul F.Z.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 24.300 dolari SUA reprezentând despăgubiri pentru perioada în care a fost arestat pe nedrept, respectiv suma de 150 dolari SUA pentru fiecare din cele 152 zile de arest, 21.050 dolari SUA reprezentând despăgubiri pentru perioada în care s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi teritoriul României, respectiv 50 de dolari pentru fiecare dintre cele 421 de zile, 1 miliard lei reprezentând despăgubiri pentru nerealizarea veniturilor din comerț a SC F.I. SRL, 1 miliard de lei daune morale, cauzate de suferințele provocate de starea de detenție nelegală și de măsura de a nu părăsi teritoriul României și 45.000.000 lei cheltuieli de judecată în procesul penal. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 504,art. 505 și art. 506 C. proc. pen., reclamantul a arătat că prin rechizitoriul nr. 1698/P din 8 octombrie 1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, fiind arestat preventiv de la 18 august 1999 până la 26 ianuarie 2000, când Judecătoria Târgu-Mureș a dispus prin încheiere, revocarea acestei măsuri și înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, dispunând și suspendarea dreptului de folosire a pașaportului.
Reclamantul a învederat că prin sentința penală nr. 508 din 28 martie 2001 a Judecătoriei Sibiu, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea sa pentru două infracțiuni de tăinuire, prevăzute de art. 221 C. pen., sentința rămânând definitivă prin neexercitarea căilor de atac.
Reclamantul a susținut că ancheta, starea de arest și interdicția de a nu părăsi localitatea, i-au cauzat mari traume și pagube materiale.
Astfel, a arătat reclamantul că, la înmormântarea tatălui său a participat îmbrăcat în haine de pușcăriaș, iar în urma acțiunii de divorț intentate de soția sa a pierdut custodia copilului, neputându-se apăra corespunzător.
Ca urmare a stării de arest, i-a fost afectată imaginea personală, iar veniturile rezultate din afaceri au scăzut considerabil.
Prin sentința civilă nr. 394 din 11 iulie 2002, Tribunalul Sibiu a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4408/2002.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 441 din 7 iulie 2003, a admis în parte acțiunea reclamantului dispunând obligarea pârâtului la 100.000.000 lei reprezentând daune morale cauzate de starea de detenție și de măsura obligării de a nu părăsi localitatea, precum și la 30.000.000 lei cheltuieli de judecată. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada despăgubirilor materiale solicitate, cu motivarea că pentru sumele în dolari acesta nu a prezentat nici o bază de calcul.
Instanța a mai reținut că reclamantul nu a dovedit nici diminuarea sau nerealizarea veniturilor de către SC F.I. SRL pe perioada arestului său preventiv, perioadă în care problemele societății comerciale au fost preluate de tatăl său, care avea calitatea de asociat.
Tribunalul a reținut de asemenea, că nici decesul tatălui reclamantului și nici încredințarea fiului acestuia către mamă, evenimente regretabile, nu pot fi puse pe seama stării de arest, fiind însă de necontestat faptul că arestarea pe nedrept a avut consecințe morale deosebite și îl îndreptățește pe reclamant să pretindă despăgubiri Statului Român.
în consecință, tribunalul a apreciat că suma de 100.000.000 lei reprezintă o sumă rezonabilă în raport cu suferințele reclamantului, reținând că sumele pretinse prin acțiune sunt exagerate față de condițiile desfășurării procesului penal.
Prin decizia nr. 532 din 27 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice. Prin aceeași decizie a fost admis apelul reclamantului, a fost schimbată în parte sentința, majorându-se cuantumul daunelor morale la 200.000.000 lei. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în ceea ce privește apelurile declarate de pârâți, că existența prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamant este evidentă și că suma acordată cu titlu de despăgubiri morale, nu poate conduce la concluzia că s-ar da naștere la o îmbogățire fără just temei.
în ceea ce privește apelul reclamantului, instanța a reținut că suma acordată cu titlu de daune morale de instanța de fond nu constituie o reparație suficientă a prejudiciului moral cauzat acestuia prin aplicarea măsurilor preventive, respectiv a arestului preventiv pe o durată de 162 de zile și a măsurii de a nu părăsi localitatea, pe o durată de 421 de zile.
Criticile reclamantului, vizând neacordarea de către prima instanță a despăgubirilor materiale pentru perioada cât acesta a fost arestat preventiv și pentru aceea în care a avut interdicție de a părăsi teritoriul României, au fost apreciate ca neîntemeiate de instanța de apel.
Neîntemeiată a fost apreciată și critica privind neacordarea de către prima instanță a cheltuielilor efectuate în procesul penal, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada acestora.
împotriva acestei decizii au declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și F.Z.G.
în recursul său, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc . civ., susținând în esență că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a acorda în temeiul art. 504 C. proc. pen., despăgubiri morale, care conduc la îmbogățirea fără justă cauză. Cu privire la cuantumul despăgubirilor, recurentul susține că față de probatoriul administrat în cauză, acesta apare nejustificat de mare, în condițiile în care reclamantul nu a mai produs probe noi, care să vină în dovedirea susținerilor sale.
Reclamantul invocă în motivarea recursului declarat, prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc . civ.
Prin primul motiv de recurs, reclamantul susține că instanța, în ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate, s-ar fi putut orienta spre acordarea unei sume reprezentând cel puțin salariul minim pe economie pe întreaga perioadă în care i-au fost îngrădite drepturile fundamentale.
Referindu-se la capătul de cerere privind acordarea sumei de 1 miliard de lei, reprezentând paguba suferită pentru nerealizarea veniturilor din activitatea de comerț, reclamantul arată că probele administrate, constând în bilanțuri și expertize contabile, erau de natură să formeze convingerea instanței asupra realității prejudiciului, aceasta putând cel mult să cenzureze cuantumul prejudiciului și nicidecum să-l considere nedovedit.
Cu referire la daunele morale, reclamantul susține că față de situația de fapt, se impune ca instanța de apel să i le acorde în cuantumul de 1 miliard de lei și nu de 200.000.000 lei.
Prin cel de al doilea motiv de recurs reclamantul critică hotărârea și pentru faptul că nu i-au fost acordate cheltuielile avocațiale în sumă de 45.000.000 lei, ocazionate de procesul penal, deși la dosar există o dovadă în acest sens, eliberată de cabinetul de avocatură care i-a asigurat apărarea.
Mai susține reclamantul că în mod greșit Curtea de Apel București nu i-a acordat cheltuielile de judecată în sumă de 30.000.000 lei, solicitate pentru reprezentarea sa în fața acestei instanțe.
Cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată că susținerile acestuia nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc . civ., invocate prin declarația de recurs.
Astfel, potrivit acestui text de lege, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Or, reclamantul nu formulează critici care să privească aplicarea greșită sau încălcarea vreunei dispoziții legale.
Criticile care privesc cuantumul daunelor materiale și morale acordate, vizează greșita apreciere a probelor, astfel că acestea nu permit încadrarea în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, aprobată prin Legea nr 195/2004. După abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., criticile privind elemente care țin de aprecierea probatoriului administrat în cauză nu mai pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.
Critica privitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia procesului penal poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc . civ.
într-adevăr, așa cum susține recurentul, din adeverința eliberată de cabinetul individual de avocatură U.N. din 7 mai 2002, aflată la fila 67 a dosarului nr. 2892/2002 al Tribunalului Sibiu, rezultă că reclamantul a achitat suma de 45.000.000 lei, cu titlu de onorariu avocațial, în vederea asigurării apărării în dosarul penal nr. 6736/2000 al Judecătoriei Sibiu. Asupra acestui act, instanța de apel, care a reținut că nu s-a făcut dovada cheltuielilor pretinse, a omis să se pronunțe, iar cheltuielile efectuate constituie un prejudiciu produs reclamantului.
Critica vizând neacordarea de către instanța de apel a cheltuielilor de judecată pentru reprezentarea reclamantului în fața acestei instanțe nu poate fi primită, întrucât omisiunea instanței de a se pronunța asupra unei cereri nu mai constituie motiv de recurs.
înainte de modificarea art. 304 pct. 6 C. proc . civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, acest motiv de recurs cuprindea și cazul referitor la nepronunțarea instanței asupra unui capăt de cerere.
Prin O.U.G. nr. 138/2000, acest motiv de recurs a fost eliminat, deoarece textul privește numai cazurile în care s-a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
în privința recursului declarat de pârât, critica privitoare la faptul că în temeiul art. 504 C. proc. pen. nu se puteau acorda despăgubiri morale, care duc la îmbogățirea fără justă cauză, face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Corect prin hotărârea atacată s-a reținut că temeiul de drept al acordării daunelor morale îl constituie dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., text care nu distinge între daunele materiale și morale, iar despăgubirile acordate pentru repararea daunei produse prin atingerea unor valori ce se referă la sentimente, cinste, demnitate și onoare, cum este cazul în speță, nu constituie îmbogățire fără justă cauză.
Criticile formulate de pârât care privesc cuantumul despăgubirilor, raportat la probatoriul administrat, în cauză, nu fac posibilă încadrarea în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece aceste susțineri ca și cele făcute de reclamant în dezvoltarea primului motiv de recurs, au semnificația unei erori în care s-ar fi aflat instanța în stabilirea situației de fapt, datorită aprecierii greșite a probelor.
Pentru considerentele ce preced, a fost admis recursul declarat de reclamant și a fost casată în parte decizia atacată, în sensul obligării pârâtului și la plata sumei de 45.000.000 lei daune reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în procesul penal, ce va fi actualizată la momentul plății, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant legal al Statului Român a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7300/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7286/2004. Civil → |
|---|
