ICCJ. Decizia nr. 7300/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București reclamantul N.M., autorul brevetului de invenție nr. 84815/1984 intitulat "Procedeu și aparat pentru recuperarea căldurii și a particulelor în suspensie din medii fluide gazoase în temperaturi ridicate" a chemat în judecată pârâții SC R. SA Pleașa și I.C.I.M. solicitând obligarea acestora la plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a aplicării invenției.
Astfel de la SC R. SA Pleașa a pretins suma de 210.036.650 lei cu titlu de obligație fixă de plată plus indexările și dobânzile aferente până la plata efectivă, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile art. 61 și art. 66 din Legea nr. 64/1991 și Regula nr. 53 din H.G. 152/1992, iar de la I.C.I.M. a pretins 613.160 lei cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 26 octombrie 1990- 1 septembrie 1991, plus indexările și dobânzile aferente, invocând în drept pct. 8 din Anexa 2 pct. 1 a H.G. 152/1992.
Prin sentința civilă 213 din 18 martie 1998 Tribunalul București, secția a III-a civilă, în urma expertizei efectuate în cauză, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta SC R. SA Pleașa să-i plătească 242.361.350 lei. Acțiunea a fost respinsă față de I.C.I.M. deoarece invenția nu s-a aplicat în această unitate.
împotriva sentinței au declarat apel reclamantul N.M. și pârâta SC R. SA Pleașa.
Reclamantul a criticat sentința arătând că instanța a omis să adauge la suma fixă indexările și dobânzile cerute față de SC R. SA Pleașa, iar respingerea acțiunii față de pârâtul I.C.I.M. s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Anexa 2 pct.1 a H.G. 152/1992, al cărui salariat a fost în perioada 1990-1991.
Apelul pârâtei SC R. SA Pleașa privește următoarele aspecte:
- nesocotirea dreptului la apărare al societății, în ședința de la 19 februarie 1996 instanța a respins fără nici o motivare cererea acesteia de amânare pentru angajarea altui apărător;
- încălcarea prevederilor art. 208 C. proc. civ. deoarece societatea nu a fost convocată la efectuarea expertizei;
- nu s-a confirmat identitatea brevetului de invenție invocat de reclamant cu procedeul aplicat în cadrul societății;
- suma la care a fost obligată societatea nu are un fundament real, impunându-se efectuarea altei expertize.
Apelurile au fost admise prin decizia civilă nr. 77 A din 30 mai 1997 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, sentința atacată a fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Reclamantul a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel arătând că aceasta s-a pronunțat asupra cuantumului sumei fixe de plată acordată la fond și că, în mod greșit s-a respins cererea față de I.C.I.M. care trebuie să-i plătească diferențele de salariu și indemnizațiile pentru gradul principal, de la orice loc de muncă, de vreme ce invenția a fost aplicată în economia națională.
Prin decizia civilă 1759 din 8 aprilie 1998 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul ca nefondat.
S-a reținut că instanța de apel a admis motivul referitor la omisiunea acordării dobânzilor și indexărilor cerute față de SC R. SA Pleașa.
S-a mai reținut că întinderea drepturilor bănești cuvenite reclamantului și nivelul dobânzilor vor fi rezolvate cu ocazia rejudecării pe baza unei noi expertize.
Motivul de recurs privind obligarea I.C.I.M. la plata drepturilor salariale s-a considerat nefondat deoarece în cauză nu sunt aplicabile prevederile pct. 8 din Anexa 2 pct. 1 din H.G. 152/1992.
în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. 2273/1998.
S-a efectuat o nouă expertiză care a concluzionat că pârâta SC R. SA Pleașa a aplicat invenția și că aceasta îi datorează inventatorului suma de 39.422.401.000 lei, iar I.C.I.M. 117.089.000 lei.
Prin sentința civilă nr. 1012 din 5 octombrie 2000 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, deoarece acesta nu a făcut proba identității celor 2 instalații, respectiv a celei cuprinse în brevetul de invenție nr. 84815 din 15 februarie 1984 și a celei descrise în brevetul nr. 69427/1979 pe care pârâta SC R. SA susține că o are în exploatare.
împotriva sentinței a declarat apel reclamantul pentru următoarele motive:
- tribunalul nu a respectat prevederile art. 315 C. proc. civ.;
- în mod greșit s-a reținut că SC R. SA nu a aplicat invenția;
- în mod greșit s-a înlăturat expertiza în cauză;
- expertul nu a comparat cele 2 invenții deoarece nu a avut ca obiect acest lucru;
- I.C.I.M. are obligația să-i plătească diferența de salariu și indemnizația pentru gradul profesional următor în conformitate cu dispozițiile Legii 64/1991 [art. 66 alin. (2)] și H.G. 152/1992.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă prin decizia civilă nr. 125 A din 7 martie 2002 a respins apelul ca nefondat.
Instanța de apel a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada identității invenției sale cu cea aplicată de SC R. SA Pleașa.
De asemenea, prin adresa 2763/II din 27 februarie 1984 a O.S.I.M. se arată că s-a acordat brevetul de invenție nr. 84816 autorului N.M. și că titular al invenției a fost C.C.S.I.T.E. Grivița Roșie. în această adresă nu se menționează că SC R. SA Pleașa a fost sau este titularul invenției 84815.
Noua expertiză nu a fost efectuată conform recomandărilor din decizia 77 din 30 mai 1997, iar reclamantul a refuzat permanent să prezinte descrierea invenției.
Instanța de fond a respectat deciziile instanței superioare, așa încât art. 315 C. proc. civ. nu a fost încălcat.
I.C.I.M. nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești solicitate deoarece în speță nu sunt aplicabile prevederile pct. 8 Anexa 2 partea I din H.G. 152/1992.
La data de 29 aprilie 2002 reclamantul a depus o cerere privind lămurirea, îndreptarea și completarea deciziei nr. 125 A din 7 martie 2002 a Curții de Apel București prin care se arată că Brevetul de invenție 69427/1979 nu a fost exploatat de SC R. SA Pleașa, că I.C.I.M. are calitate procesuală pasivă în baza contractului nr. 1481 din 24 octombrie 1991 încheiat între I.C.I.M. și C.I.N.U.S.S.A. Câmpulung având ca obiect invenția 84855/1984, obligația de plată în sarcina SC R. SA a fost corect stabilită prin expertiza din data de 26 iunie 1995.
Prin încheierea din data de 16 octombrie 2002 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare a deciziei nr. 125 A din 7 martie 2002 deoarece prin cererea formulată de petent se critică legalitatea hotărârii pronunțate, critici care nu pot fi analizate pe calea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 2811C. proc. civ.
Reclamantul a declarat recurs atât împotriva deciziei instanței de apel, cât și a încheierii din data de 16 octombrie 2002.
Recursul împotriva încheierii din 16 octombrie 2002 este întemeiat pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și privește următoarele aspecte:
- instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unei cereri conexe privitoare la drepturile inventatorului;
- instanța nu s-a pronunțat asupra cererii accesorii privind obligarea I.C.I.M. de a plăti inventatorului diferențele de salariu și indemnizațiile;
- instanța nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de apărare ale inventatorului.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 125 A din 7 martie 2003 este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc. civ. și privește următoarele aspecte:
- în rejudecare după casare instanțele au încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul că nu au ținut cont de concluziile noului raport de expertiză efectuat la data de 20 aprilie 2000;
- instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare ale inventatorului, respectiv înscrisurile anexate la cererea de apel (anexele 1, 4, 5);
- în mod nelegal instanța a ținut seama de actul nou depus de intimata SC R. SA Pleașa (descrierea invenției 69427/77) care a fost depus odată cu concluziile scrise;
- în mod nelegal instanța a respins capetele de cerere privind acordarea drepturilor bănești cuvenite inventatorului și obligarea intimatei I.C.I.M. de a plăti drepturile salariale.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Examinând recursul declarat împotriva încheierii din data de 16 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, Curtea constată că acesta vizează legalitatea și temeinicia deciziei pronunțată asupra fondului cauzei.
Instituția îndreptării erorilor materiale reglementată de art. 281 și urm. c. proc. civ. și-a găsit aplicarea în scopul remedierii acelor greșeli materiale care s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia ei.
Remedierea unor omisiuni vădite, cum sunt cele privitoare la nerezolvarea unor capete de cerere accesorii, prevăzută de art. 2812alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi folosită pentru îndreptarea greșelilor de judecată, adică pentru rectificarea soluțiilor greșite cu privire la unele capete de cerere.
Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 125 A din 7 martie 2002 Curtea reține următoarele:
Conform art. 1169 C. civ. cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Recurentul-reclamant, în ciuda numeroaselor termene acordate, nu a reușit să producă probe concludente ale afirmațiilor din acțiune, în sensul aplicării brevetului de către intimata-pârâtă SC R. SA Pleașa.
Mai mult, instanța de apel a reținut în considerentele deciziei că autorul invenției a refuzat în mod sistematic să prezinte descrierea acesteia, în vederea confirmării ei cu procedeul folosit de intimată, motivând că brevetul se află la O.S.I.M. în regim secret și punerea acestuia la dispoziția părților, ori acceptarea descrierii acesteia ar echivala cu încălcarea legii actuale de păstrare a secretului de stat.
Instanțele au înlăturat în mod corect concluziile raportului de expertiză deoarece acesta a fost efectuat în lipsa descrierii invenției, nefiind concludent în cauză.
Interpretarea dată de recurent potrivit căreia I.C.I.M. trebuie să-i plătească diferența de salariu și indemnizația pentru gradul profesional următor de la orice loc de muncă nu are suport legal. Textul invocat, pct. 8 din Anexa 2 Partea 1 din H.G. 152/1992 se referă la echivalentul bănesc al drepturilor legale cuvenite autorului invenției de la unitatea care a aplicat invenția, nu unitatea la care acesta a lucrat.
Față de aceste considerente recursurile sunt nefondate și au fost respinse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6239/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7284/2004. Civil → |
|---|
