ICCJ. Decizia nr. 7286/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 2615 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Vișeu de Sus a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâților C.V., C.I. și C.G., pe care i-a obligat să permită reclamantului trecerea pe drumul ce trece peste terenul proprietatea lor, situat în Vișeu de Sus, la locul numit “Strada Stejarului", cu piciorul și cu atelajele, din toamnă și până primăvara, inclusiv.
A obligat pe reclamant să participe la repararea drumului cu forță de muncă și a respins petitul privind ridicarea de către pârâți a porților de acces.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul are un teren situat în Vișeu de Sus, la locul numit “Strada Stejarului", care se învecinează cu terenul pârâților. Trecerea la terenul său se face peste terenul acestora, pe un drum folosit pentru accesul la locuințe. Terenul reclamantului nu are altă cale de acces la drumul public. S-a avut în vedere faptul că pârâții au declarat că sunt de acord ca reclamantul să treacă pe drum, din toamnă până în primăvară, cu obligarea acestuia cu bani la întreținerea și repararea drumului, ori de câte ori va fi nevoie.
Capătul de cerere privind ridicarea porților de acces a fost respins, cu motivarea că este obligația executorului judecătoresc de a înlătura obstacolele ce se află pe traseul drumului de trecere, activitatea de executare silită neconfundându-se cu interesul juridic al noțiunii de “a face".
Prin decizia civilă nr. 118/A din 22 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de reclamantul C.I.
Instanța de apel a reținut că reclamantul a solicitat să i se permită trecerea cu piciorul și căruța tot timpul anului, dar pentru că terenul este cultivat, în mod corect instanța a încuviințat servitutea doar pentru o perioadă a anului, limitând astfel pagubele ce s-ar putea produce.
De asemenea, în mod corect a fost obligat reclamantul să participe la repararea drumului cu forță de muncă, deoarece conform art. 630 C. civ., beneficiarul servituții trebuie să suporte toate lucrările necesare păstrării și folosirii ei.
S-a mai reținut că ridicarea porților de acces nu se justifică, fiind vorba despre niște porți improvizate, la a căror deschidere are acces și reclamantul.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamantul C.I.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată, în esență, că decizia este nelegală deoarece terenul proprietatea sa este înfundat și trebuie să beneficieze de servitute pe toată durata anului, așa cum beneficiază și alte persoane.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 316 C. civ., “Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona."
Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că pârâții nu contestă susținerea reclamantului în sensul că proprietatea acestuia este un loc înfundat, fără ieșire la calea publică. Ei au fost de acord ca reclamantul să beneficieze de servitutea de trecere pe terenul lor pe o perioadă determinată a anului, din toamnă până în primăvară, cu obligarea lui să suporte cheltuielilor necesare întreținerii drumului de trecere.
în soluțiile pronunțate, instanțele au avut în vedere această poziție constantă a pârâților, curtea de apel reținând, în plus, că acordarea servituții de trecere în tot timpul anului este de natură a aduce prejudicii culturilor agricole ale proprietarilor fondului aservit.
Or, prin hotărârile pronunțate, instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 616 mai sus citat dar și a art. 620 C. civ. care prevede că servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea altui imobil, având un alt proprietar.
Rațiunea celor două texte de lege este dată de faptul că, în situația unei proprietăți fără ieșire la calea publică, se permite o limitare a dreptului de proprietate a celui pe proprietatea căruia urmează a se constitui servitutea, limitarea urmărind un scop legitim, și anume exercitarea dreptului de proprietate asupra locului înfundat.
Acordarea servituții de trecere doar pe o perioadă determinată din an reprezintă o limitare nejustificată și disproporționată a dreptului de proprietate a reclamantului, care nu și-ar putea exploata fondul său în perioada de vară.
Este obligația impusă de lege ca trecerea să se facă prin locul ce ar pricinui cele mai reduse pagube proprietarului fondului aservit, iar în situația în care, prin modul de exercitare a dreptului de trecere, s-ar pricinui daune, art. 616 C. civ. obligă la reparații pe cel care le produce.
Prin urmare, față de cele mai sus expuse, înalta Curte, conform art. 312,art. 314 C. proc. civ., a admis recursul, a casat în tot decizia curții de apel și în parte sentința judecătoriei, obligând pârâții să-i permită reclamantului și să respecte trecerea în tot cursul anului, lăsând liberă calea de acces către proprietatea sa, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7284/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7239/2004. Civil → |
|---|
