ICCJ. Decizia nr. 7324/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7324
Dosar nr. 19160/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 9 august 2001 în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 M.Ş.M. a solicitat Primăriei oraş Videle despăgubiri în echivalentul terenului în suprafaţă de 50 ari situat în Videle.
Cu motivarea că primăria notificată nu a soluţionat cererea în termenul legal de 60 de zile, M.Ş.M. a chemat în judecată la 16 august 2002 pe pârâtele Primăria oraşului Videle şi Prefectura judeţului Teleorman solicitând a fi obligate la plata despăgubirilor cerute prin notificare.
Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 185 din 15 martie 2004, prin care a admis acţiunea introdusă de reclamantul M.M. împotriva pârâtelor Primăria Videle şi Prefectura judeţului Teleorman şi a obligat pe pârâte să emită o decizie motivată privind soluţionarea notificării reclamantului.
În motivarea hotărârii, tribunalul a reţinut că reclamantul a notificat pe pârâta Primăria Videle, că aceasta nu a emis decizie sau dispoziţie motivată încălcând obligaţia instituită prin art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel încât se impune obligarea pârâtelor de a se conforma legii.
Apelurile declarate de reclamantul M.M. şi de pârâta Prefectura judeţului Teleorman au fost admise prin Decizia civilă nr. 233/A din 13 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, care a anulat sentinţa primei instanţe şi a reţinut cauza spre rejudecare.
Aceeaşi instanţă a pronunţat Decizia civilă nr. 713/A din 24 iunie 2004, prin care a admis acţiunea introdusă de reclamant şi a obligat pe pârâte să emită decizie (dispoziţie) motivată privind soluţionarea notificării formulate de reclamant potrivit Legii nr. 10/2001, cu motivarea că în condiţiile în care cererea obiect al notificării nu a fost soluţionată prin emiterea unei dispoziţii sau decizii, cererea nu poate fi soluţionată direct de către instanţa de judecată pentru că s-ar eluda prevederile Legii nr. 10/2001.
Reclamantul M.M. a declarat recurs invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Şi pârâta Prefectura judeţului Teleorman a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând recursurile, reclamantul a susţinut că nu există nici un text de lege care să-i interzică accesul direct la justiţie în cazul în care instituţia notificată nu a rezolvat cererea în termenul legal, iar pârâta a susţinut, printre altele, că instanţele au acordat ceea nu s-a cerut, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prin prisma motivelor de mai sus, recursurile sunt întemeiate.
Astfel, instanţele au dat ceea ce reclamantul nu a cerut, dat fiind că prin acţiune s-a solicitat acordarea de despăgubiri de către instanţa de judecată, iar prin hotărârile primei instanţe şi a instanţei de apel (dată după reţinerea cauzei spre rejudecare) s-a dispus obligarea pârâtelor să emită decizie sau dispoziţie motivată.
Ori, prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., s-a instituit obligaţia judecătorilor de a hotărî în toate cazurile numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Totodată, instanţa de apel a statuat greşit în sensul inadmisibilităţii acţiunii în lipsa deciziei sau a dispoziţiei motivate, întrucât, deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată prin notificare, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa instanţei competente pe considerentul că asemenea cerere ar fi inadmisibilă, absenţa răspunsului la notificare având valoarea unui refuz care trebuie cenzurat judecătoreşte, numai astfel realizându-se caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, se impunea ca instanţele să examineze fondul cauzei, ceea ce determină admiterea recursurilor potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea tuturor hotărârilor pronunţate [art. 312 alin. (2) C. proc. civ.) şi, în temeiul art. 312 alin. (5) cu observarea noului conţinut al art. 297 alin. (1) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Teleorman.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul M.M. şi de pârâta Prefectura judeţului Teleorman împotriva deciziei civile nr. 713/A din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Casează Decizia atacată precum şi Decizia civilă nr. 233/A din 13 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 185 din 15 martie 2004 a Tribunalului Teleorman.
Trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7380/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7168/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
