ICCJ. Decizia nr. 7462/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7462
Dosar nr. 40290/1/2004
(nr. vechi 17586/2004)
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia civilă, la 18 octombrie 2002, ca efect al declinării competenţei prin sentinţa civilă nr. 1788 din 10 octombrie 2002 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, reclamanta P.S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Comunei Murgeşti şi Primăria Comunei Murgeşti pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la restituirea în natură a casei nr. 6 aflată în comuna Murgeşti, sat Murgeşti, judeţ Buzău precum şi la plata sumei de 231.400.000 lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că în anul 1952, din cauza terorii comuniste, tatăl reclamantei, preot în sat, a fost nevoit să se ascundă şi să părăsească gospodăria. Primăria a folosit casa ca sediu pentru centru de colectare a laptelui şi apoi ca grădiniţă de copii.
În anul 1962, tatăl reclamantei a încheiat cu preşedintele CAP „Victoria Socialismului" un act intitulat antecontract de donaţie, însă acest act a fost încheiat sub presiunea organelor locale.
Prin sentinţa civilă nr. 200 din 7 aprilie 2004 Tribunalul Buzău, secţia civilă, a admis contestaţia şi a dispus remiterea notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate de la R.P. spre competentă soluţionare Prefecturii Buzău.
A fost respinsă ca prematur formulată contestaţia vizând soluţionarea notificării pentru imobilele preluate de la reclamantă şi tatăl acesteia, V.S.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că referitor la defunctul V.S. reclamanta a formulat în termen legal notificare în baza Legii nr. 10/2001, însă aceasta nu a fost încă soluţionată de Primăria Murgeşti. Faptul că reclamanta stăpâneşte imobilul şi i s-a indicat să promoveze acţiune în justiţie, nu complineşte obligaţia unităţii căreia i s-a adresat notificarea de a se pronunţa prin dispoziţie motivată.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 competenţa instanţei judecătoreşti este de a soluţiona contestaţiile împotriva deciziilor sau dispoziţiilor emise. întrucât dispoziţia nu a fost încă emisă, contestaţia este prematură.
Cât priveşte notificarea prin care s-a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a imobilelor ce au aparţinut bunicului reclamantei, aceasta a fost soluţionată de primar, care nu avea competenţă faţă de dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 1819 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.500.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale hotărârii.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că, în condiţiile în care restituirea în natură a imobilului construcţie nu mai era posibilă, deoarece acesta nu mai exista la data notificării, pârâta avea obligaţia de a remite notificarea Prefecturii Buzău în vederea acordării de despăgubiri băneşti. Prima instanţă a dispus în mod corect anularea dispoziţiei nr. 1 din 16 octombrie 2003 şi trimiterea notificării către Prefectura Buzău, pentru competentă soluţionare.
În mod corect prima instanţă a respins ca prematură contestaţia formulată împotriva modului în care a fost soluţionată notificarea privind restituirea imobilelor care au aparţinut defunctului V.S., pentru că pârâta nu a soluţionat notificarea formulată de reclamantă.
Reclamanta a depus la dosarul primei instanţe chitanţa prin care face dovada plăţii onorariului de avocat în cuantum de 1.500.000 lei. Reclamanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de transport, biletele de tren pentru datele de 3 februarie 2004 şi 15 martie 2004 necorespunzând termenelor de judecată în faţa instanţei.
Împotriva hotărârii date în apel a declarat recurs apelanta reclamantă critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte.
Gospodăria V.S. a fost dată în folosinţă, nu cedată statului printr-un antecontract de vânzare-cumpărare, aşa cum se afirmă în sentinţă. Nici tribunalul şi nici curtea de apel nu s-au pronunţat asupra acestui abuz.
Din 4 august 1993 recurenta locuieşte în casa ce a aparţinut lui V.S., dar în continuare aceasta se află înregistrată la Primăria Murgeşti.
Recurenta a cerut cu titlu de cheltuieli de judecată 1.500.000 lei, onorariu de avocat, 300.000 lei notificări şi 1.076.000 lei cheltuieli de transport. Dacă ar fi cunoscut dosarul, instanţa de apel ar fi constatat că reclamanta a fost prezentă la toate termenele de judecată, iar cele două bilete de transport CFR au avut rolul să arate valorile acestor deplasări şi, implicit, suma totală cerută cu titlu de cheltuieli de transport.
Trebuia amendat primarul pentru că nu a respectat dispoziţiile legale şi anume trimiterea notificărilor Prefecturii Buzău.
La termenul din 14 martie 2006, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 instanţa a suspendat judecata recursului în vederea soluţionării notificării pe cale administrativă.
Pricina a fost repusă pe rol la solicitarea recurentei care a făcut dovada că prin Dispoziţia nr. 20 din 30 martie 2006 Primarul comunei Murgeşti a restituit în natură imobilul casă de locuit şi terenul aferent în suprafaţă de 2145 mp situat în comuna Murgeşti, judeţ Buzău.
În raport de înscrisul nou depus în etapa recursului, Înalta Curte a apreciat că motivul de recurs vizând nelegalitatea soluţiei privitoare la restituirea în natură a casei nr. 6 aflată în comuna Murgeşti, sat Murgeşti, judeţ Buzău a rămas fără obiect.
Cât priveşte critica având ca obiect neacordarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate înaintea primei instanţe, instanţa de recurs a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Obligarea părţii care cade în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată este condiţionată de dovedirea acestor cheltuieli. Asemenea oricărui prejudiciu a cărui reparare se solicită, şi în cazul sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată trebuie să fie dovedit cu certitudine cuantumul acestora precum şi efectuarea lor.
Instanţa de apel nu putea să prezume, doar din faptul că la dosar au fost depuse tichete de tren pentru date la care nu fuseseră fixate termene de judecată, că pentru fiecare termen reclamanta s-a deplasat la sediul instanţei în acest mod.
Pe de altă parte, nu s-a probat cuantumul notificărilor transmise, însă, şi în situaţia în care s-ar fi făcut această dovadă, suma plătită rămânea în sarcina reclamantei, de vreme ce în temeiul unor dispoziţii legale a avut obligaţia de a depune notificările. în lipsa acestor notificări, pârâta nu avea obligaţia restituirii benevole.
Instanţa de recurs nu se poate pronunţa decât în limitele criticii formulate prin motivele de recurs în termenul impus de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Aşadar, împrejurarea că în momentul dezbaterilor finale recurenta a solicitat şi restituirea unui teren, nu obligă instanţa la analiza legalităţii hotărârii sub acest aspect, deoarece nu au fost formulate critici cu privire la teren.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.S.A. împotriva deciziei nr. 1819 din 8 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 9368/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 6941/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
