ICCJ. Decizia nr. 9368/2004. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9368

 Dosar nr. 39176/1/2004

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2006

Asupra recursurilor civile de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 24 octombrie 1996, reclamanţii G.T.I. şi G.D.I. au chemat în judecată pe pârâţii municipiul Braşov, prin primar şi RA R. Braşov, solicitând:

- să se constate că imobilul înscris în C.F. Braşov top. 218 (casă de piatră şi curte de 331,20 mp) şi top. 221/3 (grădină de 188,10 mp), situat în Braşov, nu a trecut în proprietatea statului, precum şi nulitatea poziţiei nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950 şi a încheierii de intabulare a Statului Român;

- restabilirea situaţiei anterioare de C.F.

În motivarea cererii, întemeiate pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, comb. cu art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamanţii au susţinut că:

- sunt moştenitorii defunctei G.C. (casnică, decedată la 1 februarie 1983), proprietar tabular al imobilului revendicat;

- la poziţia nr. 199 din lista anexă la Decretul nr. 92/1950, unde este descris acelaşi imobil, figureză însă numele defunctului G.T. (medic, decedat la 15 mai 1971), tatăl lor şi soţ al proprietarei tabulare;

- în carte funciară s-a menţionat că Statul Român a fost intabulat conform Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 716/1966;

- prima acţiune în revendicare, promovată în anul 1992, a fost iniţial admisă dar în final respinsă de Curtea Supremă de Justiţie, ca urmare a unui recurs în anulare (Decizia nr. 570 din 9 noiembrie 1995), pe considerentul că reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială;

Legea nr. 112/1995, adoptată ulterior, se aplică exclusiv imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, iar părinţii lor erau exceptaţi de la naţionalizare.

La 20 mai 1997, A.L. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat:

- să se constate că este proprietar al apartamentului nr. 3 situat în imobilul revendicat;

- înscrierea dreptului său în cartea funciară;

- respingerea acţiunii principale.

În motivarea cererii, întemeiate pe art. 49-56 C. proc. civ., intervenienta a susţinut că dreptul de proprietate al statului s-a consolidat prin uzucapiune tabulară, ca urmare a posesiei de bună credinţă, timp de 10 ani, a cumpărat apartamentul (în calitate de chiriaş din anul 1976) la 18 ianuarie 1997, conform Legii nr. 112/1995, iar reclamanţii nu au cetăţenie română şi nici domiciliul în ţară, astfel că nu pot beneficia de prevederile legii precizate.

La 24 februarie 1998, reclamanţii şi-au completat şi extins acţiunea faţă de intervenienta A.L., solicitând:

- să se constate că sunt moştenitorii defunctei G.C. în cote egale de câte ^½ şi că masa succesorală se compune din imobilele revendicate;

- să se dispună intabularea, în cartea funciară, a drepturilor cuvenite;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC R. şi pârâta intervenienta, încheiat cu rea credinţă.

Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 10938 din 23 iunie 1998 (pronunţată în dosarul nr. 14571/1996), a respins acţiunea completată, a admis în parte cererea de intervenţie, a constatat că intervenienta este proprietara apartamentului nr. 3, situat în Braşov, înscris în C.F. 676 Braşov, i-a obligat pe reclamanţi să-i plătească intervenientei 304.000 lei cheltuieli de judecată şi a respins restul pretenţiilor.

S-a reţinut că:

- imobilul revendicat a fost preluat de stat în baza decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, iar nu conform Decretului nr. 92/1950, aşa cum susţin reclamanţii;

- primul capăt de cerere, privitor la constatarea că imobilul nu a trecut în proprietatea statului, este inadmisibil (în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.) dar şi neîntemeiat (faţă de temeiul înscrierii Statului Român în cartea funciară);

- petitul referitor la constatarea nulităţii absolute a poziţiei nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950 şi încheierii de in tabulare a statului este, de asemenea, neîntemeiat şi, totodată, lipsit de interes;

- reclamanţii nu au făcut dovada acceptării succesiunii defunctei G.C., astfel că petitul referitor la constatarea calităţii lor de moştenitori este nefondat;

- faţă de nedovedirea calităţii de succesor şi împrejurarea că imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul defunctei, este neîntemeiată şi cererea reclamanţilor de includere a acestui bun în masa succesorală.

- susţinerile reclamanţilor cu privire la reaua credinţă manifestată de pârâţi cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului ocupat de intervenientă nu au fost dovedite;

- nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute expres de art. 36 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea situaţiei de carte funciară;

- pârâta SC R. nu şi-a dovedit afirmaţiile că reclamanţii nu ar avea cetăţenia română;

- intervenientă a dobândit, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din imobilul revendicat;

- deoarece la intabularea dreptului de proprietate se are în vedere mai întâi terenul cuprins în corpul funciar, iar intervenientă nu a prezentat actul de atribuire emis conform art. 33 din HG nr. 20/1996 rap. la Legea nr. 18/1991, cererea sa de înscriere în C.F. a dreptului menţionat nu poate fi primită.

Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 596 din 11 martie 1999, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a reţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la pârâta A.L. şi a considerat greşit că petitul referitor la trecerea imobilului în proprietatea statului fără titlu este lipsit de interes.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 1020 din 22 septembrie 1999, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de municipiul Braşov şi a respins recursul intervenientei pârâte A.L.

S-a reţinut că recurentul municipiul Braşov nu a depus taxa de timbru, deşi nu beneficiază de vreo scutire în acest sens, iar tribunalul a constatat corect că prima instanţă nu s-a pronunţat faţă de pârâta intervenientă şi că petitul privitor la preluarea imobilului de către stat fără titlu nu este lipsit de interes.

La 16 august 2000, aceeaşi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii municipiul Braşov, prin primar, SC R. SRL Braşov şi S.V., solicitând să se constate că:

- imobilele situate în Braşov, înscrise în C.F. 676 Braşov cu nr. top. iniţial 218 (casă de piatră compusă din demisol, parter şi etaj, cu teren de 331,20 mp sub A+l şi A+3 grădină cu nr. top. 221/1, de 188,10 mp), proprietatea defunctei G.C., au fost preluate de stat fără titlu (abuziv), în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966;

- imobilul de la A+l, cu nr. top. iniţial 218 are în prezent nr. top. 218/1, compus din apartamentul nr. 1 parter, apartamentul nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentul nr. 5 demisol, apartamentul nr. 6 demisol şi garaj cu o încăpere şi nr. top. nou 218/11, apartamentul nr. 4 etaj , cu teren de sub casă de 240,76 mp total înscris la A+5, cu părţile de uz comun şi dreptul de servitute de trecere cu piciorul nr. top. 231/2/2/a din C.F. 22583 Braşov sub B2;

- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 1996 privitor la apartamentul nr. 4, cu nr. top. nou 218/11 de sub A+5 etaj, compus din 4 camere, bucătărie, cămară, baie, balcon, boxă, pivniţă şi 21,77% din părţile comune şi 52,41 mp teren, pentru fraudă la lege.

Totodată, reclamanţii au solicitat restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară şi obligarea pârâţilor la predarea imobilelor, în deplină proprietate şi posesie.

În motivarea cererii, care a format obiectul dosarului nr. 14109/2000 al Judecătoriei Braşov şi este întemeiată pe art. 6 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, HG nr. 11/1997 şi art. 480, art. 1308 şi art. 1310 C. civ., reclamanţii au susţinut că:

Sunt moştenitorii defunctei G.C., proprietar tabular al imobilelor preluate de stat în anul 1974, conform Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, după respingerea cererii de intabulare în baza Decretului nr. 92/1950 pe considerentul că în lista anexă figurează numele soţului proprietarei;

- la data preluării, etajul era construit, iar ulterior s-au mai făcut unele investiţii;

- deşi în cartea funciară era notat procesul de revendicare, imobilul a fost dezmembrat la solicitarea municipiului Braşov, care a vândut apoi apartamentul nr. 4 chiriaşei S.V., reţinând greşit că în privinţa acestui spaţiu, situat la etaj, ar fi incidente prevederile Legii nr. 61/1990 referitoare la construcţiile realizate din fonduri de stat.

La 15 decembrie 2000, pârâta S.V. a formulat în acelaşi dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 161 din 3 noiembrie 2000 (referitor la succesiunea defuncţilor G.T. şi G.C.), pentru lipsa obiectului determinat, cauză ilicită şi fraudă la lege.

În motivarea cererii reconvenţionale, întemeiate pe art. 700, art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ., Decretul nr. 40/1953 şi Legea nr. 36/1995, pârâta S.V. a susţinut că.

- după decesul lui G.T. (survenit la 15 ianuarie 1971), defuncta soţie G.C., lipsită de mijloace materiale de subzistenţă, a înstrăinat toate bunurile mobile de valoare, astfel că la propriul deces (31 ianuarie 1983), aceste bunuri nu se mai aflau în patrimoniul său şi nu puteau forma obiectul dezbaterilor succesorale;

- la data eliberării certificatului contestat, dreptul de acceptare a succesiunii era de mult prescris;

- în acelaşi certificat nu este indicat expres actul prin care defuncta G.C. a renunţat la succesiune;

- succesiunea nu putea fi putea fi dezbătută în procedura necontencioasă atâta timp cât stabilirea calităţii de moştenitor făcea obiectul unei acţiuni injustiţie.

Judecătoria Braşov a conexat cele două dosare la 19 ianuarie 2001 şi apoi, prin sentinţa civilă nr. 9108 din 7 septembrie 2001, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, pe considerentul că valoarea imobilului revendicat se ridică la 544.007.000 lei.

La 13 mai 2002, aceeaşi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii municipiul Braşov, prin primar, SC R. SRL Braşov, Ş.A., F.P., B.S. şi D.M., solicitând să se constate:

- preluarea de către stat fără titlu, abuziv, conform Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, a imobilelor situate în Braşov, înscrise în C.F. 676 Braşov cu nr. top. iniţial 218 casă de piatră compusă din subsol (demisol), parter şi etaj, cu teren de 331,20 mp sub A+l şi cel de sub A+3 grădină cu nr. top. 221/3 de 188,10 mp, proprietatea defunctei G.C.;

- că imobilul de la A+l, cu nr. top. iniţial 218, are în prezent nr. top. nou 218/1, înscris la A+4, compus din apartamentele nr. l şi nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentele nr. 5 şi nr. 6 demisol, garaj cu o încăpere şi nr. top. nou 218/11, înscris la A+5, apartamentul nr. 4 etaj şi cu terenul de sub casă, de 240,76 mp total, cu părţile de uz comun şi servitute de trecere;

- nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între SC R. SRL Braşov şi pârâtele persoane fizice.

Totodată, reclamanţii au solicitat restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară şi obligarea pârâţilor la predarea imobilelor, în deplină proprietate şi posesie.

În motivarea acestei acţiuni, înregistrate la Tribunalul Braşov sub nr. 2086/2002 şi întemeiate pe art. 480, art. 948, art. 1308 şi art. 1310 C. civ., Decretul-lege nr. 61/1990, legile nr. 85/1992, nr. 76/1994, nr. 112/1995 şi nr. 213/1998, precum şi HG nr. 11/1997, reclamanţii au susţinut că:

- sunt moştenitorii defunctei G.C., proprietara imobilului revendicat, care în anul 1974 a fost preluat de stat fără titlu, abuziv, în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, după o prealabilă respingere a unei cereri de intabulare, pe considerentul că în lista de naţionalizare nu figura aceasta, ci soţul ei neproprietar;

- în momentul preluării imobilelor de către stat, casa era construită în întregime, inclusiv etajul la care ulterior s-au efectuat unele investiţii.

- deşi în cartea funciară erau notate ambele acţiuni în revendicare, SC R. SRL Braşov a vândut pârâtei D.M. apartamentul nr. 3 de la etaj, în baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legilor nr. 85/1992 şi nr. 76/1994, după ce în prealabil a solicitat şi obţinut dezmembrarea imobilelor;

- terenul construit, de 240,76 mp, a fost atribuit integral apartamentului nr. 4 de la etaj în loc să fie atribuit, în cote indivize tuturor apartamentelor, proporţional suprafeţei acestora.

Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin încheierea din 16 septembrie 2002, a conexat acest dosar cu dosarul nr. 5342/2001, format în urma declinării de competenţă a Judecătoriei Braşov şi apoi, prin sentinţa nr. 260 din 23 iunie 2003, a respins excepţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale active (invocată de pârâta S.V.) şi prescripţia capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare (invocată de pârâta SC R. SRL Braşov).

Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis, în parte, ambele acţiuni conexe, precizate şi completate şi a constatat:

- că reclamanţii sunt moştenitorii defunctei G.C. (decedată la 1 februarie 1983), în calitate de fii, având cote egale de câte ½;

- că în masa succesorală intră imobilele înscrise în C.F. 676 Braşov, cu nr. top. iniţiale 218 şi 221/3.

- că imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 676 Braşov, cu nr. top. iniţiale 218 şi 221/3, a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil.

- nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21367 din 18 ianuarie 1997, nr. 15526 din 15 august 1996 şi nr. 15537 din 20 august 1996, încheiate de pârâta-vânzătoare RA R. Braşov (actualmente SC R. SRL Braşov) cu pârâtele-cumpărătoare A.L., S.V. şi, respectiv, D.M. (împreună cu D.A., defunctul său soţ).

Totodată, tribunalul.

- a dispus rectificarea C.F. 676 Braşov, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor S.V. (înscris sub B+42) şi Statul Român (înscris sub B+34, 37), revenirea la situaţia anterioară, conform celor de sub B+23, 25 şi 29 în favoarea defunctei G.C., precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor, ca moştenitori în cote egale de câte ½;

- a respins capetele de cerere privitoare la obligarea pârâţilor la lăsarea imobilului în litigiu în deplina proprietate şi posesie a reclamanţilor, precum şi de constatare a nulităţii poziţiei nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950, identităţii dintre numărul top. iniţial (218) şi numărul top. actual (218/1) şi nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu pârâtele Ş.A. şi B.S.;

- a respins cererea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei F.P. (în urma admiterii excepţiei referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia), cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientei A.L. şi cererea reconvenţională a pârâtei S.V.;

- i-a obligat pe pârâţii Municipiul Braşov, SC R. SRL Braşov, A.L., S.V. şi D.M. să le plătească 28.853.903 lei cheltuieli de judecată reclamanţilor, iar pe aceştia la câte 3.000.000 lei cheltuieli de judecată pârâtelor B.S. şi Ş.A.

S-a reţinut că.

- reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesuală activă prin certificatul de moştenitor al defunctei proprietare tabulare;

- termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, a expirat la 14 august 2002, ulterior formulării cererii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu foştii chiriaşi (13 mai 2002);

- imobilul revendicat, situat în Braşov, şi înscris în C.F. 676 Braşov sub nr. top. iniţial 218 (casă de piatră de 331,2 mp) şi 221/3 (grădină de 188,13 mp), a aparţinut defunctei G.C., mama reclamanţilor, decedată la 1 februarie 1983;

- menţiunea din anexa Decretului nr. 92/1950 (poziţia 199) referitoare la G.T., tatăl reclamanţilor, nu a produs niciun fel de efecte deoarece acest act normativ nu a fost înscris în cartea funciară;

-deşi proprietara tabulară G.C. a fost deposedată din anul 1950, când în buletinul clădirii apare, în calitate de chiriaş, pârâta Ş.A., statul şi-a înscris dreptul de proprietate de abia în anul 1974, conform Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966;

- aceste acte normative nu constituie titluri valabile deoarece posesia statului era bazată pe violenţă, deci lipsită de caracter paşnic;

- pe cale de consecinţă, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului şi, potrivit art. 34 pct. 1 din Decretul- Lege nr. 115/1938, la restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară;

- pârâta A.L. a dobândit apartamentul în baza Legii nr. 112/1995 dar a fost de rea credinţă deoarece a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la 18 ianuarie 1997, după notarea procesului în cartea funciară (24 octombrie 1996);

- în cazul pârâtelor S.V. şi D.M., contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 76/1994 sunt lovite de nulitate absolută deoarece, potrivit ambelor expertize tehnice, etajul imobilului, unde se află apartamentele achiziţionate de acestea, a fost edificat în anul 1943, iar actele normative menţionate se referă la locuinţe construite din fondurile statului;

- reclamanţii nu au participat la procesul finalizat de Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă nr. 6444 din 26 mai 1997, în care s-a constatat, între altele, că etajul a fost construit în anul 1959, ulterior preluării imobilului de către stat, astfel că această hotărâre (pronunţată la cererea pârâtei S.V.) nu le este opozabilă;

- de altfel, chiar dacă ar fi fost construit ulterior preluării imobilului de către stat, etajul ar aparţine tot proprietarului, conform dreptului de accesiune înscris în art. 488 C. civ.;

- potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a ultimului act normativ precizat, revendicarea anumitor imobile, cum ar fi şi cel în litigiu, se poate face doar în condiţiile legii speciale, care derogă de la reglementarea de drept comun şi are prioritate;

- aşa fiind, acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele B.S. şi Ş.A. cu SC R. SRL este lipsită de interes deoarece a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar notificarea formulată de reclamanţi conform aceluiaşi act normativ (condiţie obligatorie pentru obţinerea de măsuri reparatorii) se referă exclusiv la imobilul grădină;

- prin constatarea nulităţii poziţiei 199 din lista anexă a Decretului nr. 92/1950, instanţa şi-ar încălca atribuţiile şi ar depăşi limitele puterii judecătoreşti;

- petitul referitor la pretinsa identitate între nr. top iniţial şi nr. top. actuale vizează constatarea unei stări de fapt şi, ca atare, este contrar art. 111 C. proc. civ.;

- pârâtele S.V., A.L. şi D.M. îşi vor redobândi calitatea de chiriaş consecutiv constatării nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că în privinţa lor vor deveni incidente dispoziţiile referitoare la locaţiune, iar pârâtele Ş.A. şi B.S. ocupă imobilul în baza contractelor de vânzare-cumpărare nedesfiinţate;

- în atare situaţie, cererea reclamanţilor, de obligare a părţilor adverse la lăsarea imobilului în deplină proprietate şi posesie, este nefondată deoarece problema revendicării apartamentelor ocupate de pârâtele sus menţionate va putea fi rezolvată doar după soluţionarea irevocabilă a acestui litigiu, prin compararea titlurilor;

- în dosarul conex (nr. 2086/2002) a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei F.P.;

- prin cererea de intervenţie, pârâta A.L. solicită constatarea dreptului său de proprietate dar prezintă în acest sens un titlu nevalabil;

- motivele de nulitate şi excepţiile invocate de pârâta S.V. prin cererea reconvenţională sunt nefondate deoarece la data deschiderii succesiunii defunctei G.C. în patrimoniul acesteia exista o garnitură de mobilă, prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii şi problema dezbaterii succesiunii pe cale necontencioasă puteau fi puse în discuţie doar de către moştenitori, iar succesiunea defunctului G.T. nu prezintă relevanţă.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 404 din 30 aprilie 2004, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii privitoare la constatarea faptului că imobilul are în prezent nr. top. 218/1 şi 218/11.

Totodată, curtea a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins apelurile declarate de pârâtele SC R. SRL Braşov, A.L. şi S.V., obligându-le pe ultimele două apelante să plătească reclamanţilor 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reţinut că:

- respingerea capătului de cerere privitor la obligarea părţilor adverse la lăsarea bunului revendicat în deplină proprietate şi liniştită posesie este corectă deoarece pârâtele S.V., A.L. şi D.M. opun reclamanţilor titluri în baza cărora deţin spaţii de locuit în acel imobil;

- petitul referitor la constatarea situaţiei juridice de carte funciară a imobilului decurge din soluţionarea celorlalte capete de cerere ale acţiunii în realizare dedusă judecăţii şi, ca atare, nu trebuie examinat prin prisma art. 111 C. proc. civ.;

- în privinţa apartamentelor revendicate, reclamanţii nu au făcut dovada formulării unor notificări prealabile, condiţie absolut necesară pentru a solicita constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele Ş.A. şi B.S.;

- instanţa de fond a dispus corect obligarea solidară a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată;

- reaua credinţă a pârâtei A.L. decurge din faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (18 ianuarie 1997), procesul era notat în cartea funciară, astfel că aceasta, cu minime diligente, avea posibilitatea să realizeze că titlul statului ar putea fi declarat nevalabil;

- deşi pârâta S.V. nu are nicio culpă, apartamentul achiziţionat de aceasta nu putea să fie vândut conform Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 76/1994, neîncadrându-se în categoria locuinţelor construite de stat.

Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi pârâtele Ş.A.F., B.S., S.V. şi A.L.

Recurenţii reclamanţi au solicitat modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii capetelor de cerere privitoare la predarea imobilului şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu pârâtele Ş.A. şi B.S.

În motivarea acestui recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 9-10 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că.

- potrivit art. 480 şi art. 482 C. civ., art. 2-3 din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, constatarea preluării imobilului fără titlu impune şi predarea acestui bun în deplină proprietate şi posesie;

- prin desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtele S.V., A.L. şi D.M. nu le mai pot opune un titlu care să justifice ocuparea spaţiului, soluţia instanţei de apel este nemotivată şi îi privează de unele prerogative ale dreptului de proprietate, iar acţiunea lor în revendicare nu poate să fie finalizată decât prin obligarea părţilor adverse la predarea imobilelor în litigiu;

- acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor de înstrăinare încheiate de pârâtele Ş.A. şi B.S. este de sine stătătoare şi necondiţionată de existenţa notificării şi, oricum, acţiunea în revendicare era pe rolul instanţei înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001;

- pe de altă parte, acelaşi petit este şi fondat deoarece locuinţele înstrăinate nu intrau sub incidenţa Legii nr. 112/1995, imobilul fiind preluat de stat fără titlu, atât vânzătoarea, cât şi cumpărătoarele chiriaşe au fost de rea credinţă, iar în sistemul de carte funciară buna credinţă nu se prezumă, ci trebuie dovedită.

Recurentele pârâte Ş.A.F. şi B.S. au solicitat, de asemenea, modificarea parţială a ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi.

În motivarea acestui recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele pârâte au susţinut că instanţa de apel a admis greşit ultimul petit deoarece:

- deşi reprezintă o acţiune în constatare, acest petit se referă la existenţa unei situaţii de fapt;

- reclamanţii aveau la îndemână o acţiune în realizare, respectiv acţiunea de rectificare a cărţii funciare.

La rândul său, recurenta pârâtă S.V. a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în ceea ce o priveşte, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 9-10 C. proc. civ., sus menţionata pârâtă a susţinut că:

- acţiunile în revendicare promovate de reclamanţi în anii 1992 şi 1996, precum şi cartea funciară (la nr. top. iniţial) nu conţin nicio referire la etajul construcţiei în litigiu;

- potrivit înscrisurilor depuse la dosar şi expertizei tehnice, apartamentele de la etaj au fost preluate de I.L.L. Braşov conform H.C.M. nr. 8/1960, ca fiind construite din fondurile statului, iar valoarea investiţiilor executate din aceleaşi fonduri (828.312.000 lei) este de aproape două ori mai mare decât valoarea structurii de rezistenţă (481.161.834 lei);

Aceste elemente au creat unităţii deţinătoare şi cumpărătoarei convingerea că etajul a fost construit din fondurile statului şi, ca atare, se încadra în prevederile Decretului-lege nr. 61/1990;

- reclamanţii nu au invocat art. 488 C. civ., deci instanţele le-au acordat mai mult decât au cerut, iar pentru a fi opozabilă vânzătorului şi cumpărătorului, accesiunea trebuia constatată judecătoreşte înainte ca recurenta să dobândească apartamentul de la etaj;

- înscrierea dreptului de proprietate al statului, precum şi a hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat că etajul a fost construit ulterior preluării imobilului precede notarea acţiunii în revendicare dedusă judecăţii, astfel că în speţă sunt operante dispoziţiile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Intervenienta pârâtă A.L. şi-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că ambele instanţe au reţinut greşit reaua sa credinţă deoarece:

- potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, constatarea valabilităţii sau nevalabilităţii titlului de preluare a imobilelor intrate în patrimoniul statului este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, locatorul persoană fizică neavând posibilitatea să facă asemenea aprecieri;

- buna-credinţă a cumpărătorului trebuie evaluată în raport de toate condiţiile înscrise în Legea nr. 112/1995;

- or, la data expirării termenului prevăzut de art. 14 din legea precizată, reclamanţii nu aveau depusă o cerere de restituire în natură a imobilului şi nici nu îndeplineau condiţiile cerute pentru o asemenea restituire, nefiind domiciliaţi în ţară;

- pe de altă parte, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (18 ianuarie 1997) avea cunoştinţă despre desfiinţarea primei hotărâri judecătoreşti favorabile reclamanţilor şi reînscrierea titlului statului în cartea funciară, iar SC R. SRL Braşov i-a înştiinţat pe locatari cu privire la noua acţiune în revendicare de abia la 25 martie 1997.

De asemenea, recurenta A.L. a susţinut că instanţa de apel nu ar fi analizat critica sa referitoare la incidenţa art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.

Criticile formulate de recurenţii reclamanţi cu privire la obligarea părţilor adverse la predarea imobilului revendicat şi cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu pârâtele Ş.A. şi B.S. sunt fondate deoarece:

- locatarul nu este posesor, ci un simplu detentor precar al bunului închiriat;

- drept consecinţă, redobândirea calităţii de chiriaş nu constituie, principial, un impediment legal în calea obligării pârâtelor S.V., A.L. şi D.M. la predarea, către proprietarii imobilului revendicat, a spaţiilor locative care au format obiectul contractelor de înstrăinare în litigiu;

- reclamanţii au revendicat întregul imobil (construcţie şi teren), la 24 octombrie 1996, anterior adoptării Legii nr. 10/2001 (susţinând, între altele, că statul 1-a preluat fără titlu) şi apoi, au solicitat restituirea în natură a grădinii (prin notificare), precum şi constatarea nulităţii absolute a 4 contracte de vânzare-cumpărare, încheiate conform Legii nr. 112/1995 de entitatea de stat care administra imobilul cu tot atâtea chiriaşe, inclusiv B.S. (la 30 septembrie 1996) şi Ş.A. (la 15 octombrie 1996), pe considerentul că, în raport de modul de preluare, bunul revendicat nu putea fi înstrăinat;

- la data promovării acţiunii în revendicare, contractele celor două chiriaşe menţionate nu erau intabulate, iar spaţiile locative vândute acestora nu se mai aflau, din momentul înstrăinării, în detenţia entităţii abilitate cu soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001;

- art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că persoanele care la data intrării în vigoare a legii precizate aveau pe rolul instanţelor judecătoreşti acţiuni în revendicare formulate anterior, pot opta pentru continuarea judecăţii potrivit dreptului comun, nefiind aşadar obligate să notifice fostei entităţi deţinătoare restituirea în natură a imobilului revendicat;

- din textul enunţat rezultă că solicitările de constatare a nulităţii contractelor încheiate conform Legii nr. 112/1995, introduse ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001 de titularii unor acţiuni în revendicare aflate în curs de soluţionare potrivit dreptului comun, trebuie să fie analizate chiar şi în lipsa notificării de restituire în natură.

Ultima critică formulată de reclamanţi nu poate fi însă examinată deoarece instanţele de fond şi apel nu au intrat în cercetarea capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele B.S. şi Ş.A.

Este fondat şi recursul declarat de pârâtele Ş.A.F. şi B.S. deoarece solicitarea reclamanţilor privitoare la constatarea identităţii unor numere top. din cartea funciară constituie un capăt de cerere distinct şi se referă la o situaţie de fapt, iar nu la existenţa sau inexistenţa vreunui drept, aşa cum prevede art. 111C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâta S.V. este de asemenea fondat, în sensul celor ce urmează:

- probele administrate în cauză sunt contradictorii cu privire la etajul I, unde se află apartamentul cumpărat de recurentă, concluziile celor două expertize tehnice (însuşite de instanţele de fond şi apel) fiind contrazise de înscrisurile de la filele 46-48 şi 158 din dosarul nr. 5342/2001 al Tribunalului Braşov, potrivit cărora structura menţionată ar fi fost edificată cu fonduri de stat, ulterior preluării în fapt a imobilului revendicat;

- aceste înscrisuri se coroborează cu sentinţa civilă nr. 6444 din 26 mai 1997 a Judecătoriei Braşov având ca obiect pretenţii referitoare tot la etajul I, formulate de S.V., la o dată neprecizată, împotriva municipiului Braşov şi SC R. SRL Braşov.;

- este însă cert că etajul I nu a fost înscris în cartea funciară odată cu subsolul şi parterul imobilului, fiind edificat ulterior restului construcţiei, astfel că în privinţa acestei structuri erau operante prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, reproduse asemănător de art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 7/1996;

- în atare situaţie, pentru corecta soluţionare a cauzei trebuia stabilită data înscrierii etajului I al imobilului în cartea funciară deoarece această înscriere, dacă era ulterioară preluării în fapt a imobilului dar preceda înstrăinarea apartamentelor situate la nivelul menţionat, confirma indirect susţinerile recurentei, iar în caz contrar, afecta evident validitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

În sfârşit, este fondat şi recursul declarat de intervenienta pârâtă A.L. deoarece instanţa de apel a înlăturat susţinerile acesteia referitoare la buna sa credinţă fără să-i analize şi critica bazată pe incidenţa art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H. G. nr. 498/2003.

Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 314 C. proc. civ., toate recursurile analizate vor fi admise şi se vor casa ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanţii G.D.I. şi G.T.I., pârâţii B.S., S.O.C. şi S.V. şi intervenienta A.L. împotriva deciziei nr. 404 Ap din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov.

Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr.260 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Braşov.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 1517/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 7462/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs →

Vezi şi alte speţe de drept civil: