ICCJ. Decizia nr. 7656/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7656
Dosar nr. 6765/3/2004
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 14 noiembrie 2001, B.B. a cerut Primarului Municipiului Bucureşti, în calitate de unic moştenitor al autoarei Ş.B., restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Prin dispoziţia nr. 3102 din 21 iunie 2004, cererea a fost respinsă, cu motivarea că cel în cauză nu a depus, până la data de 30 iunie 2003, acte care să ateste dreptul de proprietate al autoarei sale, asupra imobilului.
La 14 iulie 2004, persoana îndreptăţită a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să oblige pârâtul a-i restitui în natură, imobilul în legătură cu care a formulat notificarea, imobil preluat abuziv în proprietatea statului.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 861 din 21 iunie 2006, a admis contestaţia şi anulând actul atacat, a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 61,64 mp construcţii, respectiv 91 mp, aflate la mansarda şi subsolul imobilului situat în Bucureşti, suprafeţe construite astfel cum au fost identificate şi stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
A constatat totodată dreptul contestatorului (decedat pe parcursul procesului care, a fost continuat de moştenitorii K.E. şi B.J.) la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele de la parterul şi etajul 1 al aceluiaşi imobil, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamantul este unicul moştenitor al defunctei B.Ş., fosta proprietară a imobilului, trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, din actele cauzei rezultând că există identitate între str. I. nr. 57, astfel cum apare menţionat în contractul de vânzare-cumpărare şi str. C. nr. 57, actuala denumire a străzii.
Tot astfel, se mai arată, preluarea operată în temeiul Decretului nr. 92/1950 a avut un evident caracter abuziv, în condiţiile în care s-a făcut pe un alt nume decât cel al autoarei contestatorului, adevărata proprietară a imobilului.
În esenţă, cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 143 din 7 martie 2007 a respins ca nefondat, apelul pârâtului.
În cauză a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că printr-o greşită apreciere a probelor, instanţa a reţinut că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu şi a calităţii de persoane îndreptăţite.
Astfel, se arată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate nu au fost prezentate în termenul de 18 luni prevăzut de lege iar din înscrisurile depuse în cauză nu rezultă dacă împreună cu spaţiile înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, au fost vândute şi cotele părţi aferente din suprafeţele comune.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate... şi orice alte înscrisuri necesare pretenţiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
În interpretarea acestui text, practica judiciară a reţinut constant că sintagma folosită de legiuitor vizează doar procedura derulată ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluţionarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu şi etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziţiei, în faţa instanţei judecătoreşti.
În adevăr, din nicio dispoziţie a legii nu rezultă că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziţie, prevalează principiul realizării dreptului, în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
În speţă, probele administrate atestă fără putinţă de tăgadă că imobilul în legătură cu care s-a formulat notificarea a fost proprietatea S.B., autoarea contestatorilor, care l-a dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4965/1946 şi l-a deţinut până în anul 1950, când nemişcătorul a fost trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, pe numele unei alte persoane decât adevăratul proprietar, respectiv B.M.
În consecinţă, în mod corect instanţele au făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 9 din lege şi au dispus restituirea în natură a părţii de imobil ce nu a făcut obiectul înstrăinării în condiţiile Legii nr. 112/1995.
Cât priveşte suprafeţele construite restituite efectiv în natură, nu s-a probat că acestea ar aparţine cotei indivize din părţile de folosinţă comună ale imobilului.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 143 din 7 martie2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7737/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7657/2004. Civil. LEGEA NR.10/2001. Recurs → |
|---|
