ICCJ. Decizia nr. 768/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 768.
Dosar nr. 43332/1/2004
Nr. vechi 20632/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2006
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 1655/R/2003, reclamantul R.V. a solicitat anularea dispoziţiei nr 104 din 20 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Peretu, judeţul Teleorman şi restituirea suprafeţei de 248 mp teren situat în intravilanul localităţii Peretu.
S-a arătat în motivarea contestaţiei că suprafaţa respectivă de teren face parte dintr-un corp mai mare, de 1620 mp, care a aparţinut părinţilor săi şi a fost preluată în mod abuziv în baza Decretului nr. 221/1960.
Restituirea terenului solicitat pe un alt amplasament, conform dispoziţiei atacate, este nelegală având în vedere că suprafaţa de teren ce a aparţinut autorilor reclamantului nu este afectată de construcţii.
Prin sentinţa nr. 533 din 22 septembrie 2003 Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a respins contestaţia ca nefondată, reţinând în considerente faptul că amplasamentul solicitat este ocupat de o construcţie ce a aparţinut C.C. (aceasta înstrăinând-o numitului G.M., conform facturii nr. 334 din 13 decembrie 1994, iar prin hotărârea Consiliului local al comunei Peretu terenul în suprafaţă de 140 mp a fost concesionat prin negociere directă proprietarului construcţiei pe o persoană de 45 ani).
S-a apreciat că în aceste condiţii, terenul nu a putut fi restituit pe vechiul amplasament, astfel încât dispoziţia atacată trebuie considerată ca fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 1841 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În justificarea soluţiei, s-a constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului, ca moştenitor al titularului dreptului de proprietate (mama acesteia, P.M.) şi faptul că terenul a fost preluat abuziv de către stat.
Instanţa a reţinut totodată, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, faptul că pe vechiul amplasament s-a improvizat o construcţie fără fundaţie, situaţie în care se impunea restituirea terenului în vechile coordonate ale acestuia.
În consecinţă, prin admiterea apelului a fost schimbată în tot sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi anulării dispoziţiei atacate în partea referitoare la vecinătăţi, urmând a se emite o nouă dispoziţie cu privire la restituirea în natură a 248 mp teren pe vechiul amplasament.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Peretu care a formulat critici de nelegalitate cu referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele:
- Terenul în litigiu a fost trecut la stat în baza Decretului nr. 221/1960, ca urmare a neplăţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen.
- Contrar celor reţinute de instanţa de apel, pe vechiul amplasament al terenului se află în prezent o construcţie cu fundaţie pe care Consiliul local al comunei Peretu a vândut-o (conform contactului nr. 1993 din 2 iunie 2004) societăţii G.S.I. SRL, societate care nu a fost citată în proces.
- Decizia încalcă prevederile Legii nr. 10/2001 pentru că nici în aceasta şi nici în normele metodologice nu se prevede obligarea deţinătorului la emiterea unei alte dispoziţii în sensul hotărârii date de instanţă.
În faza recursului s-au administrat dovezi potrivit cărora expertul care a efectuat raportul de expertiză în cauză a fost cercetat penal sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., pentru consemnarea necorespunzătoare a faptului că pe teren s-ar afla o construcţie fără fundaţie. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, în condiţiile art. 10 lit. b1) C. proc. civ. (filele 24-28, recurs), soluţia fiind însă desfiinţată şi dosarul restituit Parchetului pentru efectuarea unei noi expertize (fila 59, recurs).
Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul nefondat al recursului, având în vedere următoarele:
- Preluarea imobilului în proprietatea statului în temeiul unui proces-verbal întocmit în baza Decretului nr. 221/1960 (pentru neplata de impozite) are semnificaţia preluării abuzive în condiţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Drept urmare, reclamantul, ca moştenitor al titularului dreptului de proprietate de la care a fost preluat bunul, era îndreptăţit la măsuri reparatorii în conformitate cu actul normativ menţionat.
- În ce priveşte modalitatea în care trebuia să fie realizată reparaţia, instanţa de apel a apreciat corect că, faţă de situaţia bunului, se impune restituirea în natură pe vechiul amplasament (terenul solicitat făcând parte dintr-un corp mai mare de proprietate care a aparţinut autoarei reclamantului).
Chiar dacă în prezent, pe terenul ce a făcut obiectul notificării s-ar afla o construcţie cu fundaţie, astfel cum susţine recurentul, această împrejurare nu este de natură să conducă la modificarea soluţiei, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenuri pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
În speţă, terenul a fost grevat de o construcţie demontabilă (baracă tego, fila 20, fond) pe care numitul G.M. a cumpărat-o de la F. în anul 1994 (conform facturii nr. 334 din 13 decembrie 2004).
Faptul că această construcţie uşoară, demontabilă, ar fi fost înlocuită cu o alta, având fundaţie, nu exclude terenul de la restituirea în natură.
Potrivit dispoziţia art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent numai dacă pe teren au fost edificate construcţii noi, autorizate.
În cauză, recurenta nu a făcut dovada existenţei unei construcţii autorizate pe teren.
Astfel, susţinerile reclamantului în sensul că proprietarul construcţiei nu a putut prezenta autorizaţie şi certificat de urbanism, nu au fost combătute în nici un fel de către recurentă.
Aşadar, pe de o parte, fostul deţinător al bunului (F.) a avut pe teren o construcţie demontabilă, iar pe de altă parte, edificarea ulterioară a unei construcţii cu fundaţie s-a făcut în condiţii de nelegalitate, fără existenţa autorizaţiei de construcţie, ambele situaţii atrăgând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi impunând soluţia de restituire în natură a terenului.
- Critica referitoare la necitarea în proces a SC G.S.I. SRL, căreia i-ar fi fost vândută în anul 2004 construcţia de pe teren este de asemenea, nefondată.
Principiul disponibilităţii îndreptăţeşte partea să fixeze limitele judecăţii, neputându-i-se impune acesteia atragerea în proces a altor persoane.
De altfel, critica este lipsită de orice suport şi în condiţiile în care construcţia respectivă nu făcea obiect al procesului, reclamantul valorificându-şi pretenţiile pe calea contestaţiei reglementată de Legea nr. 10/2001.
- Susţinerea potrivit căreia instanţa nu putea să oblige pe recurentă la emiterea unei alte dispoziţii are de asemenea, caracter neîntemeiat.
Prin demersul la instanţă, reclamantul a declanşat faza procedurii judiciare, în cadrul căreia instanţa de judecată este cea care apreciază asupra legalităţii măsurii unităţii deţinătoare.
În condiţiile în care se stabileşte, în urma verificării jurisdicţionale realizate, faptul că unitatea deţinătoare nu a făcut o aplicare corectă a textelor de lege în soluţionarea notificării, este evident că prin hotărârea adoptată şi în virtutea plenitudinii sale jurisdicţionale, instanţa poate obliga la emiterea unei alte dispoziţii care să se conformeze normelor legale.
Principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti se impune oricărei părţi din proces, nefiind necesară o prevedere dintr-o lege specială, aşa cum pretinde recurenta, pentru ca aceasta să se supună celor statuate de instanţa de judecată.
Faţă de considerentele expuse, urmează să se constate caracterul nefondat al criticilor de nelegalitate, astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria comunei Peretu împotriva deciziei civile nr. 1841din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 788/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 76/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
