ICCJ. Decizia nr. 7685/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7685
Dosar nr. 32180/2/2004
Şedinţa publică din 2 octombrie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 9 aprilie 2004 sub nr. 417/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantele Ş.R.(născută I.) şi A.R.(născută I.), în calitate de moştenitoare ale defuncţilor I.R. şi I.L., au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primarul General, Consiliul Local sector 1 Bucureşti şi Prefectura Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea pârâţilor la plata echivalentului în lei la data plăţii a sumei de 600.000 EURO, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Bucureşti, confiscat în mod abuziv de la autorul reclamantelor în anul 1957 pentru motive politice.
Motivându-şi cererea, reclamantele au susţinut că imobilul situat în Bucureşti, compus din teren şi două corpuri de construcţii, a fost proprietatea tatălui lor, iar în anul 1957 a fost în mod abuziv trecut în proprietatea statului prin sentinţa penală nr. 1460 din 26 august 1957 pronunţată de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj dispunându-se condamnarea politică a acestuia şi confiscarea averii.
În anul 1973 construcţiile au fost demolate, iar pe teren au fost ridicate blocuri de locuinţe cu spaţii comerciale la parter.
După apariţia Legii nr. 10/2001 reclamantele, în calitate de moştenitoare ale fostului proprietar, au notificat Primăria Municipiului Bucureşti solicitând restituirea prin echivalent a imobilului.
Deşi avea obligaţia soluţionării acestei notificări în termen de 60 de zile de la data înregistrării, până la data introducerii acţiunii, Primăria Municipiului Bucureşti nu a comunicat reclamantelor Decizia sau dispoziţia de restituire, ceea ce în opinia acestora echivalează cu refuzul de restituire a imobilului.
Prin sentinţa civilă nr. 800 din 17 septembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de pârâţi şi în consecinţă, a respins acţiunea reclamantelor ca fiind prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada martie 1945-decembrie 1989, restituirea acestuia nu se poate face decât în condiţiile Legii nr. 10/2001.
S-a reţinut că, potrivit acestei legi, reclamantele ar fi trebuit să urmeze o procedură prealabilă de restituire, administrativă, controlul instanţei de judecată neputând interveni decât după emiterea deciziei sau dispoziţiei de restituire de către unitatea deţinătoare a imobilului.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de apel s-a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece lipsa răspunsului deţinătorului imobilului în termenul prevăzut de lege echivalează cu refuzul de restituire a bunului, iar consecinţa juridică pentru persoana îndreptăţită este posibilitatea de a ataca în justiţie acest refuz tacit în termenul prevăzut de lege.
Prin Decizia civilă nr. 581 din 11 aprilie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelantele-reclamante, a anulat sentinţa instanţei de fond şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului conform dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. reglementarea în vigoare la acea dată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi Legea nr. 10/2001 nu reglementează situaţia în care unitatea deţinătoare nu soluţionează notificarea persoanei îndreptăţite în termenul prevăzut de lege, aceasta nu poate afecta dreptul persoanei îndreptăţite ocrotit prin această lege.
S-a apreciat că lipsa răspunsului pârâtelor la notificarea reclamantelor echivalează cu respingerea notificării, iar acestea pot contesta în instanţă soluţia tacită în condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1654 A din 16 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis acţiunea precizată formulată de reclamante şi a constatat că acestea sunt îndreptăţite la acordarea de titluri de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti în valoare de 686.955 Euro.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, imobilul a fost preluat de stat de la autorul reclamantelor, I.R., prin sentinţa penală nr. 1460 din 26 august 1957 de condamnare a acestuia la 15 ani muncă silnică pentru trădare de patrie şi confiscarea averii, că, ulterior, imobilul a fost expropriat, construcţiile existente pe teren, demolate, în locul acestora fiind ridicate blocuri de locuinţe, astfel că restituirea se va face în condiţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prin acordarea de titluri de despăgubiri, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, ale cărui concluzii privind valoarea imobilului au fost însuşite de reclamante.
Împotriva deciziei civile nr. 1654 A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, au formulat recurs reclamantele A.R., precum şi pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul Local al sectorului 1.
În motivarea recursului, reclamantele au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că instanţa de apel a considerat în mod greşit că nu le pot fi acordate despăgubiri băneşti, ci despăgubiri sub forma acordării titlurilor de despăgubiri, modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 neputând fi aplicate, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii.
Au mai susţinut reclamantele că, faţă de faptul că tatălui acestora i-a fost acordată post mortem calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor speciale ale art. 7 din OUG nr. 214/1999.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.
Critica formulată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la faptul că, în speţă, instanţa avea competenţa cel mult de a obliga autorităţile administrative notificate la emiterea unei decizii, lipsa răspunsului la notificarea formulată de către reclamanţi neîndrituind instanţa să se pronunţe asupra fondului problemei acelei notificări.
Criticând Decizia pronunţată de instanţa de apel prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a susţinut că în mod corect instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii acţiunii, având în vedere că nu s-a emis nici o decizie ca urmare a notificării depuse de reclamante, acestea, înainte de a investi instanţa de judecată, având obligaţia de a îndeplini procedura prealabilă obligatorie.
A mai susţinut pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în motivarea recursului său, că nu are calitate procesuală pasivă, atâta vreme cât Primăria Municipiului Bucureşti avea obligaţia să soluţioneze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent, astfel că acţiunea trebuie respinsă faţă de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că, în mod greşit, instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii, procedura administrativă în baza Legii nr. 10/2001 nefiind încheiată, că instanţa nu poate să se pronunţe decât cu privire la temeinicia dispoziţiei emise în soluţionarea notificării, iar pe fond, a arătat că, în mod nelegal nu s-a constatat că acţiunea este neîntemeiată, având în vedere că după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanţele judecătoreşti nu mai au competenţa să se pronunţe pe acordarea de despăgubiri, acestea fiind soluţionate în baza unor proceduri speciale care trebuie respectate.
Pârâtul Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti a criticat Decizia atacată pentru motivul că, în mod nelegal, aceasta a fost pronunţată în contradictoriu şi cu Consiliul Local al sectorului 1, în condiţiile în care acesta nu are calitate procesuală în cauză, neexistând nici un raport juridic între acesta şi reclamante.
Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, este fondat în limitele şi pentru considerentele care succed.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanţelor Publice poate fi chemat în judecată numai în cazul în care unitatea deţinătoare a imobilului preluat abuziv nu a fost identificată.
Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată caracterul fondat al criticii vizând aspectul calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, câtă vreme, în speţă, este identificată unitatea deţinătoare, Primăria Municipiului Bucureşti având obligaţia să soluţioneze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel fiind, se va admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care se va modifica în parte în sensul că se respinge acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 581 din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, acesta este nefondat.
Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, imobilul situat în Bucureşti, a fost preluat de stat de la autorul reclamantelor, I.R., prin sentinţa penală nr. 1460 din 26 august 1957 dispunându-se condamnarea acestuia la 15 ani muncă silnică pentru trădare de patrie şi confiscarea averii.
Ulterior, prin Decretul nr. 539/1973, imobilul a fost expropriat, construcţiile existente pe teren au fost demolate, iar în locul acestora au fost ridicate blocuri de locuinţe.
În mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, evocând fondul, că exproprierea imobilului reprezentând conform art. 2 lig. g) din Legea nr. 10/2001 o preluare abuzivă a imobilului, reclamantele, în calitatea lor de moştenitoare ale persoanei de la care a fost preluat imobilul, sunt îndreptăţite conform Legii nr. 10/2001 la acordarea de măsuri reparatorii atât pentru teren cât şi pentru construcţiile ce au existat pe teren, demolate în baza Decretului nr. 539/1973.
Faţă de împrejurarea că terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuinţe, legal a constatat instanţa că restituirea se va face în condiţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prin acordarea de titluri de despăgubiri, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, ale cărui concluzii privind valoarea imobilului au fost însuşite de reclamante.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 581 A din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, acesta este, de asemenea, nefondat.
Astfel, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare (conform art. 22 din lege) unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Lipsa răspunsului persoanei juridice notificate nu poate afecta interesele persoanei îndreptăţite de posibilitatea de a recurge la acţiune în justiţie pentru a-şi valorifica drepturile recunoscute de lege.
În cazul în care persoana juridică deţinătoare a imobilului nu emite Decizia sau dispoziţia prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite dreptul de a se adresa tribunalului pe considerentul că acţiunea ar fi prematur introdusă şi inadmisibilă. Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare la notificarea ce i s-a transmis are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal.
Este de menţionat că, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006 [obligatorie, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.],SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată, de restituire în natură, ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă.
Astfel fiind, se constată caracterul nefondat al criticii vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, de către instanţă, precum şi al criticii potrivit căreia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în mod nelegal instanţa nereţinând că acţiunea este prematură.
Pentru considerentele prezentate, se constată şi caracterul nefondat al criticilor formulate de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general.
În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamante, acesta este, de asemenea, nefondat, în sensul considerentelor ce succed, iar faţă de declaraţia reclamantelor formulată în baza art. 246 C. proc. civ., depusă la termenul de soluţionare a recursului din 2 octombrie 2006, se va lua act de renunţarea acestora la judecată împotriva pârâtelor Prefectura Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti.
Referitor la susţinerea potrivit căreia modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu pot fi aplicate în speţă, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, este de reţinut caracterul nefondat al acestei susţineri, noile dispoziţii fiind de imediată aplicare, astfel că instanţa, faţă de împrejurarea că terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuinţe, în mod corect a stabilit acordarea de titluri de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Astfel fiind, nu se justifică nici critica formulată de reclamante, potrivit cărora instanţa nu a respectat dispoziţiile art. 7 din OUG nr. 214/1999 aprobată prin Legea nr. 56/2001, conform cărora persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă beneficiază de restituirea în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent, a bunurilor confiscate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al sectorului 1, faţă de declaraţia reclamantelor formulată în baza art. 246 C. proc. civ., de renunţare a acestora la judecată împotriva pârâtelor Prefectura Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1, acesta se va respinge ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o modifică în parte în sensul că respinge acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 581 din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele A.R. şi Ş.R. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Ia act de renunţarea reclamantelor la judecată împotriva pârâţilor Prefectura municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti.
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de acest ultim pârât împotriva deciziei civile nr. 1654 A din 16 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2006.
s
| ← ICCJ. Decizia nr. 8370/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7477/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
