ICCJ. Decizia nr. 7828/2004. Civil. Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7828
Dosar nr. 21409/2004
Şedinţa publică din 10 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 688 din 23 ianuarie 2004 Judecătoria Braşov, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii C.E.R., C.G.S. şi H.A.W.S., în contradictoriu cu pârâţii A.C.V., C.M., SC R. SRL şi Municipiul Braşov prin primar, ca nefondată; a respins cererea de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, formulată de C.M.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, actele de vânzare–cumpărare: nr. 20414 din 11 octombrie 1996 şi nr. 2368 din 21 octombrie 1997 au fost încheiate cu respectarea condiţiilor generale prevăzute de art. 948 şi art. 698 C. civ. precum condiţiile speciale prevăzute de art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 887 din 21 septembrie 2004 a respins apelul declarat de reclamanţii C.E.R., H.A.W.S. şi C.G.S., împotriva sentinţei nr. 688 din 23 ianuarie 2004 a Judecătoriei Braşov.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, pârâţii C.M. şi A.C.V. în momentul încheierii contractelor de vânzare–cumpărare: nr. 20414 din 11 octombrie 1996 şi nr. 2368 din 21 octombrie 1997 au fost cumpărători de bună credinţă conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nemodificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei precum şi unele măsuri adiacente. Că, de asemenea au fost respectate , condiţiile prevăzute de art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995 la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare enunţate mai sus.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată au declarat recurs reclamanţii C.E.R., C.G.S. şi H.A.W.S. criticând-o ca fiind nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
- în mod greşit instanţele au reţinut că pârâţii au fost de bună credinţă în momentul cumpărării imobilului situat în Braşov, de vreme ce aceştia au fost notificaţi să nu cumpere apartamentul în litigiu întrucât este revendicat de moştenitorii fostului proprietar.
Recursul nu este fondat.
Imobilul în litigiu situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 20268 Braşov, sub nr. top iniţial 5034, 5035, 5062/1 a aparţinut numitei S.M. (născută S.), ai cărei moştenitori sunt reclamanţii C.E.R., C.G.S. şi H.A.W.S., conform certificatelor de moştenitor din 7 octombrie 1993 şi 15 septembrie 1999, f 64 – 65, 53, 54, dosar fond.
Imobilul mai sus menţionat, a fost preluat de Statul Român la data de 20 februarie 1982 (prin Decizia nr. 160 emisă de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Braşov), în baza Decretului nr. 223/1974.
La data de 17 februarie 1983, Statul Român şi-a înscris dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în C.F. nr. 20268 Braşov fila 25 dosar fond.
Reclamanţii au notificat SC R. SRL Braşov, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data soluţionării cauzei, în vederea restituirii imobilului în natură, la data de 1 august 2005, fila 32 dosar fond.
După preluarea de către stat, imobilul în litigiu a fost închiriat pârâţilor A.C.V. şi C.M., fila 13, 23 dosar fond, când ulterior au cumpărat câte un apartament, conform contractelor de vânzare–cumpărare nr. 23168 din 21 octombrie 1997, fila 11 dosar fond şi 20414 din 11 octombrie 1994, fila 21 dosar fond.
În raport de cele arătate, instanţa de apel, în mod corect, a reţinut că cele două contracte de vânzare–cumpărare au fost încheiate cu respectarea cerinţelor art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995 şi că nu există temei pentru constatarea nulităţii absolute a acestor contracte.
În speţă, sunt incidente prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună–credinţă.
Rezultă că, de regulă, actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută. Acelaşi text statuează că sunt exceptate de la această sancţiune extremă actele juridice de înstrăinare care au fost încheiate cu bună credinţă, fără să se facă vreo distincţie în ceea ce priveşte buna–credinţă a participanţilor la actul de înstrăinare.
În aplicarea textului de lege mai sus menţionat instanţa are posibilitatea ca, în raport de probele administrate, să stabilească existenţa relei–credinţe la încheierea actelor de înstrăinare şi numai în acest caz se poate constata nulitatea absolută.
Din economia textului de lege mai sus enunţat rezultă că buna–credinţă constă în credinţa dobânditorilor că au contractat cu adevăratul proprietar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data perfectării actelor.
Ambele categorii de condiţii sunt întrunite în speţă, pentru că în situaţia în care reclamanţii şi-au manifestat intenţia de a redobândi proprietatea părinţilor lor la data de 1 august 2005, pârâţii nu au avut nici un dubiu, că apartamentele cumpărate (1996, 1997) nu aparţin Statului Român proprietar tabular.
Mai mult, actele de vânzare–cumpărare au fost încheiate după expirarea termenului de 6 luni lăsat la dispoziţia reclamanţilor pentru a-şi exprima opţiunea între a obţine restituirea în natură sau despăgubiri, iar dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 au prevăzut posibilitatea cumpărării acestor locuinţe numai de către chiriaşi.
Temeiurile ce au în vedere prevederile art. 948 pct. 3 şi 4 C. civ., invocate de reclamanţi nu subzistă, deoarece obiectul contractelor de vânzare–cumpărare menţionate mai sus îl constituie apartamentele din litigiu care în momentul vânzării aparţineau Statului ca proprietar tabular (obiect determinat).
Cât priveşte cauza ilicită, ce poate fi definită ca expresia poziţiei subiective a părţilor faţă de actul juridic încheiat, respectiv ignorarea sau dimpotrivă cunoaşterea de către cumpărător a faptului că bunul înstrăinat nu ar aparţine vânzătorului, nu poate fi reţinută în cauză, în raport de cele învederate mai sus.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în consecinţă, recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de R.C.E., S.C.G. şi S.H.A.W. împotriva deciziei nr. 887/Ap din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă recurenţii la 7,3 milioane lei vechi către A.C.V.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 817/2004. Civil. Dezbatere succesiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7633/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
