ICCJ. Decizia nr. 814/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 814
Dosar nr. 11151/2004
Şedinţa publică din 4 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 5352 din 14 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 2868/2002, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M.F. în nume propriu şi în calitate de reprezentată legală a minorei M.A.P. împotriva pârâţilor M.T. decedat pe parcursul procesului, acţiune continuată în contradictoriu cu M.E. în calitate de pârâtă şi succesoare a defunctului şi succesoarea M.M., M.L. şi Consiliul Local Lăzăreni.
S-a constatat că pe imobilul înscris în C.F. Calea Mare, top 1009/1 în natură reprezentând teren, reclamanta M.F. împreună cu soţul M.P. decedat, au edificat o casă de locuit.
S-a dispus anularea parţială a încheierii de C.F. şi radierea în parte a menţiunilor de sub B 7, în sensul radierii pârâţilor M.E. şi M.T., ca şi constructori ai casei de locuit din C.
A respins restul pretenţiilor reclamantei cu privire la acest capăt de cerere, în sensul că, menţine notările de sub B 7, cu privire la cealaltă casă de locuit, în favoarea pârâţilor M.E. şi M.T.
A dispus notarea casei de locuit, situată în C., în evidenţa funciară şi intabularea în C.F. Calea Mare, top 1009/1 a dreptului de proprietate asupra construcţiei, în favoarea reclamantei M.F. şi M.P. şi înscrierea dreptului de folosinţă asupra 948 mp teren, conform variantei II din raportul de expertiză întocmit de expert T.D.
A constatat nulitatea absolută a contractului de întreţinere autentificat sub nr. 1585 din 5 aprilie 2002 de Biroul Notarului Public D.I., încheiat între M.T. şi M.E., în calitate de întreţinuţi, şi M.M., în calitate de întreţinătoare, în ceea ce priveşte înstrăinarea construcţiei înscrisă în C.F. Calea Mare, top 1009/1, în natură casă şi anexe gospodăreşti, situată în C.
A obligat pârâţii în favoarea reclamantei la cheltuieli de judecată în sumă de 5.960.150 lei.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel pârâţii M.E., M.M. şi M.L. precum şi Consiliul Local al comunei Lăzăreni, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă apelanţii, au susţinut că cele două case au fost construite de M.E. şi defunctul său soţ, în favoarea reclamantei stabilindu-se apoi un drept de folosinţă asupra 948 mp teren păşune comunală.
S-a mai susţinut de către apelanţi că ambele case sunt proprietatea defunctului M.T. şi a soţiei M.E., reclamanta neavând nici un drept asupra acestora.
Prin Decizia civilă nr. 238/A din 24 martie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins apelurile ca nefondate, reţinând în esenţă că în mod corect Judecătoria Oradea a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei şi defunctului său soţ M.P. asupra casei situate la numărul administrativ 145/F, aceştia fiind constructori de bună credinţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii M.E., M.M. şi M.L., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că.
- atât instanţa de fond, cât şi cea de a apel au ignorat faptul că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a probat că cele două imobile în litigiu au fost construite în anul 1981 şi respectiv 1982 de către M.E. şi M.T.;
- în mod greşit s-a reţinut că imobilul în litigiu ar fi fost proiectat ca o unitate locativă distinctă, câtă vreme, aşa cum rezultă din actele emise de Primăria comunei Lăzăreni, M.P. nu a avut autorizaţie de construire, toate aprobările pentru construire fiind date lui M.E. şi M.T.;
- în mod nelegal, instanţa de fond a constatat nulitatea parţială a contractului de întreţinere încheiat între M.T. şi M.E. şi a dispus înscrierea dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de 948 mp.
Recursul nu este fondat.
Decizia pronunţată de instanţa de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii, considerentele de fapt şi de drept încadrându-se în cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Examinând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul soluţionării litigiului, Curtea reţine că în mod corect s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei şi al defunctului său soţ M.P. asupra casei situate la numărul administrator 145/F.
Din declaraţiile martorilor şi din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceştia şi-au edificat casa cu intenţia de a deveni proprietari asupra acesteia. Este cert că şi pârâţii, părinţii defunctului soţ al reclamantei au contribuit la edificarea acesteia, dar aşa cum în mod corect au reţinut instanţele, aceasta poate genera un eventual drept de creanţă în beneficiul pârâţilor, drept ce nu a fost solicitat în prezentul dosar.
Întrucât reclamanta a dovedit atât dreptul său de proprietate asupra construcţiei, cât şi acordul proprietarului terenului la edificarea construcţiei pe acest topografic, consimţământul tacit al proprietarului deducându-se şi din faptul că nu a făcut vreo opoziţie la edificare şi chiar a recunoscut prin înscrisurile de la dosar existenţa unei înţelegeri în acest sens, în mod legal instanţele au constatat, în temeiul art. 492 C. civ. existenţa unui drept de superficie şi implicit dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului.
Nefondată este şi critica potrivit căreia în mod nelegal s-a constatat nulitatea parţială a contractului de întreţinere încheiat între M.T. şi M.E.
Astfel, cum reclamanta M.F. a făcut dovada existenţei dreptului său de proprietate şi al defunctului soţ asupra casei în litigiu, în mod corect s-a reţinut că pârâţii au dispus de un bun care nu era proprietatea lor.
Întrucât la data înstrăinării, imobilul făcea obiectul litigiului pe rolul instanţei de judecată, împrejurare de care avea cunoştinţă şi pârâta M.M., fiica pârâţilor de la rândul 2-3 este evident că pârâţii, fiind de rea credinţă (fraus omnia corrumpit) au acţionat de conivenţă, convenţia având un scop ilicit.
Potrivit art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, acţiunea în rectificare de C.F. întemeiată pe nevalabilitatea titlului transmiţătorului produce efecte şi faţă de fostul dobânditor cu titlu oneros, de bună credinţă, dacă este promovată înăuntrul termenului legal de 3 ani.
Curtea are în vedere împrejurarea că instanţele au făcut o corectă aplicare a acestor dispoziţii legale, în speţă fiind îndeplinite cerinţele textului de lege invocat.
În consecinţă, cum hotărârile sunt legale şi temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform dispoziţiilor art. 312 alin.(1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de M.E., M.M. şi M.L. împotriva deciziei civile nr. 238 din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 810/2004. Civil. Anulare act adjudecare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7890/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
